ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (8)

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE

III. CARTEA LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ CHIR VLĂDICA MACARIE ȘI CĂTRĂ ALȚI EGUMENI ȘI IEROMONAHI ȘI PREOȚI ȘI CĂTRĂ TOT CLIROSUL, CÂNDU AU ÎNGROPAT A DOAO OARĂ, ÎN MĂNĂSTIRE LA ARGEȘ, OASELE MUME-SEI, DOAMNEI NEAGĂI, ȘI ALE COCONILOR LUI, PETRU VOEVOD ȘI IOAN VOEVOD, ȘI A DOAMNEI ANGHELINII. CU CUVINTE ȘI ÎNVĂȚĂTURI DE UMILINȚĂ 

Cuvântul al șaselea

Cela ce ești cu mila și cu darul lui Dumnezeu ales și pus înaintea noastră, de ne luminezi și ne strălucești ca razele soarelui, ca să ne arăți și să ne înveți calea lui Dumnezeu și noao, preaiubite părinte, chiar vlădico Macarie; așijderea și voi, părinți, carii sunteți cu acéiași milă a aceluiași Dumnezeu aleși, și egumeni din sfintele mănăstiri și lavre, și pentru dragostea lui Hristos ați lăsat hrana veacului acestuia și ați pohtit să dobândiți fața lui Dumnezeu cea bună și să ajungeți viața cea de véci, deci și Dumnezeu încă iaste multu milostiv și bun, ci să vă dea după mila lui, să nu să lipsească pohta voastră de vederea lui; și voi, preoților și slujitorii biséricii, carii slujiți sfintelor mănăstiri, să priimească Dumnezeu pohta și ostenințele voastre și să înfloriți în ceriu în véci ca crinul. Așa și voi, boiari mireni, bogați și săraci, bărbați și mueri, pentru că toți dorescu și pohtescu să dobândească milă de la Dumnezeu și toți vor dobândi.

Drept acéia, o, bunul mieu părinte, chir Macarie, și voi, iubitorii de Hristos, cinstiți egumeni, și voi, fraților preoți și poslușnici, carii totdeauna lăudați pre Dumnezeu, așijderea și voi toți câți sunteți buni slăvitori creștini și vă chemați mireni și aduceți și voi pohvală lui Dumnezeu în toată vrémea, să dea Dumnezeu să nu să dăspartă slava lui de la voi! Și pre mine ticălosul, încă mă ascultați cu ușurare, și cuvintele méle le auziți și le priimiți făr’ de dosădire, că am să vă rog și să vă spuiu un dor al inimii méle, foarte amar și cu foc. Ci să mă ertați într-acest ceas că am puținéle cuvinte să vorbescu cătră oasele maicii méle. Dreptu acéia mă ertați toți păgânii și frații miei, că făr’ de ertăciunea voastră nu voiu putea grăi.

