MINUNATE INTERVENŢII ALE LUI DUMNEZEU – MULŢUMIRI ALE LUPTATORULUI IERARH, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS

MINUNATE INTERVENŢII ALE LUI DUMNEZEU – MULŢUMIRI ALE LUPTATORULUI IERARH, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS  (I)


 LA O SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ ACCIDENTUL ENCEFALIC AL PĂRINTELUI AUGUSTIN

         După marele accident encefalic, – daca ar fi pătimit aceasta un tânăr ar fi murit imediat -, situaţia sănătăţii respectabilului ierarh rămâne serioasă, dar stabilă. Nu s-a ajuns la nicio complicaţie. Febră de câteva zecimi a avut în ziua de 9.08.2010, adică ieri, dar a scăzut înapoi fără antipiretice. Fotografia este de ieri. Astăzi 10.08.2010 nu are deloc febră.
        Să ne rugăm! Să fie voia lui Dumnezeu şi cât vrea Domnul să ni-l dăruiască!

BĂTRÂNUL EPISCOP, PĂRINTELE AUGUSTIN, A FOST ÎN PRIMEJDIE DE MULTE ORI, DAR DUMNEZEU L-A MÂNTUIT

Vom menţiona doar două-trei cazuri, ca să vedem cum intervine Dumnezeu.
2004

            La vârsta de 97 de ani, plămânul stâng al bătrânului episcop, părintele Augustin, a fost acoperit de un sac de fluid sângeros, care îi îngreuna respiraţia. Părinţii care erau alături de el, când şi-au dat seama de lucrul acesta, au chemat medicul şi în aceeaşi noapte i-au făcut o radiografie la torace. Plămânul stâng nu se vedea. Era acoperit de un sac cu fluid sângeros. Se crease din cauza fracturării a trei coaste.
            A intrat în Spitalul din Florina, unde a avut loc prima puncţie, după care a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul Ipocratio din Tesalonic. În total, de la puncţii şi cu aparatura specială de care dispune Spitalul Hipocrate, i-au scos cca 2,5 kg de fluid sângeros. Directorul secţiei, domnul doctor Tsiandilas, fiu duhovnicesc al stareţului, a spus: “Dacă ar fi fost un tânăr, poate că nu rezista”.
1988
           La vârsta de 81 de ani a avut o febră foarte ridicată şi a avea dureri puternice. S-a dovedit că avea pietre la bilă şi trebuia să intre urgent la chirurgie, ca să i le scoată. Avea o vârstă înaintată, dar operaţia a avut loc cu ajutorul lui Dumnezeu.
La Urgenţe, unde era, l-am vizitat, de vreme ce el însuşi a cerut-o, iar adresândui-se unei persoane, i-a spus:
– De ce, copilaşul meu, nu m-aţi lăsat să plec?
– Am căutat la folosul nostru, părinte. Dacă aţi fi plecat, pe noi cui ne-aţi fi lăsat?
– “Nu vor lipsi din Biserică soldaţii!” – a răspuns.

 

Sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/

Un comentariu la „MINUNATE INTERVENŢII ALE LUI DUMNEZEU – MULŢUMIRI ALE LUPTATORULUI IERARH, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS

Comentariile sunt închise.