Biserica Ortodoxă a Elladei
Sfânta Mitropolie a Kithirelor și Antikithirelor
Preafericitului Ilias al II-lea, Patriarhul Georgiei
Preafericite Părinte Patriarh,
Suntem profund impresionați de lucrarea duhovnicească pe care o săvârșiți cu poporul georgian, ce a trecut prin anii grei de comunism iar astăzi e încercat de secularismul contemporan. Ne bucurăm că Biserica Georgiei a respins orice compromis cu lumea eterodoxă. Ne simțim în siguranță când știm că există un Patriarh care mărturisește ortodoxia și care nu a uitat înfricoșătoarele jurăminte făcute la hirotonia întru arhiereu, de a păzi și păstra nevătămată credința Sfinților Părinți ai Bisericii.
În aceste vremuri de mare tulburare Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (Sobornicească) și Apostolică este încercată și cutremurată de o nouă provocare, şi anume, așa-numitul Sfânt și Mare Sinod ce se va ține în Creta anul acesta. Cu siguranță motivul întemeiat ca un astfel de Sinod să se țină nu ar fi decât condamnarea panereziei ecumenist-sincretiste, așa cum o numea Sfântul Iustin Popovici, și de asemenea condamnarea prezenței Bisericilor Ortodoxe Locale în așa numitul „Consiliu Mondial al Bisericilor” și, nu în ultimul rând, „Noua Eclesiologie” care este post-Patristică și anti-Patristică, ce neagă granițele harismatice, dogmatice și canonice ale Bisericii.
Din păcate, însă, acest Sinod Panortodox, în loc să se ocupe cu aceste teme de maximă importanță și de condamnarea lor, instituționalizează erezia în Biserică și relativismul, laudă „Consiliul Mondial al Bisericilor” și participarea în mod egal în acest organism neortodox a Bisericii celei Una, chipurile pentru a da mărturia cea bună. Dar, iată că după 100 de ani de dialog nu avem nici un rezultat, pentru că Adevărul este ascuns de reprezentanții ortodocși la aceste organisme, și este folosit un limbaj cu dublu sens, ambiguu, neclar, așa-zis diplomatic, ce nu este în duhul Evangheliei lui Hristos.
Din contră, Biserica Ortodoxa are de pierdut foarte mult prin participarea la „Consiliul Mondial al Bisericilor – CMB”. În numele ecumenismului mulți eterodocși(eretici) ce vor să îmbrățișeze ortodoxia nu sunt primiți la Taina Botezului (mai ales în Apus), stopându-se răspândirea adevăratei credințe și închizând Porțile Împărăției Cerurilor celor care vor să vină la Adevăr.
Multe grupări protestante din „CMB” consideră Biserica Ortodoxă „o Biserică inferioară, pentru că nu binecuvântează căsătoriile dintre persoanele de același sex și nu acceptă hirotonia femeilor” așa cum ne-a mărturisit un profesor teolog, prezent la Adunarea Generală a CMB la Busan în Coreea (30 octombrie – 9 noiembrie 2013).
Pe data de 23 Martie 2016 am co-organizat la Atena, pe Stadionul „Pace și Prietenie, Sala „Melina Mercuri” Pireu, „împreună cu Mitropolia Glifadei, Mitropolia Pireului, Mitropolia Gortinei și Mitropolitul Nafpatktosului, un Simpozion Științifico-Teologic cu tema „Sfântul și Marele Sinod, Pregătire mare, fără așteptări”.
La acest simpozion au vorbit reprezentanți ai Bisericilor Locale a Bulgariei și Mitropolia Ucrainei dar și Mitropolitul Ieremia al Gortinei, Pavlos al Glifadei, Hierotheos al Nafpaktosului, Serafim al Pireului, profesorul Dimitrios Tselenghidis, părintele profesor Gheorghios Metallinos, părintele profesor Theodoros Zisis, părintele Athanasie Athanasiou, Proegumenul Mănăstirii Marelui Meteor și multe alte personalități ale Ortodoxiei de astăzi.
Concluzia acestui Simpozion este că acest Sinod Pan-ortodox are o serie de probleme grave, nu numai privind textele pregătitoare, ci și însăși regulamentul de organizare al lui.
