19 ian.: POMENIREA MITROPOLITULUI ANASTASIE CRIMCA – un candidat pentru Aghiologhionul Ortodoxiei Universale


MITROPOLITUL ANASTASIE CRIMCA

al Moldovei şi Sucevei 

(1631 +)

a. Viaţa

Acest mare mitropolit al Moldovei s-a născut în Suceava, pe la jumătatea secolului al XVI-lea, din părinţi foarte iubitori de Hristos, anume Ioan şi Cristina. Din botez se chema Ilie.

În timpul domniei lui Petru Şchiopul (1582-1591), tânărul Ilie Crimca a fost diac de cancelarie şi ostaş. Apoi, renunţând la cele pământeşti, s-a făcut călugăr la Mănăstirea Putna. După puţină vreme a ajuns egumen la Mănăstirea Galata din Iaşi. În anul 1600 a fost ales episcop la Rădăuţi. Dar în acelaşi an se retrage la Dragomirna unde zideşte o mică biserică de piatră şi întemeiază schit de călugări.

În anul 1606 este ales episcop la Roman, iar în decembrie 1607 este ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei, până în anul 1617, când se retrage din scaun la Mănăstirea Dragomirna, ctitorită de el în anul 1609. Între anii 1619-1629 păstoreşte din nou Biserica Moldovei. Apoi, se retrage la ctitoria sa şi trece la cele veşnice, la 19 ianuarie 1631.

 

b. Fapte şi cuvinte de învăţătură

1. Mitropolitul Anastasie a fost ales de Dumnezeu din braţele maicii sale să fie păstor duhovnicesc al Bisericii lui Hristos. Părinţii săi, Ioan şi Cristina, l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu, ca pe un odor de mare preţ, dându-i o educaţie creştinească cu totul aleasă. Astfel, tatăl său l-a învăţat bărbăţia şi tăria sufletească, care îl fac pe om statornic şi îndelung răbdător în încercările de multe feluri ale vieţii; iar buna sa mamă l-a învăţat să fie smerit, cu sufletul deschis spre dumnezeieştile frumuseţi, fierbinte în rugăciuni şi iubitor de oameni.

2. În tinereţile sale, fiind ostaş în armata Moldovei, se spune despre dânsul că făcea adevărate vitejii în luptele cu cazacii, care prădau adesea satele şi mănăstirile. Că, întărindu-se cu crucea lui Hristos şi fiind îndemânatic şi plin de curaj, biruia cu multă uşurinţă pe năvălitori. Pentru toate acestea a fost răsplătit de domnul Moldovei cu o mare întindere de pământ, unde mai târziu a zidit frumoasa Mănăstire Dragomirna.

3. Rămânând în oaste câţiva ani, tânărul Ilie Crimca a fost îndemnat de Duhul Sfânt să se facă ostaş al lui Hristos. Deci, renunţând la cele pământeşti, a intrat în obştea Mănăstirii Putna, călugărindu-se cu numele de Anastasie. Aici a deprins monahul Anastasie meşteşugul cel cu multă iscusinţă al picturii în miniatură şi scrierea de cărţi. Aici, în şcoala Mănăstirii Putna, a învăţat ostaşul lui Hristos meşteşugul luptei duhovniceşti şi buna nevoinţă călugărească.

4. Văzând părinţii smerenia şi isteţimea minţii monahului Anastasie, îndată l-au hirotonit preot şi, la cererea voievodului, l-au trimis egumen la Mănăstirea Galata de curând zidită. Şi atât de frumos a povăţuit acest sfânt lăcaş, încât toţi îl iubeau şi mulţi credincioşi îl aveau de părinte duhovnicesc. După ce a format la Galata o obşte bine organizată cu ucenici buni, în anul 1600, arhimandritul Anastasie a fost hirotonit episcop de Rădăuţi.

5. Retrăgându-se din scaun datorită vitregiilor vremii, episcopul Anastasie a sihăstrit 6 ani de zile la metocul său, Dragomirna. Aici a zidit o mică biserică, a adunat în jurul său câţiva ucenici şi se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărţi, cu zugrăvirea de icoane şi cu scrierea de manuscrise, povăţuind multe suflete către Hristos.

6. Pentru înţelepciunea şi smerenia sa, în anul 1607, episcopul Anastasie a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti prin mănăstiri şi sate şi zidirea de noi biserici.

