Mitropolitul Antonie Plămădeală și „minunatul stareț” Cleopa de la Slatina

Mitropolitul Antonie Plămădeală și „minunatul stareț” Cleopa de la Slatina

Mănăstirea Slatina nu avea deloc bucovineni şi basarabeni. Începuse, însă, să fie interesantă prin aceea că avea un stareţ minunat, cel care a trăit până de curând la Mănăstirea Sihăstria, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.

Cum a ajuns Antonie la Slatina? Era o mănăstire de pedeapsă sau era o modalitate a ierarhului de atunci de a scoate din „văzul” Securităţii nişte „indezirabili” pentru că erau prea credincioşi şi prea anticomunişti? Sau erau numai basarabeni şi bucovineni?

Mănăstirea Slatina nu avea deloc bucovineni şi basarabeni. Începuse, însă, să fie interesantă prin aceea că avea un stareţ minunat, cel care a trăit până de curând la Mănăstirea Sihăstria, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa. Asta se întâmpla, bineînţeles, înainte de a fi eu episcop. Aşa că, prin multe încercări trecând eu, şi încă nerezolvându-le ‒ pentru că eram deja condamnat la 7 ani de închisoare ‒ cineva mi-a spus de Mănăstirea Slatina, care era departe în Moldova, şi în care începea să se simtă suflu duhovnicesc. Ajutat de părintele Arsenie Papacioc, am ajuns şi eu la această mănăstire.

Nu era mănăstire de pedeapsă. Nu era nici o mănăstire care să fi fost luată în vedere de ierarh. Era simplă pe atunci, o mănăstire oarecare, care s-a dezvoltat mult mai târziu. Eu m-am dus acolo prin anul 1950, luna mai.

Părintele Cleopa era stareţ, dar nu era acasă. L-am aşteptat până când a venit. Când a venit ‒ cred că vorbise cu părintele Arsenie Papacioc despre situaţia mea ‒, părintele Cleopa m-a luat cu el să stăm de vorbă, într-o poieniţă în spatele mănăstirii.

Nu aveam ce să ascund. Am spus adevărul, că sunt condamnat, că sunt urmărit, dar că sperăm toţi că vremurile se vor schimba, se vor îmbunătăţi. Aşa încât am rămas la Slatina, înscriindu-mă în rândul fraţilor din obşte. Între timp, Părintele Cleopa a făcut ca obştea de acolo să crească, încât ajunsese la 100 de vieţuitori. Obştea era alcătuită, mai cu seamă, din călugări tineri. De altfel, au venit acolo mult mai mulţi tineri, deoarece era foarte bine organizat totul, dar nu toţi au putut rezista şi respecta rânduiala monahală, aşa că unii plecau şi alţii veneau. Au rămas până la urmă 100 de călugări, dintre cei ce îşi descoperiseră vocaţia. Văzând eu că merge bine şi nu mă găsise Securitatea, am crezut că poate dura mult aşa. Însă, în 1953, am profitat de venirea la hram la Mănăstirea Slatina a Prea Sfinţitului Partenie Ciopron, care era şi el fără eparhie şi stătea la o mănăstire suceveană. Pe urmă va ajunge episcop la Roman. El m-a hirotonit preot la Mănăstirea Slatina. Până atunci eram doar diacon.

Începusem să mă mişc mai uşor, cu gândul că cei ce mă căutau au uitat de mine într-un dosar. Dar m-au descoperit la laşi şi m-au arestat.

Cine au fost cei de la Slatina  stareţ, duhovnici, călugări, intelectuali (Părintele Petroniu, P. C. Cleopa, P. C. Arsenie Papacioc – Anton Dumitriu) ş.a.m.d?

La Slatina, care era deja o mănăstire destul de importantă, era stareţ Arhimandritul Cleopa Ilie, şi mai avea acolo câţiva călugări foarte cunoscuţi, printre care: Părintele Petroniu Tănase, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Gherasim,… și subsemnatul. Apoi, tocmai pe atunci îl avea în obşte ‒ a stat vreo 6 luni ‒ pe profesorul Anton Dumitriu, cu care ne-am împăcat foarte bine. Între timp, Slatina a devenit un centru intelectual unic, foarte căutat şi de intelectualii din ţară. Între timp, venise acolo şi Părintele Daniil Tudor, care se stabilise la Rarău. Cum Slatina devenise foarte cunoscută, era aproape inevitabil să fiu descoperit. Dar, între timp, şi Securitatea se organizase mai bine. Mergând la laşi, că venise Patriarhul Bulgariei acolo, m-au prins şi pe mine, şi au urmat apoi 2 ani de anchetă şi judecare. Deşi eu fusesem condamnat în lipsă la şapte ani temniţă grea.

E de remarcat faptul că la Slatina, călugării s-au obişnuit repede cu prezenţa noastră, a teologilor, şi ne dădeau toată cinstea.

Cum şi de ce au fost arestaţi? În ce împrejurări?

Toţi cei arestaţi în lotul meu erau judecaţi deja şi se aflau în închisoare. Eu am reuşit să-i păcălesc 6 ani, dar până la urmă tot m-au prins. Eram, de altfel, sigur de aceasta. Tot atunci au început şi căutările în legătură cu Sandu Tudor. Îmi aduc aminte că a venit un cetăţean la mine, care m-a întrebat în mare taină de dânsul… Eu i-am răspuns că e la Voroneţ în biserica mare fiindcă mă întrebase de Daniil Sihastru. Şi a plecat omul la Voroneţ şi i s-a spus că Daniil Sihastrul e îngropat în biserică. A venit apoi la Slatina şi mi-a făcut cu degetul că l-am păcălit. Apoi s-a interesat de la alţii unde ar putea fi Părintele Daniil, dar nu l-a arestat, ci a dorit să afle unele lucruri, fiindcă nici nu avea de ce să-l aresteze. Abia mai târziu aveam să-mi dau seama, că îşi creau timp pentru mai târziu, când aveau să-i aresteze mai pe toţi.

Destine personale.

Eu cât am fost în Mănăstirea Slatina, eram singur. Nu mai era nimeni cu mine din cei arestaţi odată. Aşa încât n-am putut să angajez pe nimeni alături de mine. Singurul care ar fi putut fi arestat era Părintele Cleopa, dar el a fost apărat cu străşnicie de mine, aşa că nu au putut să-l aresteze.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală, Rugul aprins, Arhiepiscopia Sibiului, Sibiu, 2002)

http://www.doxologia.ro/