MANIA STĂREŢISMULUI ŞI A EPISCOPATULUI

MANIA STĂREŢISMULUI

(fragment din lecţia biblică la Epistola către Galateni a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin, în “Casa lucrului manual”, adică în actuala mănăstire a Sfântului Augustin din Florina, pe 11 ianuarie 1991)

„Epistola către Galateni este caracterizată de un duh liberal şi mustrător, de amărăciunea pe care a simţit-o Apostolul Pavel din cauza părăsirii. Ia închipuiţi-vă să aibă două – trei sute de creştini şi să plece toţi!…
Ştiţi faptele, să nu le mai spunem. Acum, în ultima vreme, există mania stăreţismului. Voi scrie un articol despre asta. Înfricoşător, groaznic lucru! Flăcăul de ieri, pe care doar l-ai hirotonit, vrea să-şi facă adepţi şi admiratori. Să rupă din Biserică şi să strângă…, să se adune creştinii în jurul lui. În felul acesta se risipesc forţele creştinismului. Şi de-acum, fiecare arhimandrit are mania stăreţismului. O mare boală este aceasta în Biserica lui Hristos.
Noi trebuie să ne consolăm; dacă rămâneau toţi am fi avut trei – patru sute de preoţi…
Dar iarăşi, şi eu sufăr la bătrâneţile mele de această abandonare, de acest şut, de această părăsire şi mă consolez cu Epistola către Galateni. O citesc adesea şi mă consolez.
Dacă Pavel, care a fost un aşa exemplu, veşnic şi nemuritor, a pătimit acestea, ce să spunem noi?…


Ce să spunem despre părăsire? Au rămas câteva persoane lângă noi, cum este părintele Ierotei, pe care-l mustrăm mai mult decât pe toţi. Cu toate acestea el rămâne credincios şi dedicat alături de noi. Au mai rămas şi foarte puţine persoane, dar nu e exclus să plece şi ele şi să rămân singur în lume şi să spun ca Apostolul Pavel: „Toţi m-au părăsit”. Să se întâmple şi asta, dar „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră” şi „Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”. Asta este esenţial…”.

MANIA STĂREŢISMULUI ŞI A EPISCOPATULUI

Există astăzi astfel de persoane în Florina, care nu au doar mania stăreţismului, ci şi a episcopatului? Există. Şi poporul din Florina le ştie. Nu sunt multe. Sunt una sau două, dar profită de toate prilejurile pentru promovarea şi afirmarea lor. Să pună mâna pe mitră, cârjă şi să se închine chiar şi lui Antihrist. De la astfel de episcopi, pe care nu-i alege poporul credincios şi care nu sunt aleşi prin pogorârea Duhului Sfânt, la ce să te aştepţi?
Să vedem cum îi descrie respectabilul şi luptătorul ierarh ortodox al Florinei, Părintele Augustin Kandiotis:
ASCULTAŢI-L:
„Hristoforos Kalivas, un prieten de suflet, o personalitate importantă, mi-a spus cu ani în urmă în timp ce discutam: „Bre, Augustine, n-ai înţeles ce se va întâmpla? Satana unelteşte toate mijloacele, ca să distrugă Biserica. Va unelti în vremurile din urmă şi o ultimă armă: Va îmbrăca el preoţi şi episcopi, persoane de sub stăpânirea sa; le va pune la gât engolpioane şi le va da în mâini pateriţe! Şi prin aceşti arhierei va distruge Biserica”.

HRISTOS ESTE MIRELE SUFLETULUI.
DUHOVNICUL ESTE DOAR NIMFAGOGUL.

(CEL CARE CONDUCE MIREASA SPRE MIRE)

Unii teologi, chiar şi arhimandriţi şi părinţi duhovniceşti, îşi confundă rolul. Nu se consideră pe ei înşişi mici lucrători ai Evangheliei, care au fost rânduiţi să conducă sufletele la Hristos, ci îşi numără adepţi şi admiratori şi se comportă ca nişte miri ai sufletelor. Episcopul Augustin al Florinei considera acest păcat foarte groaznic şi nu îngăduia nimănui din fiii lui duhovniceşti să-şi confunde rolul.
Vom aminti un fapt, care s-a întâmplat în Kozanis în anii 60.
Părintele Augustin, care a activat în acei grei ani ai ocupaţiei în Macedonia, devenise minge de fotbal în picioarele arhiereilor şi a pătimit foarte multe transferuri defavorabile, tocmai pentru că-i mustra. Ajunseseră să nu-i permită trecerea prin oraşele în care a lucrat, dar el şi-a jucat viaţa la cap şi pajură. Lumea însă îl iubea şi-l aştepta. Îl aştepta şi un mare grup de fete, persoane misionare din Florina – Kozani – Grevena, ca să se spovedească la el. Aceste persoane îl vedeau doar o dată sau de două ori pe an şi pentru problemele lor îl informau prin scrisori.
Într-o zi, după spovedanie, când Stareţul a plecat, ele au început să plângă.
Părintele Augustin a aflat asta de la un colaborator al său, Gheorghios Pafili. Părintele Augustin însă, nu numai că nu s-a simţit adulat sau flatat de dragostea lor, ci s-a întristat şi a considerat lacrimile pe care le-au vărsat la plecarea sa un mare păcat şi a spus: Nu eu sunt mirele sufletului vostru, ca să plângeţi când plec. Mirele vostru este Hristos. Pe El să-L iubiţi şi lângă El să fiţi întotdeauna. Eu sunt doar un nimfagog. Lucrul acesta trebuie să-l înţelegeţi bine. Dacă nu-l înţelegeţi, nu veţi mai vedea faţa mea şi nu voi mai comunica nici prin scrisori cu voi.
Părintele Augustin printr-o astfel de asprime respingea orice cult al personalităţii la adresa sa şi învăţa despre rolul duhovnicului în viaţa credincioşilor.

(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=15330)

Un comentariu la „MANIA STĂREŢISMULUI ŞI A EPISCOPATULUI”

  1. Doamne ajuta!
    Ajuta Doamne,necredintei si nepriceperii noastre,si fa-ne constienti de Adevarul adevarat, de cel bun si de cel rau.Cu discernamant si cu toata dragostea ce o putem avea,sa ne apropiem de Tine,prin toate mijloacele, marturisindu-ne crezul-credinta sa o intarim,iar trupul sa ni-l jertim,in nevointe,ascuns de ochiul cel viclean,pentru a noastra mantuire si INALTARE A CRUCII BIRUITOARE,invingand maririle (mandrii) acestui neam viclean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: