MITROPOLITUL DE FTIOTIDA:
„PĂRINTELE VISARION
PĂSTREAZĂ SEMNELE SFINŢENIEI!”
Luni, 23 ianuarie 2012
Dumnezeiasca Liturghie şi un sfânt parastas pentru odihna sufletului Stareţului Visarion Agathonitul au fost oficiate duminică, 22 ianuarie, în Sfânta Mănăstire Agathon cu participarea unei mulţimi de închinători. Sfânta Liturghie a fost condusă de Înaltpreasfinţitul Mitropolitul nostru, k. Nikolaos, şi au coliturghisit Egumenul Arhimandrit Damaskinos şi părinţii mănăstirii.
În predica sa, Înaltpreasfinţitul, referindu-se la păstrarea moaştelor fericitului Stareţ, a spus:
„Au trecut 21 de ani de la ziua adormirii Stareţului Visarion şi 6 de la aflarea moaştelor lui şi harul lui Dumnezeu păstrează trupul sfântului duhovnic nestricat ca mărturie a sfinţeniei lui şi confirmare a conştiinţei credincioşilor, care încă din timpul vieţii îl cinsteau ca sfânt, iar acum după evenimentele minunate ale descoperirii lui vestesc viaţa lui virtuoasă şi mulţimea milosteniilor lui. În ciuda minciunilor unora, părintele Visarion păstrează semnele prezenţei Sfântului Duh în trupul său şi este pentru credincioşi o mărturie de credinţă şi de binecuvântare dumnezeiască”.
Imediat după apolisul Dumnezeieştii Liturghii a fost oficiat sfântul parastas într-o atmosferă plină de evlavie în care Egumenul Damaskinos a spus câteva cuvinte din experienţa cunoştinţei şi împreună vieţuirii vreme de mai mulţi ani cu Stareţul Visarion şi a mulţumit Înalt Preasfinţitului pentru prezenţa sa.
În continuare, la arhondaricul mănăstirii părinţii au avut grijă de închinători oferindu-le trataţia tradiţională.
Este remarcabil că aşa cum s-a întâmplat în fiecare an la parastasul pururea pomenitului Stareţ Visarion, la fel şi anul acesta, la discuţiile care au avut loc la arhondaric au fost constatate noi descoperiri minunate ale vieţii lui îmbunătăţite, care au fost istorisite de către toţi cei care l-au cunoscut pe Stareţ şi au avut dovezi palpabile ale sfinţeniei lui în viaţa lor.
Asemenea istorisiri şi descrieri sunt multe şi impresionante şi întăresc conştiinţa pleromei în legătură cu sfânta vieţuire şi faptele minunate ale smeritului, nevoitorului şi milostivului Stareţ Visarion.
La prânz, mănăstirea a oferit o masă festivă la care a participat Înalt Preasfinţitul, suita sa şi toţi închinătorii.
traducere: https://acvila30.ro, sursa: Mitropolia de Ftiotida
2 comentarii la „MITROPOLITUL DE FTIOTIDA despre un preot cu moaşte întregi în Grecia: „PĂRINTELE VISARION PĂSTREAZĂ SEMNELE SFINŢENIEI!””
Comentariile sunt închise.