Acum, o, maica mea și născătoarea mea, iau iertăciune de la părinți și de la frați, că voiu să încep a grăi cătră tine cu multe lacrămi și cu gréle suspini și nenumărate. Ci te rog să mă asculți cu dragoste, că voi să îndrăznescu să fac orație cătră oasele tale céle ostenitoare. O, maica mea și dulceața inimii méle și roaba Dumnezeului mieu, Neago, câtă dosadă ai avut pentru mine, fiind multă vréme sărcinată cu mine, ziua și noaptea; și încă nu numai zioa și noaptea, ci în toată vrémea și în tot ceasul ai fostu însărcinată și împovărată cu trupul mieu, până în vrémea céia ce-ți veni porunca lui Dumnezeu să mă naști. Atunce, o, maica mea, atâtea griji și scârbe ai avut, câte ai avut și la moarte-ți. Décii, cu porunca lui Dumnezeu, adaose sfințiia-sa ție viață și mie naștere. Și după acéia încă mai multe ostenințe și scârbe ai petrecut pentru mine, cât stau și eu de mă mir de mulțimea lor. Și nu pociu să socotescu și să număr ostenințele tale, cât te-ai ostenit pentru mine. Ce numai ce știu pe albină, că să ostenește și ia multu, că acéia niciodată de dulcețile florilor nu să poate sătura nici de osteneală. Așijderea mi să pare să fie ia mai ostenitoare și decât alte pasări, ce însă socotiiu și chibzuiiu că acéia numai ziua ce să ostenéște, iar noaptea ia se odihnéște și să răpaosă; iar pre tine, o, draga mea maică, eu te aleș mai ostenitoare dăcât dânsa. Pentru ce? Pentru că albina noaptea să odihnéște și să răpaosă; încă și alte pasări ale ceriului, toate, și peștii din fundul mării, toți atunci să odihnescu. Iar tu, maica mea, niciodată n-ai avut odihnă, nici ziua, nici noaptea, nici măcar într-un ceas, nici te-ai săturat niciodată de osteneală. Pentr-acéia, iubita mea maică, te chem pre tine că ești mai ostenitoare decât albina și decât pasările ceriului și decât peștii mării. Deacii, o, maica mea, când vruseși să te odihnești de ostenéle, iar eu întraiu cu dor și cu dragoste în inima ta și de atunce ai luat alte ostenéle mai mari și mai multe. Că eu eram înaintea ochilor tăi mai luminat decât razele soarelui și niciodată n-ai avut înaintea ochilor tăi altă lumină mai luminoasă decât pre mine, nici inima ta n-au avut altă avuție mai dragă decât pre mine. Drept acéia, o, maica mea, inima și ochii tăi, pân’ la moartea ta niciodată nu s-au putut sătura de mine și de vedérea mea, și atuncea nu mi să întâmplă să fiu cu tine, ca să să sature ochii tăi de mine și eu, fiiul tău, să iau iertare și blagoslovenie de la tine. Și nu numai pentru căci n-am avut eu dragoste den toată inima cătră tine, n-am ajunsu să fiu la moartea ta, ca să să îndulcească inima ta de mine, deaca nici în vrémea vieții tale nu te-ai săturat de dragostea mea, ci încă și la moartea ta îți rămase inima aprinsă de dorul și de mila mea, și ochii tăi nu se săturară de véderea mea. Iar eu, deaca nu mi să întâmplă să fiu atuncea la moartea ta, mi să umplu sufletul de întristăciune, căci rămaș sărac de tine, și apoi căzuiu în mirare mare și în nepricépere și nu știui în ce chip voiu putea face odihnă sufletului tău. Deacii unii îmi spuseră zicând că te-au întrebat: „După moartea ta, ce vom face pentru sufletul tău?“ Iar tu ai zis: „Inima mea niciodată nu s-au putut sătura de dragostea iubitului mieu fiiu, a lui Neagoe. Pentru acéia și eu acum dau și puiu nădéjdea sufletului mieu pre dânsul și zic: cum m-am nevoit și m-am ostenit eu pentru dânsul, așa doar să va osteni și el pentru sufletul mieu“. Atuncea eu, maica mea, deaca am auzit porunca și învățătura ta, care ai lăsat spre mine, numai ce ziș pentru ostenélele tale, care te-ai ostenit pentru mine, și eu încă mă voi osteni pentru tine; și pentru dragostea ce m-ai iubit, și eu încă voiu iubi sufletul tău și-mi aduș aminte și de păcatele méle și gândiiu cine va fi noao mai întru bunătățiuri. Deacii, maica mea, eu cu firea mea nu aflaiu alt ajutoriu mai îmbunătățit și mai milostiv decât pre Mariia preacurata fecioară și muma lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru cel viu, pentru că de la dânsa fură toate milele și bunătățile și cătră dânsa strigai și ziș: „O, preacurată stăpână, muma lui Dumnezeu și preabună ajutătoare, care ești aleasă din toate neamurile. Că, numai pentru tine își întoarse Dumnezeu fața sa întru bunătate, cătră noi, robii săi! Pentru tine ne-au dășchis împărățiia ceriului! Pentru tine ni s-au dăruit hrana raiului! Pentru tine fu robit iadul și satana să rușină! Pentru tine fum izbăviți den legături și den putrejuni și den temnițile raiului! Tu ești calea vieții și pentru calea ta au câștigat toți drepții împărățiia ceriului. Tu ești vița cea adevărată, care ai făcut noao strugurul cel copt, din care ne-au cursu băuta spăseniei, care iaste mai dulce decât miiarea și decât fagurul ei. Pentru tine fură duși drepții întru împărățiia ceriului. Tu ești masa cea dreaptă și curată, carea ne-au adus pâinea cea cerească, din carea au mâncat drepții și au luat bucuriia cea nespusă și negrăită și pentru tine toți s-au bucurat.

