Întâlnirea Preafericitului Ioan X, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, cu papa Francisc

Întâlnirea Preafericitului Ioan X, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, cu papa Francisc

 

1

 

Întâlnirea Preafericitului Patriarh Ioan X cu papa Francisc, care a avut loc la Vatican, este caracterizată ca fiind istorică.

Urându-i bun venit Preafericitului Ioan X, papa Francisc a afirmat: „Nădăjduiesc să vă simţiţi aici precum acasă”.

Cei doi au discutat pe diferite teme cu privire la Siria şi Orientul Mijlociu. De asemenea, şi-au exprimat dorinţa pentru unitate şi progresul dialogului intercreştin.

Întâistătătorul Bisericii Antiohiei a făcut referire la subiectul răpirii celor doi episcopi de Aleppo, subliniind faptul că nu există nicio informaţie dacă aceştia sunt în viaţă sau nu.

La finalul întâlnirii, cei doi Întâistătători de Biserici au schimbat unele cadouri. Preafericitul Ioan X i-a oferit papei o icoana a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe spatele căreia era consemnat următorul mesaj: „Fratelui nostru iubit întru Hristos, papei Francisc. Pomeniţi-ne în sfintele voastre rugăciuni. Cetatea Vatican, 27.09.2013, Ioan X, Patriarh al Antiohiei[1]”. De asemenea, Preafericitul Ioan X i-a oferit papei o carte despre mănăstirile Orientului Mijlociu, precum şi un colaj video cu vizitele Preafericirii Sale la acele locuri sfinte.

Preafericitul Ioan X a sosit vineri, 27 septembrie 2013, la Roma pentru a participa la Întâlnirea Internaţională pentru pace „Curajul nădejdii[2]” organizat de Comunitatea Sant’Egidio[3]. Patriarhul Antiohiei a prezidat vineri seara rugăciunea pentru pace oficiată în Bazilica Sfânta Maria din Trastevere.

Preafericitul Ioan X şi-a exprimat bucuria de a se întâlni cu papa Francisc „căruia i-am cerut să se roage pentru Siria, încredinţându-l că toţi creştinii se roagă pentru el. Am vrut să-i mulţumesc pentru promovarea zilei de rugăciune şi de post pentru pace în data de 7 septembrie, la care au participat toate Bisericile din Siria şi din Liban”.

Sursa: http://www.romfea.gr/ektakta-nea-2/19374-2013-09-28-19-41-21, http://www.santegidio.org/pageID/3/langID/it/itemID/7681/Patriarca_di_Antiochia_Giovanni_X_Grato_al_Papa_che_prega_per_la_pace_I_cristiani_restino_in_Siria.html

Traducere:   IAN


[1] To Our Beloved Brother in Christ, Pope Francis. Remember us in Your Holy Prayers. Vatican City, 27/9/2013. John X, Patriarch of Atioch.

[2] Il coraggio della speranza.

[3] La Comunità di Sant’Egidio.