Sambata 9 februarie 2013 a avut loc la Paris comemorarea lui Ioan Ianolide. Evenimentul se inscriein ciclul de conferinte MARTOR, dedicat martirilor si marturisitorilor din temnitele comuniste, si care este organizat in cadrul Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si Meridionala. Pana acum au fost omagiati Mircea Vulcanescu, Pr. Gheorghe Calciu si Valeriu Gafencu.

Parintele Emilian Marinescu, consilierul Departamentului cultural al Mitropoliei si mediatorul evenimentului, a avut ca invitati de aceasta data pe foștii deținuți politici: Pr. Nicolae Ioan Bordașiu (Biserica Sf. Silvestru din București), Marcel Petrișor (scriitor), Dionisie Stoenescu (medic) si Jacques Iamandi. In prima parte a evenimentului a fost organizata o masa rotunda cu tema „Căutarea eroilor uitaţi”, la care au participat, pe langa cei amintiti, si Inalt Preasfintitul Iosif. Aceasta a fost precedata de Sfanta Liturghie si Slujba Parastasului, la implinirea a 27 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide, si care au fost oficiate de Preasfintitul Ignatie Muresanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei si Portugaliei, insotit de un sobor de preoti.

Dupa marturia fostilor detinuti politici despre rezistenta prin spiritualitate a celor intemnitati in anii ’50 de catre autoritatile comuniste, in cea de-a doua parte a simpozionului istoricul Adrian Nicolae Petcu, de la Bucuresti a adus in atentia publicului o serie de date inedite si fragmente din marturisirea de credinta a lui Ioan Ianolide. De asemeni, a fost vernisata si o expozite fotodocumentara, realizata in parteneriat cu CNSAS despre suferinta si marturisirea lui Ioan Ianolide, asa cum se gasesc in arhivele Securitatii. (V. Roncea)

Tot in dupa-amiaza zilei doamna Constanta Ianolide a fost prezenta prin filmul-scrisoare si interviulAșa cum l-am cunoscut eu… realizat de catre Rafael Udriste in studiourile TVR, pentru Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, si care se poate vedea in continuarea articolului.

În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“ si care, de asemenea, poate fi urmarit in cele ce urmeaza.

***

09.00-11.00 Sfânta Liturghie arhierească cu IPS Iosif

11.00-11.30 Slujba Parastasului

11.30-13.30 Masă rotundă – IPS Iosif alături de Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, Marcel Petrișor și Dionisie Stoenescu. Conferinţă Căutarea eroilor uitați

13.30-14.30 Agapă oferită de toţi cei prezenţi

14.30-14.40 Așa cum l-am cunoscut eu… scrisoare-film și interviu cu doamna Constanta Ianolide, film realizat în studiourile TVR de către Rafael Udriște pentru Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

14.40-15.30 Ioan Ianolide în documentele securităţii comuniste. Expoziţie fotografică şi conferinţă cu Adrian Nicolae Petcu (CNSAS)

15.30-16.00­ Film documentar după „Trei Crăciunuri”, un fragment din cartea „Întoarcerea la Hristos”(realizator TVR: Cristina Chirvasie)

16.00-16.30 Discuții libere. Concluzii ale zilei

***

***

Buna ziua! Salut pe cei de la Paris, care au organizat colocviul pentru comemorarea sotului meu, Ioan Ianolide. As dori sa va citesc cateva date, cum l-am cunoscut, si sumar, asa, din viata petrecuta impreuna.

Ma reintorc cu ani in urma, respectiv la 2 martie 1965, cand Ioan Ianolide a venit la noi, sa o viziteze pe mama mea Penelope, pe care o cunoscuse cu cateva luni in urma, cand a venit la noi in casa sa-i multumeasca domnisoarei Marioara, profesoara de gimnastica medicala, care la Spitalul nr. 9, l-a ingrijit pentru recuperare motorie. Asa m-a cunoscut si pe mine. A fost o vizita de cateva ore si a doua zi a vrut sa stea de vorba cu mine. Ne-am plimbat in Parcul Herastrau, si mi-a spus ca vrea sa se casatoreasca cu mine, caci atunci cand a intrat in casa, si a dat cu ochii de mine, o voce i-a spus: „Asta e!”. Pe moment am fost descumpanita, si i-am spus: „Dumneata esti prea celest si eu prea pamanteana„, la care el a spus ca tocmai de aceea el are nevoie de mine. Nu i-am dat niciun raspuns, dar l-am simtit ca un naufragiat care cere ajutor. 

Dupa doua zile, el a plecat la Dobrotesti, judetul Teleorman, unde se afla familia lui. Pe data de 9 martie am primit de la el o scrisoare prin care ma invita la ei, deoarece familia dorea sa ma cunoasca. Am acceptat invitatia si m-am dus. Cand i-am intalnit, parca ii cunosteam de cand lumea. Pe data de 14 martie, tatal lui ne-a logodit. Eu am revenit la Bucuresti, a doua zi, si dupa trei zile a venit si el la mine. Am depus actele pentru casatorie, si pe data de 7 aprilie 1965 am avut cununia civila in Bucuresti, si pe 30 aprilie cununia religioasa la Dobrotesti.