Pentr-acéia și eu, maica mea, am cugetat ca doară am dobândi ceva bucurie de la preasfânta născătoarea lui Dumnezeu și ajutătoarea cea bună, că noi toți din păcate suntem născuți și iarăși păcatului lucrăm. Iar pentru mila lui Dumnezeu și a preacuratei lui maice, dar nu te va lăsa să fii usebită de la fața lui cea bună. Că pre mine așa mă duse firea și cugetul, să nu fie altă bucurie mai mare și mai milostivă, decât maica Domnului nostru, lui Iisus Hristos, cătră toți creștinii care o iubescu.

Dreptu acéia și eu m-am nevoit și am început casă a zidi sfinții sale den temelie. Deacii, pentru păcatele méle, eu nici într-un chip nu gândeam să o văzu sfârșită. Iar preacurata fecioară și nevinovata maică a marelui împăratului cerescu, ia n-au băgat în seamă păcatele méle, ci au săturat ochii miei de dorul ce doream, și văzuiu casa ei gata și sfârșită. Și deaca văzuiu așa, mă umpluiu de bucurie și, săltându-mi inima de veselie, ziș în lauda ei: „O, preacurată fecioară, scaunul și lăcașul cuvântului lui Dumnezeu, fie numele tău lăudat de acum până în véci; că eu, robul tău, nu m-am nădăjduit să văzu pohta inimii méle deplin, nici casa ta sfârșită“. Deacii, după acea bucurie ce mă bucuraiu, deaca văzuiu casa ei sfârșită, eu îmi aduș aminte de cuvintele tale ce mi-ai poruncit la moartea ta zicând, că eu ce-ți va trebiu după moarte să fac sufletului tău. Iar eu nu știuiu ce lucru va fi mare și mai bun, ci voiiu și aduș oasele tale, să să îngroape în sfânta casă a ceiia ce au născut pre Dumnezeu.

Iar la aducerea oaselor tale, eu, pentru păcatele méle, iar nu putuiu veni la tine, ca să mă satur de dorul tău, ci am trimis în locul mieu pre iubitul mieu fiiu pre Theodosie și pre dragile méle cocoane, pre Stana și pre Ruxanda, care suntu iarăși din rădăcina ta și fii și ție, cum îți sunt și eu, ca încai să să sature ei de dorul oaselor tale. Dar, de vréme ce eu n-am fost harnic nici întâi, nici acum să viu la tine, să mă satur de vederea ta, și încă am mai trimis, o, maica mea, și pre fiiu mieu Petru și pre Ioan și pre fie-mea Anghelina, că și acéia au fost din odraslele tale, cum suntu și eu. Ci Domnul Dumnezeu n-au băgat în seamă fărdelegile și păcatele méle, căci sunt păcătos și nedrept, ci i-au luat cătră cămara cea cerească. Deci te rog, maica mea, să nu-ți pară rău, nici să gândești că doar n-am trimis eu pre fii miei, pre Petru și pre Ioan și pre fie-mea Anghelina la tine. Că am trimes! Iar de nu mă vei créde, iată că am trimes și coruna lui Petru, și surguciul lui, și diadiméle.

