L-AR FI UCIS PE PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU
Informaţiile despre o conspiraţie ce are ca scop asasinarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului sunt analizate de un procuror din Ankara, a transmis astăzi reţeaua particulară de televiziune turcă NTV, conform site-ului cotidianului „Huriet”.
Cercetarea a început în urma unei scrisori ce a fost trimisă din regiunea Kaiseri din Anatolia Centrală şi în care se menţiona că Patriarhul Ecumenic va fi ţinta unui atentat criminal pe 29 mai, la aniversarea a 560 de ani de la cucerirea Constantinopolului.
Un bărbat se află în arest în acest caz şi se desfăşoară cercetări pentru aflarea altor doi. Aşa cum au declarat surse ale Poliţiei, suspecţii au ajuns recent în Constantinopol din regiunea Kaiseri.
Suspectul ce se află în arest şi care este menţionat de către Huriet cu iniţialele S.A. a negat acuzaţiile şi a spus că se află în Constantinopol pentru a-şi vizita nişte rude şi că nu are nicio dispoziţie şi niciun plan de a-l ucide pe Patriarhul Bartolomeu.
Dosarul cazului pe care l-a deschis un procuror din regiunea Kaiseri a fost transmis Procuraturii din Ankara.
Cercetarea a descoperit că o altă scrisoare fusese trimisă procurorilor în anul 2008, în care se amintea că S.A. plănuise să-l ucidă pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Conform informaţiilor corespondentului APE-MPE (ΑΠΕ-ΜΠΕ) în Constantinopol, autorităţile care au început urmărirea analizează o eventuală legătură a planului de asasinat a Patriarhului Ecumenic cu activitatea Organizaţiei antistatale ΕRGHEΝΕΚΟΝ.
Ministrul grec de Externe urmăreşte cazul cu atenţie.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.