KYTHIRELE L-AU CINSTIT PE CUVIOSUL TEODOR, OCROTITORUL LOR
(PHOTO)
Kythirele şi-au cinstit ocrotitorul – pe Cuviosul Teodor
Marţi, 13 mai 2014
Autor: Kithitaikanea
Vecernia de hram din duminica zilei de 11 mai a fost oficiată în sfânta mănăstire în prezenţa credincioşilor de pe insula noastră, dar şi din Koroni, patria cuviosului.
Luni, 12mai, în insasi ziua praznicului, a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie arhierească la care au slujit Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Serafim de Kythira şi Antikythira şi Ieremia de Gortina şi Megalopol în prezenţa autorităţilor civile şi militare locale.
După aceea a avut loc o procesiune cu Cinstitul Cap al Cuviosului Teodor în spatiul mănăstirii în muzica Filarmonicii Potamos.
În ciuda vremii nefavorabile, credincioşii au venit în număr mare încă de dimineaţă devreme la ocrotitorul Kythirei, Cuviosul Teodor.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.