Pentru acéia, cu multă umilință și cu mare jale și dor grăescu și cătră tine, fiiul mieu Petru, că tu erai stâlparea mea cea înflorită, de carea pururea să umbrea și să răcorea ochii miei de înflorirea ta; iar acum stâlparea mea s-au uscat și florile ei s-au veștijit și s-au scuturat, și ochii miei au rămas arși și pârliți de jalea înfloririi tale. O, iubitul mieu fiiu Petru, eu gândeam și cugetam să fii domn și să veselești bătrânéțele méle oarecând cu tinerețele tale și să fii biruitoriu pământului. Iar acum, fiiul mieu, te văzu zăcând supt pământ, ca un trup al fieștecăruia sărac. Într-o vréme îmi erai drag, iară acum eu te-am urât; într-o vréme îmi era milă de tine, iar acum mie nu-mi iaste milă și n-ai nici o dragoste de la noi. Într-o vréme erai bogat, iar acum tu ești sărac. Într-o vréme, fătul mieu, te vedeam pre pământu, iar acum eu te văzu suptu pământu. Și în puținea vréme te arătași ca o floare frumoasă înaintea ochilor miei, iară apoi numaidecât, iar te supuseși supt pământu. Că eu pohteam să vezi tu pre mine supt pământu, iară acum, dragul mieu fiiu, eu văzuiu întâi pre tine îngropat. O, fătul mieu, căci nu acoperi mai bine pre mine pământul decât pre tine, ce mă lasă la bătrânețele méle. Și când fu vrémea bătrânéțelor méle să să odihnească pentru tine, tu atunce n-ai nici o grijă de mine și m-ai lăsat să fie totdeauna inima mea arsă și aprinsă de jalea ta și ochii miei să fie la bătrânéțele méle tot plini de lacrăme zioa și noaptea. Că eu aș fi dat traiul și zilele méle, ca să fii tu viu. Și eu îți găteam haine domnești, ca să te îmbraci cu dânsele și să te împodobești, ca să veselești inima mea și să usuci acéste lacrăme multe din ochii miei. Iară acum trupul tău să dăzbracă de hainele care i-am gătit eu și să îmbracă în pământu, dintru care au fost luat, după cum zice Dumnezeu, „că din pământu ești și iar în pământu te vei întoarce“, iar sufletul tău alte vederi véde, ci nu știu dintr-acéle vederi, care va fi văzând sufletul tău. Milostivi-se-va Dumnezeu pre tine pentru păcatele méle, să-ți îmbrace sufletul tău cu mila sa? Ci mă tem ca să nu fie sufletul tău rămas cumva nesătul de fața lui Dumnezeu, pentru păcatele méle. Însă, după acéstea toate, iată că-ți zic: „Scoală, fătul mieu, scoală, că au venit și oasele moașă-ta la tine, și-ți iaste și ție mumă, ca și mie, ca să aibă și iale odihnă lângă tine! Și cu dânsele am trimis și podoabele tale: coruna și surguciulu-ți și diadiméle. Și să să pue cununa și surguciul tău la Pandocrator, să să împodobească cu dânsele, ca doar s-ar milostivi Domnul Dumnezeu spre voi și v-ar dărui cununile céle ce nu vor tréce niciodată. Iar diadimele să să pue la vășmântul précistei, ca să să milostivească spre voi și să vă acopere supt veșmântul ei, la înfricoșata judecată, și să dea voao viața cea de véci, carea nu va tréce niciodată.

Deci acum, iubiții miei fii și avuțiia inimii méle cea scumpă și lumina ochilor miei cea strălucitoare, tu, fătul mieu Theodosie, și voi, dragile méle cocoane, Stano și Roxando, acum muma mea și moașa voastră să îngroapă supt pământ după porunca lui Dumnezeu. Pentru acéia vă sculați și alergați cătră îndurătoriul și despuitoriul nostru Domn și Dumnezeu Iisus Hristos și cătră preacurata a lui maică și cu multă frică și umilință cuprindeți în brațe cinstitele lor icoane, pentru mumă-mea și moașa voastră și pentru feciorii miei și frații voștri și ziceți așa: O, stăpâne Hristoase, împărate atotțiitoriule, bunule și iubitoriule cel de oameni, Doamne și Dumnezeule cel nemincinos, carele ai zis: „cel ce va veni cătră mine nu-l voiu goni afară“. Dreptu acéia și noi, robii tăi, nu aflăm alt dulce decât pre tine, pentru acéia alergăm cătră tine ca să ne miluești, însă nu după păcatele noastre, ci după mila ta cea multă, carea nu o știe nimeni de unde vine, nici o poate socoti. Că noi, Doamne, suntem zidirea ta, ce nu lăsa, Doamne, strămoașa noastră și pre frații nostri și făptura mâinilor tale să fie batjocoriți de satana, ci-i priimește, Doamne, în cămara ta cea bună, nu doar ca pre niște drepți ci ca pre niște argați de cei mai proști.

