MITROPOLITUL HRISOSTOM DE KYRINIA IN MANASTIREA VATOPEDI

kirin-2

Mitropolitul de Kyrinia

 în Sfânta Mănăstire Vatopedi

 

Luni, 24 noiembrie 2014

Autor: S.M. de Kyrinia

 

 

Mitropolitul de Kyrinia, kyr Hrisostom, face o vizită de închinare de luni, 24 noiembrie, cu venerabila permisiune a SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în Sfântul Munte, la amabila invitaţie a Egumenului Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi, Arhim. Efrem, cu prilejul privegherii pentru pomenirea Sfântului Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului. 

La sosire, Preasfinţitul s-a bucurat de primirea oficială de către obşte. S-a mers apoi în procesiune spre biserica mare, unde s-a cântat un Te Deum. 

Au urmat cuvântul Egumenului care a mulţumit Preasfinţitului pentru prezenţa sa şi cuvântul de răspuns al Preasfinţitului în care a elogiat rolul important al monahilor, a vorbit despre Mitropolia sa aflata sub ocupatia turcilor, despre turma sa cea greu încercată şi despre lupta duhovnicească pentru păstrarea iubirii, a păcii şi a dreptăţii. 

Egumenul, Arhim. Efrem, a oferit Preasfinţitului o cârjă arhierească, copie a unui obiect muzeal din Mănăstire. Menţionăm că este prima dată când Preasfinţitul vizitează Sfântul Munte ca arhiereu.

 

kirin-1

kirin-3

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.