† B A R T H O L O M E U

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic

Pliromei Bisericii

Harul și pacea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie cu voi, împreună cu rugăciunea, binecuvântarea și iertăciunea noastră

Iubiți frați și surori, copii ai Domnului,

Sfinții Părinți, care au rânduit toate întru bunăcuviință, au așezat și această vreme de strădanie ascetică și primenire duhovnicească de 40 de zile de dinaintea marelui praznic al Învierii Domnului. Această rânduială ascetică ia forma înfrânării de la mâncare prin post, dar îndeosebi forma înfrânării de la rău. Sfântul imnograf întărește acest lucru, anume că o formă autentică și plăcută lui Dumnezeu de postire este oprirea de la rău, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de poftele cele rele, cuprinzând și clevetirea, viclenia și blestemul, și săvârșirea dreptății, dezlipirea de gândurile cele rele, spovedania deasă, curățirea conștiinței „decât care nu este lucru mai anevoie”, înfrânarea de la „patimile cele stricătoare, de la pizmă și dușmănie, și cu adevărat, de la toată viclenia”, ferirea de „toată pervertirea minții”, de primirea păcatului. Pentru că „Judecătorul este aproape, la uși” și încearcă inimile și mințile, căci „El este pretutindeni și umple toate lucrurile” (Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul).

Ținta ascezei trupești este curățirea minții și aplecarea ei asupra dragostei Domnului și Dumnezeului nostru, Iisus Hristos, precum și asupra dragostei față de aproapele nostru, care constituie dovada faptului că suntem ucenicii Aceluia Care îi iubește. Această dragoste trebuie să fie palpabilă, să fie rezultatul unui sacrificiu din partea noastră față de aproapele. Pentru că dragostea, în lipsa oferirii ajutorului material și spiritual necesar acelora pe care-i iubim, nu este decât un cuvânt gol. Acest lucru este cu mult mai adevărat în vremea noastră de criză morală și financiară, când aceia dintre noi cărora le stă în putere, sunt datori să ofere ajutor aproapelui cu bunăvoire, dragoste și respect. Doar astfel bucuria noastră întru Învierea Domnului va fi deplină, atunci când ajutorarea celui mai mic dintre frații Săi, a fratelui și sorei noastre, este deplină. Conform cuvintelor venerabile ale Sfântului Vasile cel Mare, „cel care-și iubește aproapele ca pe sine însuși nu are mai multă [bogăție] decât vecinul…, pentru că, în măsura în care averea ta crește, în aceeași măsură dragostea ta scade” (Omilie către cel bogat, PG 31.281B).

Din nefericire, lumea crede că bucuria vine din câștig și avuție, din slavă, și plăceri. „Nu este nimic mai rău decât o persoană care nu știe cum să iubească”. Iar „când vezi pe cineva care are nevoie de vindecare trupească sau duhovnicească, nu-ți spune: Mă întreb de ce omul acesta nu a fost vindecat de nimeni, ci vindecă-l pe acela de boala lui și nu căuta să învinuiești pe alții. Dacă ungi pe acela cu cuvântul învățăturii, redându-i sănătatea întru răbdarea ta, acela se va face pricină de cea mai mare bogăție pentru tine”
Sursa şi continuarea: pemptousia.ro