Iată acum, cinstite părintele mieu, chir Macarie, și voi, egumeni și preoți și alți frați câți vă aflați întru Hristos, toți, iar vă rog, precum v-am rugat și mai întâiu, să aibu ertare și blagoslovenie de la voi, că Dumnezeu v-au tocmit și m-ați blagoslovit ca să fac puținea rugă cătră oasele maicii méle. Pentr-acéia, cât am putut pricépe dentr-o parte oarece, eu am zis și m-am rugat, iar voao încă să vă fie făr’ de mâhneală. Și iar încă mai plecându-mi genunchile și fața jos, pre fața pământului și cu multă plecăciune cătră luminarea voastră, că am multă jale și mare dor cătră voi, de-aciia voi să mai grăescu cătră voi puținéle cuvinte. Ci încă iar vă mai rog ca să vă plecați urechile cătră smerita rugăciunea mea, carea voi să mă rog cătră voi. Deci voi, sfintiți părinți, făr’ de părere rea să priimiți această rugă dintr-acestu ceas, că eu pre nimeni n-am cu dor și cu jăluință, ci numai ci caut cu dor cătră dragostea luminilor voastre. Drept acéia, învățătoriul și îndreptătoriul mieu, chiar Macarie, și voi, iubiții miei egumeni și preoți, așijderea și voi, boiari, bogați și săraci, acum eu dinpreună pre voi pre toți vă rog cu umilință și cu plecăciune, că voi să mă rog cătră Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos pentru sufletul maică-mea, că de aș fi și vrut să mă rog mai nainte, eu n-am îndrăznit a grăi cuvântu cătră Dumnezeul mieu, că suntu îngreuiat și însărcinat de păcate. Iar cu ajutoriul și cu blagosloveniia voastră, acum eu voiu îndrăzni de voiu grăi și mă voiu ruga lui Dumnezeu dinpreună cu voi, cu toți zicând: „O, împărate, atotțiitoriul Dumnezeul cel milostiv și iubitor de oameni, cătră tine cad, Domnul mieu, și te rog pentru mielușaoa ta și muma mea, să nu fie, după mila ta cea mare, dăspărțită de turma ta în prăpastiile céle adânci, nici să fie biruită de fierăle céle cumplite și nemilostive, Doamne, Dumnezeul mieu și păstoriul cel bun, ci întoarce mielușaoa ta în staulul tău și o scoate din adâncul propastiilor și o izbăvéște de hierăle céle cumplite și nemilostive și o priiméște în turma ta. Că numai pre mila ta ne nădăjduimu, Doamne, Dumnezeul mieu, că mila ta n-are nici început, nici sfârșit. Și pentru dragostea noastră tu ai făcut ceriul și încă te făcuși și fecior lui Adam. Și pentru dragostea noastră fața obrazului tău cea dulce și luminată o ai dat spre lovire de palme și spre scuipire și ocară neamului jidovescu celui nemulțumitoriu. Pentru noi ai stătut la judecată înaintea Caiafei. O, frică și minune, cum robul șădea, iar împăratul sta în picioare, și Anna îl batjocorea, iar împăratul ceriurilor să smerea! Pentru dragostea noastră ai lăsat cetatea cea cerească și te-ai pogorât dă țe-ai răstignit trupul pre cruce, în cetatea ovréiască, împărate Hristoase, și te adăpară cu oțet și cu fiiare. Pentru noi ai luat pren palme pătrundere de piroane și cându te împunseră cu sulița prin coaste, făr’ de milă, atuncea soarele să ascunse, luna nu déde lumina ei, stélele ceriului să întunecară, ceriurile să înfricoșară, pământul den temelie să cutremură, întunerec fu preste toată lumea. Catapeteazma biséricii să sparse și pietrile să sfărâmară, iar maica ta și Ioan, tinerelul ucenic, când te văzură spânzurându pre cruce, cine ar putea spune și să povestească lacrămile curatei fecioare Mariei, sau cine va putea grăi pohta și dorul inimii tale? Atuncea să pogorâră toate puterile céle cerești, cu umilință și cu jale mare, iar Mihail arhanghel și Gavriil cu heruvimii cei cu ochi mulți și cu serafimii cei câte cu 6 aripi, ei nu putea să caute spre mulțimea răbdării și smereniei tale, ci-și acoperea féțele cu aripile și plângea și să mira și ei de atâta răbdare și smerenie ce ai arătat cătră noi, Dumnezeul mieu.

