…În jurul anului 1945 slujeam în Kozani; cu ajutorul lui Dumnezeu am învăţat şi am încercat să ajut poporul nostru. Activau pe-atunci comuniştii. Într-o zi, m-au chemat la comandament şi m-am prezentat în faţa şefului lor.

Împreună cu ei era şi Episcopul, Ioachim (Apostolidis); era din Asia Mică, foarte inteligent, dar s-a dus cu ei. 

– Ce vreţi?, zic eu. -Iată! Te vedem energic şi vrem să urmezi exemplul episcopului: să devii şi tu comunist, să te avem ofiţer de stat major. – Faceţi o greşeală, le zic. Acolo unde sunteţi voi, eu nu vin, dar acolo unde sunt eu, veţi veni şi voi într-o zi; deoarece voi aveţi nedesăvârşirea, în timp ce eu am desăvârşirea. – Cum ne consideri? – Voi aduce o imagine din Sfânta Scriptură: Sunteţi un copac răcoros, înfloritor, dar fără roade; aveţi nevoie de altoi. Dacă veţi fi altoiţi, veţi deveni un copac roditor. Ioachim se ridică brusc: – Eu îl voi altoi. Zic eu: – Dacă poţi, sfinte Vlădică… Eu am încercat, dar n-am putut (vezi Augoustinos Myrous, Η αντίσταση της αγάπης, Paleogratsano – Kozanis 2014³, p. 333).

           Un copac fără roadă a fost comunismul care a costat mult sânge. Şi astfel de copaci neroditori există mulţi.