El nu avea inca serviciu. Abia in luna iulie a fost angajat ca laborant la Inteprinderea Geolgica de Prospectiuni. Apoi, in 1968 a fost transferat la Academia R.S.R., colectivul de Pedologie, ca operator chimist, unde a lucrat pana in 1971. Apoi, prin mai multe Cooperative Mestesugaresti, cu munca la domiciliu, ultima fiind Arta Aplicata, ca preparator mase plastice, obiecte decorative, pana in 1980 cand a fost pensionat medical cu grad de invaliditate II, avand hepatita cronica, boala ce o avusese in inchisoare si, netratata, a recidivat dupa 25 de ani. Treptat, boala s-a transformat in ciroza hepatica uscata, apoi cu lichid si, ulterior a aparut o tumora in spatele ficatului, neoperabila, care i-a grabit sfarsitul. In dimineata zilei de 5 februaire 1986 s-a stins din viata.

A fost un om deosebit, iubitor, bland, bun, respectos, linistit in aparenta, dar zbuciumat sufleteste in urma detentiei de 23 de ani. L-am iubit, l-am adorat, l-am divinizat, l-am respectat si-l voi pastra mereu in suflet si in gand.

Atat eu, cat si mama si fiica mea l-am ingrijit, l-am ajutat in munca mea care o purtam acasa, dar era mereu suferind de diverse boli, internat in diverse spitale, in statiuni balneoclimaterice, caci il suparau durerile reomatice generalizate. Facea de trei-patru ori pe an viroza respiratorie, pietre la rinichi, etc.

Scria mereu, dar n-am stiut niciodata ce am scris.Ne povestea mereu de Valeriu, pe care l-a iubit mai mult decat pe fratii lui.

Cand a venit din inchisoare, pe 2 august 1964, si a aflat ca mama lui decedase cu trei ani in urma, si ca fosta lui logodnica, Valentina Gafencu, se casatorise, a fost o cumplita lovitura pentru el.Valentina a vrut sa divorteze, dar el n-a fost de acord. Am ramas prieteni si impreuna cu mine vizitam cele trei surori ale lui Valeriu. Si astazi mai pastrez legatura cu Valentina si Eleonora, sora cea mica fiind decedata.

Cand a venit din inchisoare a vrut sa se calugareasca, dar nu s-a putut. Iar mai tarziu, cand se afla ca se primesc in manastire, a incercat din nou, dar nu a fot primit. Desi era casatorit cu mine, mi-a cerut consimtamantul. Si mi se rupea sufletul, dar am spus ca-i voi da consimtamantul. Dar, l-am intrebat, fiind asa suferind: „cine sa te ingrijeasca acolo?„, si mi-a raspuns: „Dumnezeu„. Pentru ca nu a putut intra in manastire, a dorit ca macar mort sa intre acolo, si am concesionat doua locuri de ingropaciune in Cimitirul Manastirii Cernica, unde isi odihneste trupul, caci sunt sigura ca sufletul este in treptele cele mai inalte ale cerului.

Cand era pe patul de suferinta, a fost vizitat de mai multe ori de poetul Ioan Alexandru, care i-a daruit volumul de versuri „Imnele Putnei” pe care i-a scris:

Ioan Alexandru

In preajma Craciunului din 1985 au venit doua maici de la Manastirea Govora si, intamplator, a venit si Ioan Alexandru si i-au cantat colinde. Cu putin inainte de deces au venit sa-l viziteze Parintele Arhimandrit Grigore Babus, de la Patriarhie, si Parintele Arhimandrit Valeriu Anania, azi Mitropolitul Clujului – Dumnezeu sa-i odihneasca pe amandoi! Au stat de vorba, si la plecare, Parintele Anania mi-a spus:

Era pregatit pentru trecerea de dincolo, dar ii parea rau ca ne paraseste.

Pe nepoata mea Ruxandra, fiica fiicei mele Mihaela, din prima mea casatorie, am crescut-o la noi de la cinci luni la sapte ani. Cand a inceput scoala, am dat-o paritilor ei, in septembrie 1985. Ionel a iubit-o foarte mult. O supraveghia cu greu, caci mergeau in parcul de joaca, deoarece era foarte neastamparta, o plimba cu caruciorul pe marginea lacului Balta Alba, Titan, unde locuiam. Cand o certam fugea in bratele lui. El nu o certa, o sfatuia si o alinta.

Cativa ani la rand, am mers cu totii la cateva manastiri din tara, unde Ionel a invatat diversi calugari sau calugarite sa lucreze obiecte de cult. Am fost la Manastirea Govora, Cozia, Sihastria, si Putna.

De curand Ruxandra si Bogdan s-au intors din pelerinajul facut in Moldova, la diverse manastiri. Ruxandra a fost foarte impresionata cand a vazut manastrea Putna, mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant, si Chilia lui Daniil Sihastrul, unde mergeam zilnic cu ea cand era mica.

Cam acestea sunt franturi din viata traita timp de 21 de ani, alaturi de minunatul meu sot, Ioan Ianolide.

Filmul „Trei Craciunuri”

 Ca urmare a acestui eveniment au fost grabite demersurile pentru lansarea unui blog dedicat lui Ioan Ianolide. Asa cum marturisesc realizatorii acestuia, la anuntarea comemorarii lui Ioan Ianolide, pe site-ul Mitropoliei: