ÎPS MITROPOLIT SERAFIM DE PIREU RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRILE CE I-AU FOST PUSE

STATUL ELEN
SFÂNTA MITROPOLIE DE PIREU
᾿Ακτή Θεμιστοκλέους 190
18539 PIREU
Tel 210 4514833
FAX 210 4518476
Număr Prot. 1490
În Pireu, 5 noiembrie 2010

CĂTRE PREAÎNVĂŢATUL DOMN PANAGHIOTIS SIMATIS, TEOLOG ŞI PROFESOR

Distinsule domn profesor,

Ca răspuns al întrebărilor adresate de Dumneavoastră micimii mele în 12.10.2010 răspund următoarele:
1. Preasfânta noastră Biserică este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a Simbolului de Credinţă niceo-constantinopolitan, care după măreţul cuvânt al Apostolului neamurilor, dumnezeiescul Pavel, către Efeseni (1, 22 / 4, 15 / 5, 23) are drept Cap al Ei pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, pentru că „o altă temelie nimeni nu poate să pună decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3, 11); şi după nemincinosul cuvânt al Întemeietorului şi Mântuitorului Ei, se identifică cu viţa: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5), iar membri trupului Bisericii se identifică cu mlădiţele, care pot să participe în mod liber şi fără presiuni la viţă comunicând (unindu-se) cu Ea prin energiile dumnezeieşti necreate, pentru că şi potrivit nemincinosului cuvânt al Mântuitorului: „Dacă cineva nu rămâne întru Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă şi le adună pe ele şi în foc le aruncă şi ard” (Ioan 15, 4). Şi potrivit acestora, Biserica, pe care a întemeiat-o Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, străbate în spaţiu şi în timp ca singurul şi unicul Trup al Fiului lui Dumnezeu întrupat, avându-L drept Cap pe Cel care după suprema Lui făgăduinţă „rămâne” în Biserica Sa în toate zilele – „Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20) – şi O conduce prin Preasfântul Duh – „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va conduce pe voi la tot adevărul” (Ioan 16, 13). Din Biserică, după grăitoarea precizare liturgică a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, fac parte „cei mai înainte adormiţi întru credinţă”: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi în mod deosebit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria şi tot duhul drept care s-a săvârşit întru credinţă; iar în mod sigur cei botezaţi în numele Sfintei Treimi – credincioşii vii şi luptători. Potrivit acestora, Biserica lui Hristos este Una, Sfântă, Universală, Apostolică, Ortodoxă şi Nedespărţită, exprimându-se prin cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi Locale, pe care cele dintâi (Ecumenice) le-au ratificat, ca şi prin încă neproclamatele ca Ecumenice – dar în esenţă, având această autoritate şi putere – Sfintele Sinoade de sub Fotie cel Mare (dintre anii 879-880) şi de sub Sfântul Grigorie Palama (din anul 1351) şi, prin urmare, nu poate exista vreun alt organism care să revendice poziţia Bisericii.
„Mlădiţele”, care de-a lungul vremurilor s-au scos singure din „viţă” prin erezie, schismă sau îngâmfare luciferică şi în mod deosebit arienii, pnevmatomahii, nestorienii, monofiziţii anticalcedonieni, Patriarhia noastră Apuseană a Vechii Rome şi cei ieşiţi din ea, partizani ai reformei sau ai protestantismului, precum şi cei rupţi recent prin râvna fără cunoştinţă a celor care s-au auto-intitulat ca Adevăraţi Creştini Ortodocşi, sunt comunităţi religioase lipsite de dumnezeiescul har al Sfântului Duh, nu constituie comunităţi bisericeşti şi cad sub incidenţa acelui groaznic cuvânt referitor la ele al Domnului – Întemeietorul Bisericii: „Dacă cineva nu rămâne întru Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă, şi le adună pe ele şi în foc le aruncă şi ard” (Ioan 15, 5).
2. Înţelesul atribuit schismei de către unii ca despărţire responsabilă a Patriarhiei Romei celei Vechi de trupul Bisericii este evident eronat, pentru că Biserica – singurul şi unicul trup al Întemeietorului Ei, Domnul – din punct de vedere ontologic şi istoric este Una, Indivizibilă şi Nedespărţită şi în consecinţă termenul teologic corect pentru dramatica despărţire a Patriarhiei Vechii Rome este termenul de σχᾶσις-amputare, care înseamnă tăiere şi cădere.
3. După depunerea credinţei noastre în ceea ce priveşte controversatul subiect, aducem la cunoştinţă că în Sfântul Sinod Permanent ce a avut loc în luna octombrie a.c, Preafericitul Preşedinte al acestuia, Arhiepisopul Atenelor şi a toată Elada, kir Ieronimos, împreună cu doi preoţi şi doi membri mai tineri ai Sfântului Sinod Permanent, i-a primit în audienţă pe Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Serafim de Kithire şi Hrisostomos de Messinia, iar mai apoi, înaintea Sfântului Corp al Sfântului Sinod Permanent, au declarat amândoi că tema iscată s-a rezolvat pozitiv, ÎPS Mitropolit Hrisostomos de Messinia declarând credinţa lui întru tot-ortodoxă despre ontologia nedespărţită a Bisericii, iar Mitropolitul Serafim de Kithire, recunoscut pentru prudenţa sa plină de sensibilitate şi grija sa pastorală, declarând că a dorit clarificarea temei de mai sus pentru precizarea cugetării ortodoxe a poporului lui Dumnezeu.
3. Pentru adevăr şi dreptate sunt dator să expun tuturor că ÎPS Hrisostomos de Messinia, ca ierarh şi profesor universitar, în Sinodul Ierarhiei a declarat că romano-catolicismul este erezie şi abatere eclesiologică.
4. De aceea, în urma celor de mai sus, cuget întemeiat că Preasfânta noastră Biserică păşeşte cu discernământ şi întru adevăr spre Începătorul şi Plinitorul credinţei – Iisus Hristos şi că fiind Sfântul Lui Trup nu e salvată de cineva din afară, ci ea îi salvează pe toţi.

† Mitropolitul Serafim de Pireu

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/11/blog-post_2728.html)