Cum este posibil ca la acest Sinod să nu participe toți episcopii Bisericii ci numai 24? Nu mai vorbim de prezența preoților, teologilor și mirenilor. Cum este posibil ca Adevărul să fie votat? De când Adevărul este supus votului unei minorități care se vrea reprezentantă a pliromei Bisericii, în loc să fie continuitatea și confirmarea învățăturii Sfintei Scripturi, a Sinoadelor și a Sfinților Părinți? Cum este posibil ca episcopii și Bisericile Locale care s-ar opune unor texte să nu fie luate în considerare pentru că sunt minoritari?
În primul rând ar trebui să se schimbe din temelie statutul de organizare a acestui Sinod, care este anti-Sinodal. Cum este posibil să se forțeze mâna unor Biserici Locale pentru a accepta neacceptabilul și anume a celei fără de rezultate prezentă în dialog ecumenic și în organizațiile eterodoxe (CMB, etc)? Care este rostul prezenței observatorilor eterodocși, fie și la început și la sfârșitul acestui Sinod?
Acest Sinod are pretenția de a se numi „ultimul criteriu de judecată în probleme de credință”, considerându-se în felul acesta infailibil, fără a respecta criteriile patristice, fără a fi continuatorul Sinoadelor Ecumenice și Locale, și a învățăturii Sfinților Părinți, iar pe de altă parte s-a specificat faptul că acest Sinod nu se va ocupa de Dogme, de probleme de credință.
Nu se va numi „Ecumenic”, așa cum era normal să se numească un Sinod a toată Biserica, ceea ce ar fi arătat conștiința de Sine că Biserica este numai Biserica Ortodoxă, cea Una și Unica. Nu va recunoaște si nici nu va lua în discuție Sinoadele de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (Sinodul VIII Ecumenic) și de pe timpul Sfântului Grigorie Palama (Sinodul IX Ecumenic), Sinoade ce au anatematizat papo-Filioqvismul și grația creată ca fiind Ecumenice, prin care s-ar fi arătat că „Sfântul și Marele Sinod” este continuator al Tradiției Sinodale a Bisericii și ar fi putut fi receptat ca Ecumenic de pliroma Bisericii.
Textele documentelor pentru Soborul Panortodox în forma lor actuală, conțin ambiguități și contradicții grave (Biserica e Una și în același timp sunt și „alte Biserici” folosind în mod nepermis termenul de „Biserici” pentru eterodocși într-un text Sinodal Panortodox) ce pot fi interpretate cu ușurință în spiritul ideilor teologului iezuit Karl Rahner (unul din părinții Conciliului II Vatican alături de Yves Congar) preluate si de Mitropolitul de Pergam, Ioanis Ziziulas, si anume „teoria Bisericilor nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate, în raport cu Biserica deplină (în cazul II Vatican – Biserica Romano-Catolică, în cazul Sinodului Panortodox – Biserica Ortodoxă, ceea ce ne duce cu gândul la un fel de Vatican II oglindit în Biserica Ortodoxă ce se încearcă a se implementa sobornicești având ca promotor Patriarhia Ecumenică, se poate ușor concluziona aceasta după toate informațiile și prin studiul textelor teologice despre eclesiologia așa cum e văzută de Ioanis Zisiulas dar și în Analiza eclesiologiei Conciliului II Vatican, De la Conciliul II Vatican la Sinodul Panortodox, autor protoprezbiter Peter Heers)”, dar și „teoria bisericilor surori” , ”teoria celor doi plămâni ai bisericii² (Romano-Catolici și Ortodocși) și așa-numita teologie baptismală (oricine este botezat în numele Sfintei Treimi este membru al Bisericii, indiferent de confesiune deși niciodată Părinții Bisericii nu au recunoscut Botezul ereticilor, ci doar în mod iconomic îi primeau pe unii eretici pentru că păstrau forma exterioară a botezului în trei afundări, iar iconomia nu poate fi niciodată transformată în regulă de credință sau Dogmă), „teoria ramurilor”, dar și teoria precum că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărțite de Ea, eludarea canoanelor (permisiunea căsătoriilor mixte cu eterodocșii), etc. Toate acestea reprezintă noua eclesiologie post-patristică sau mai bine zis anti-patristică (a se vedea cartea „Noua Eclesiologie a Patriarhului Bartolomeu” semnată de Sinaxa clericilor și monahilor din Volos – Zisis, Tselenghidis, Metallinos, etc).