7. În toate marile mănăstiri a rânduit egumeni din cei mai aleşi, sporiţi în fapte bune şi cunoscători de limbi străine. Cel mai vestit dintre toţi a fost egumenul Mănăstirii Secu, arhimandritul Varlaam. Prin oraşe şi sate a hirotonit preoţi ştiutori de carte, în stare să conducă poporul pe calea Evangheliei lui Hristos. Astfel, sub lunga păstorie a mitropolitului Anastasie, mănăstirile şi schiturile din Moldova au trăit o epocă de aleasă înflorire duhovnicească. De asemenea, în sihăstriile retrase din Carpaţi s-a înmulţit numărul sihaştrilor, din care unii erau cinstiţi de popor, încă din viaţă, ca sfinţi şi făcători de minuni.

8. În anul 1609, mitropolitul Anastasie înalţă, spre slava Preasfintei Treimi şi cinstea neamului, frumoasa Mănăstire Dragomirna, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt. Este, cu adevărat, cel mai măreţ altar de rugăciune şi de mângâiere pe care l-a ridicat vreun ierarh pe pământul românesc. În această mănăstire a rânduit mitropolitul egumeni buni şi călugări cu viaţă de obşte, unde niciodată n-a încetat dumnezeiasca Liturghie. 

9. Biserica Mănăstirii Dragomirna, pe cât este de împodobită cu sculpturi de piatră în exterior, pe atât este de frumos pictată şi în interior. Căci în acelaşi an, mitropolitul ctitor a rânduit patru călugări zugravi din mănăstire, anume: „Popa Crăciun, Ignatie, Mătieş şi Grigorie”, care au pictat altarul, bolta şi naosul bisericii. Mai târziu, domnul Moldovei, Miron Barnovschi, rudenia mitropolitului, a construit zidul de cetate şi cele patru turnuri de apărare. Apoi, bunul păstor Anastasie a lăsat legământ ca nimeni şi niciodată să nu închine ctitoria sa altor mănăstiri din afara ţării.

10. Acest fericit părinte al Moldovei, fiind din tinereţe neîntrecut caligraf şi pictor de icoane, a scris şi a donat ctitoriei sale 11 manuscrise împodobite cu frumoase miniaturi, cum nu sunt altele în ţara noastră. Cele mai alese manuscrise ale mitropolitului Anastasie dăruite Mănăstirii Dragomirna sunt:

Un Evangheliar cu multe miniaturi din anul 1610, pe care ctitorul îl donează mănăstirii „spre pomenirea sa şi a părinţilor săi, Ioan şi Cristina”; un alt Evangheliar din anul 1614; două Liturghiere, din care unul este scris în anul 1609 şi altul în anul 1610; un Apostol, din anul 1610 (în prezent se păstrează la Viena); o Psaltire din anul 1614 şi alte câteva cărţi. Mitropolitul a mai dăruit Mănăstirii Dragomirna două epitafe lucrate de el în anii 1612 şi 1626, o cruce mare îmbrăcată în metal preţios, vase sfinţite şi alte obiecte de cult.

11. Încă din primii ani, mitropolitul Anastasie a întemeiat la ctitoria sa o vestită şcoală de monahi caligrafi, zugravi şi miniaturişti, renumită în toată Moldova. În această şcoală s-au format caligrafi renumiţi, cum au fost: Popa Crăciun, Ignatie, Mătieş, Grigorie, diaconul Dimitrie Dumitraşcu şi alţii, ale căror frumoase lucrări s-au răspândit în celelalte mănăstiri, pentru împodobirea sfintelor biserici.

12. Pentru a da mănăstirilor şi parohiilor din Moldova o rânduială de viaţă cât mai aleasă şi unitară, mitropolitul Anastasie a adunat la Suceava, în anul 1626, un sinod cu toţi episcopii şi egumenii de mănăstiri şi a întocmit un nou aşezământ bisericesc. Prin aceasta, el căuta să înlăture orice neorânduieli din Biserica Moldovei şi să întărească Ortodoxia.

13. Pe lângă grija pe care o avea pentru împodobirea bisericilor şi mântuirea sufletelor, mitropolitul Anastasie s-a îngrijit şi de alinarea bolilor şi suferinţelor trupeşti. Astfel, în anul 1610 a înfiinţat o bolniţă la Mănăstirea Dragomirna, unde se îngrijeau, atât călugări, cât şi mireni. Iar în anul 1619 a înfiinţat un adevărat spital în oraşul Suceava, unde se vindecau numeroşi suferinzi. Urmând exemplul Sfântului Vasile cel Mare, mitropolitul Anastasie este fondatorul celui dintâi spital public din ţara noastră.