Pentru-acéia stăpâne Hristoase, câți te-au iubit și s-au închinat sfintelor tale patemi și răstignirii tale, ei au zugrăvit icoane cinstitul și luminatulu-ți chip. Iar câți au fost necredincioși și n-au crezut întru tine, nici întâiu, nici apoi, acum ei au venit cătră icoana chipului tău și împărătescul tău trup l-au împunsu cu hangériul. O, minune, că iată că eși dentr-însa și curse sânge, ca și mai nainte. Și tu, făcătoriul mieu, nu te-ai putut odihni de necredinciosul neamul jidovescu, nici întâi, nici apoi. O, Doamne, împăratul mieu, atâta dragoste și pateme ai pus pentru noi, cât nimeni nu poate socoti nici număra milele tale câte sunt, nici de când s-au început și până când să vor sfârși. Dreptu acéia și eu, nevrédnicul robul tău, carele suntu mai păcătos decât toți oamenii, dimpreună cu roaba ta și mumă-mea Neaga și cu zidirea ta și feciorii miei, ne închinăm patemelor tale, ne închinăm răstignirii tale, închinămu-ne ranelor împărății tale, care le-ai răbdat pre cruce pentru noi oamenii. Și iarăși ne închinăm ranelor celor de al doilea rându carele ai răbdat pre sfânta icoană pentru noi de necredincioșii jidovi și slăvim înviiarea ta, Dumnezeul nostru, pentru că fu iadul robit și spart și fața satanii cea scârnavă și spurcată fu rușinată, iar drepții luară viața de véci.

Vezi, fătul mieu Theodosie, cât iaste de bun Dumnezeu! Pentr-acéia cu nevoință și cu umilință mi te scoală și te închină lui Iisus Hristos, că nu să cade să stea împărăteștile și nevinovatele rane necercetate de noi. Ci ia surguciul robului lui Dumnezeu, fiiului mieu și al fratelui tău, al lui Petru, și acopere cu dânsul cinstitele rane ale Domnului nostru Iisus Hristos. Și să mi te închini, fătul mieu, și să săruți rana cea cinstită a Domnului Hristos, pentru mumă-mea și moașă-ta Neaga; încă și pentru mine și pentru frățiorii tăi, pentru Petru și pentru Stana și Anghelina, decii și pentru tine, fătul mieu. Și te roagă lui Dumnezeu să te miluiască și să-i fie milă de tine, și în cest veac, și în cel ce va să fie. Că Dumnezeu iaste mult milostiv și el însuși zice: „Oricine va veni cătră mine, nu-l voi scoate afară“. Pentr-acéia și noi cătră nimeni să nu ne întoarcem fețele, ci numai cătră îndurările și milele lui Hristos, ca doar s-ar milostivi spre noi și ne-ar da traiul și viața sa, care nu va tréce niciodată, ci va trăi în ani netrecuți și nesfârșiți, amin.

Sursa:http://ro.wikisource.org

Un comentariu la „ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (8)

  1. Pingback: 26 septembrie: SFÂNTUL NEAGOE BASARAB (VIAŢA, ACATISTUL, SCRIERI) « PELERIN ORTODOX

Comentariile sunt închise.