“LABORATORUL DE TEOLOGIE”
ŞI ”PROGRESISTUL” MITROPOLIT DE DIMITRIADA
Articolul de astăzi al lui Nikou Papahristou în „KATHIMERINI” de duminică (17.10.2010) găzduieşte printre altele opinii ale Mitropolitului de Dimitriada. Mitropolitul Ignatie declară despre Academia de Studii Teologice care funcţionează în Mitropolia sa: „Este un laborator de teologie şi nu un amvon al Bisericii. Caută un dialog liber, deschis, iar reacţiile arată că se face ceva corect”. De asemenea, într-o altă declaraţie a sa apreciază: „Curentul conservator este exprimat în principal de către mireni, în timp ce noi, ierarhii, în orice Sinod, ne poziţionăm liber şi ne păstrăm unitatea noastră”.
Este într-adevăr ciudat modul în care gândesc şi se exprimă ecumeniştii. După scandalul pe care l-au provocat teoriile „meta-patristice”, „neo-patristice”, dar mai degrabă să le zicem pe nume, anti-patristice ale colaboratorilor Academiei din Volos, Mitropolitul Ignatie vine acum să ne spună că Academia este „un laborator de teologie”. De care teologie?
Ecumenistă? Cea care e evidenţiată de teologii lui receptivi (cu creierele deschise) sau cea pe care ne-o oferă catolicii şi protestanţii, membrii C.M.B. şi cei asemenea lor, obişnuiţii participanţi ai Academiei? Şi într-adevăr, cum concluzionează Mitropolitul că „are loc ceva corect”, de vreme ce există reacţii? Dacă avea loc ceva corect, toţi clericii şi mirenii ortodocşi s-ar fi bucurat. Reacţiile există tocmai pentru că ceva sau mai degrabă multe nu se fac corect.
Şi, într-adevăr, e nemaiauzită susţinerea Mitropolitului Ignatie cum „curentul consevator este exprimat în principal de către mireni”. Uită critica acidă pe care i-au făcut-o în mod corect şi ortodox Academiei şi lui însuşi clericii din toate treptele, chiar şi episcopii? Dacă el însuşi aparţine taberei „progresiştilor” să nu încerce să confere aceeaşi calitate şi celorlalţi episcopi. Există o mulţime de episcopi tradiţionalişti care nu sunt de acord cu tezele şi acţiunile Mitropolitului Ignatie şi el ştie asta. Dar şi marea majoritate a monahilor, clericilor şi mirenilor credincioşi nu este de acord atât cu teologhisirile ecumeniste, cât şi cu cele „meta-patristice” care au crescut în ultima vreme în Mitropolia Dimitriadei şi în alte părţi.
Dacă vorbind despre „spiritul conservator”, Mitropolitul înţelege menţinerea noastră în duhul şi în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, atunci primim cu mulţumire „acuzaţia”. Să aibă grijă numai cum îi va ridica pe teologii lui, care-i întrec pe Sfinţii Părinţi şi construiesc acum „teologia meta-patristică”.
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/10/t_17.html)
SFAT DUHOVNICESC:
Orice se castiga sau se PASTREAZA PRIN SARGUINTA(„conservatoare”) POATE SA PIARA PRIN NEPASARE(nesimtire duhovniceasca).
Nici o virtute nu poate fi dobandita de om in chip definitiv,dar pentru ca,odata castigata,s-o poata pastra,trebuie s-o pazeasca intotdeauna cu silinta si osteneala cu care a dobandit-o(daca a dobandit-o,…si nu e doar ca apa de ploaie cazand pe un corp de piatra,neroditor…se evapora si ramane tot piatra,impietrit)