Aceste texte trebuiau să fie făcute în duhul patristic și al tradiției bisericești. Nu este suficient, din dorința unității Bisericii să facem un Sinod doar ca să arătăm lumii eterodoxe că suntem uniți. Uniți în ce? Unirea se face numai în Adevăr. Unitatea este rodul Duhului Sfânt, așa cum Mântuitorul Hristos ne spune la Ioan în rugăciunea Arhierească: „Unește-i pe ei întru Adevărul Tău”. Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă și nevătămată a învățăturilor Dreptei Credințe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți, deci dezbinați de Biserică (schismatici) sunt toți care cugetă osebit de Sfinții Bisericii ne spune Sfântul Teodor Studitul. Hristos a numit Sobornicească Biserica Sa deoarece numai Ea păstrează Adevărul și Mărturisirea de Credință, fără de care nimeni nu se poate mântui.
Nu vor să schimbe postul, nici rânduiala monahismului, nici rânduiala slujbelor, dar, în schimb, se umblă la cel mai nevralgic punct, și anume la definirea a ceea ce înseamnă Biserica (textul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine este un text prin excelență dogmatic așa cum spune profesorul Dimitrie Tselenghidis – dar neortodox), dând loc la interpretări total nefericite ce vor da apă la moară ideilor eterodoxe, ceea ce însemnă alterarea învățăturii revelate de Domnul nostru Iisus Hristos. Logica participării unei Biserici Ortodoxe Autocefale, care vrea să păstreze cu sfințenie Revelația Dumnezeiască, la acest Sinod Panortodox este doar condamnarea „Consiliului Mondial al Bisericilor” și a noii eclesiologii post-patristice care a virusat Facultăți de Teologie și chiar Biserici Locale aproape în întregime. Rolul unui Sinod fiind tocmai acela de a tăia din Trupul Bisericii învățăturile eretice și nicidecum de a le oficializa.
Vă felicităm din toată inima pentru faptul că ați respins textul legat de Taina Căsătoriei care instituționaliza așa-numita căsătorie mixtă în Biserica Ortodoxă, lucru interzis de Sfintele Canoane ale Bisericii. Nu se poate vorbi de Taina Căsătoriei decât între ortodocși, nu se pot uni cele de neunit. Prin „căsătoria mixtă” se aprobă iarăși minimalismul dogmatic – teologia baptismală care consideră de facto valabil orice botez eretic făcut în numele Sfintei Treimi.
Cunoscând foarte bine dăruirea totală și iubirea jertfelnică pe care o aveți față de Mântuitorul Iisus Hristos, pe care Preafericirea Voastră Îl slujiți cu toată ființa și cu toată dăruirea v-am adresat aceste gânduri care ne neliniștesc.
Ne rugăm zi și noapte Arhipăstorului Nostru și Începătorului tuturor în toate, Domnul Iisus Hristos ca să vă întărească să rămâneți mereu ferm pe această poziție, pe care ați adoptat-o, care nu însemnă decât rămânerea statornică în Ortodoxie, adică în ceea ce este de la sine înțeles, fiind un urmaș vrednic nu numai al Scaunelor Apostolilor ci și a vieții și a mărturisirii lor.
Preafericirea Voastră,
Vă cerem smerit Binecuvântarea și vă urăm viață lungă, multă sănătate, putere și bucurii duhovnicești. Ierarhii treji și mărturisitori ai Bisericii Greciei, cum ar fi Serafim al Pireului, Pavlos al Glifadei, Ieremia al Gortinelor, Andreas de Conitsa, Hierotheos de Nafpaktos și mulți alții împreună cu mulți clerici și credincioși, au privirile îndreptate către Preafericirea Voastră și Sfântul Sinod al Bisericii Georgiei și vă aduc un omagiu de recunoștință pentru poziția fermă pe care o aveți în fața acestui vifor cumplit care s-a ridicat împotriva Bisericii lui Hristos.
Vă sărut dreapta,
+ Serafim, Mitropolit al Kithirelor și Antikithirelor