14. La Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, mitropolitul Anastasie a zidit un paraclis de iarnă, adăugând şi alte înnoiri, căci sufletul său ardea pentru râvna casei Domnului. Aici se făceau frumoase slujbe şi procesiuni cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, mai ales vara, când se adunau zeci de mii de pelerini din Moldova şi Transilvania. Erau cele mai importante zile de rugăciune, de înălţare duhovnicească, de unitate şi înfrăţire în Hristos a tuturor românilor ortodocşi de dincoace şi de dincolo de Carpaţi.

15. În fiecare vară, mai ales la hramuri, românii din Transilvania făceau pelerinaje la toate mănăstirile din Moldova, întărindu-se astfel în dreapta credinţă, în iubire şi în păstrarea graiului românesc. La întoarcere duceau peste munţi cărţi bisericeşti copiate de călugări, icoane, cruci sculptate şi alte daruri mănăstireşti. Unii dintre ei cereau de la mitropolitul Anastasie călugări şi egumeni pentru mănăstirile şi schiturile din Ardeal şi Maramureş. Iar bunul păstor împlinea întotdeauna cererea românilor ortodocşi, ajunşi sub ocupaţie străină. Pentru aceea, ştiind ce mare rol au mănăstirile în viaţa neamului, mitropolitul Anastasie s-a împotrivit până la moarte obiceiului de a se închina aceste lăcaşuri mănăstirilor din afara ţării.

16. În anul 1621, năvălind tătarii asupra Sucevei, mitropolitul Anastasie a luat noaptea moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi a căutat să fugă în munţi cu numeroşi credincioşi. Dar, văzând Dumnezeu lacrimile poporului, prin negrăită minune, moaştele s-au făcut atât de grele, încât carul cu boi nu se putea mişca din loc. Atunci marele ierarh a făcut litie şi priveghere de toată noaptea, a înconjurat cetatea cu racla Sfântului Mucenic Ioan, protectorul Moldovei, şi îndată au fugit păgânii ruşinaţi din ţară.

17. O grijă deosebită avea mitropolitul Anastasie şi pentru mănăstirea de călugăriţe Pătrăuţi. Aici se nevoiau până la o sută de maici şi funcţiona, încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, o bolniţă întreţinută din vistieria ţării. Purtând o mare grijă de bolnavi, adeseori îi cerceta şi îi mângâia ca un bun păstor al Bisericii lui Hristos. În această mănăstire a adus mitropolitul şi pe mama sa, Cristina, pe care apoi a dăruit-o lui Hristos, tunzând-o în cinul monahal.

18. Ajungând la vârsta bărbatului desăvârşit, proorocită de Duhul Sfânt prin gura împăratului David, şi împărţind toată averea la săraci şi bolnavi, milostivul mitropolit Anastasie al Moldovei a adormit cu pace la 19 ianuarie 1629, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Osemintele sale se odihnesc, până la învierea cea de obşte, în pronaosul bisericii din Mănăstirea Dragomirna.

Doamne, numără în ceata sfinţilor Tăi ierarhi pe mitropolitul Anastasie!

TESTAMENTUL MITROPOLITULUI ANASTASIE CRIMCA

scris pe „Apostolul” de la Viena

„În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Troiţă Sfântă, singură şi nedespărţită. Noi robii Domnului nostru Iisus Hristos, Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, închinătorii Sfintei Troiţe: Kir Anastasie Crimca, mitropolitul Ţării Moldovei, marele ctitor Lupu Stroici şi fiul său Ionaşcu Stroici, Ioan Crimca şi Cristina şi toţi ctitorii sfintei mănăstiri din nou zidită numită Dragomirna, unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh, mărturisim cu această scrisoare a noastră că dacă se va întâmpla cu moartea noastră, în oricare timpuri, vreo nevoie sfintei mănăstiri, pe oricine va alege Dumnezeu să fie stăpânul Ţării Moldovei, dacă s-ar atinge careva dintre domnitori, ctitori, boieri sau din neamul nostru, să închine Sfântului Munte sau Ierusalimului sau să schimbe pe călugării Ţării Moldovei sau să pună egumeni dintr-o mănăstire străină; să aveţi, cum am spus mai sus, sfânta mănăstire în toate în pace şi netulburată în veci. Iar cel ce va strica scrisoarea noastră şi alcătuirea noastră, acela să fie proclet şi triclet, anatema, maranata, de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii, amin. În zilele fericitului domn Io Constantin Moghilă Voievod, fiul lui Io Ieremia Moghilă Voievod, în anul 7118 (1610) luna martie în 16 zile”.

 Sursa: http://www.sfant.ro