Mihai Gheorghiu, director general adjunct MŢR: “Aştept scuzele Ambasadei SUA pentru această inimaginabilă ofensă”

Mihai Gheorghiu, director general adjunct MŢR:

“Aştept scuzele Ambasadei SUA pentru această inimaginabilă ofensă”

Mihai Gheorghiu - centru - in 1990

Mihai Gheorghiu (centru, cu ochelari si barba), in 1990, la prima Intrunire a Rezistentei Romane, cu diverse personaje si personalitati (de ieri si azi)

În legătură cu declaraţia dlui. Virgil Ştefan Niţulescu, director general al MNŢR, din cotidianul România liberă din 21 februarie, cu vehicularea numelui meu în alte câteva publicaţii în legătură cu evenimentele din 20 februarie 2013, derulate în MNŢR, cât şi cu acuzaţiile calomnioase care mi-au fost aduse de activiştii mişcării homosexuale şi de Ambasada SUA la Bucureşti, ţin să aduc următoarele precizări:

Alarmat de unele zvonuri privind apariţia unor posibile tensiuni la proiecţia unui film programat de fundaţia Accept-România am rămas în incinta muzeului. În calitate de membru al conducerii MNŢR, şi în lipsa directorului general din instituţie, am asigurat dialogul cu toţi cei prezenţi, inclusiv cu poliţia, în incinta MNŢR. Nu am asistat la proiecţia filmului, nu am fost prezent în sală decât un minut înainte de începerea proiecţiei şi după încetarea acesteia, de asemenea pentru scurt timp, pentru a înţelege ce se întâmplă. Deci aserţiunea domnului Niţulescu şi a activiştilor mişcării homosexuale că eu aş fi fost în sală la proiecţie este pură calomnie.

De asemenea, sugestia implicită că prezenţa mea pentru scurt timp în sală sau dezacordul meu cu privire la desfăşurarea evenimentului ar fi putut avea vreo relevanţă sau vreo influenţă în încetarea proiecţiei nu este decât o încercare de acuzare indirectă. În condiţiile în care a fost avertizat asupra potenţialului risc de protest şi contraprotest, directorul general, în loc să ramână în instituţie şi să participe la evenimentul pe care l-a promovat şi impus împotriva opinei generale manifestate în Consiliul Administrativ, hotărâre consemnată în procesul verbal din 31.01.2013, a preferat să nu fie prezent.

În schimb, a fost alertată poliţia, care a venit cu un echipaj numeros, chiar înaintea începerii proiecţiei. Protestul unei anumite părţi a spectatorilor prezenţi a făcut ca proiecţia să înceteze. Din fericire, nu s-a înregistrat nici un incident violent. Rapoartele poliţiei şi ale pazei interne sunt clare în această privinţă.

Sunt deosebit de dezamăgit şi de indignat de reacţia Ambasadei SUA, care preia şi promovează acuzaţiile calomnioase ale activiştilor mişcării homosexuale, fără o minimă verificare. Întregul comunicat al ambasadei încalcă uzanţele diplomatice curente. A acuza pe nedrept, a calomnia un cetăţean al statului în care îţi desfăşori misiunea este un comportament diplomatic nedemn. Aştept scuzele Ambasadei SUA pentru această inimaginabilă ofensă.

Misiunea muzeului nostru este cu totul alta decât aceea de a se lăsa folosit în campanii ideologice sau de a confunda în mod interesat culturalul cu ideologicul. Decenţa, bunul simţ, echilibrul, respectul faţă de locul în care te afli par a fi virtuţi prohibite astăzi în aşezământul fondat de Al. Tzigara-Samurcaş şi Horia Bernea. Poate că în curând va fi chiar şi memoria lor interzisă şi dislocată, odată pentru totdeauna, din Muzeul Ţăranului Român.

Mihai Gheorghiu Director general adjunct MNŢR

Sursa: Ciprian Voicila Blogspot

Foto: Vasile Gogea