CITIŢI ŞI:
PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)
MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS:
,,TAURUL ŞI EUROPA”
Pentru că ne îndreptăm spre noile alegeri, au loc multe dezbateri asupra situaţiei economice care predomină în Elada şi a relaţiilor ei cu Europa, căreia aparţine şi de care depind prezentul şi viitorul ei. Dezbaterile repetate dau naştere multor gânduri şi nelinişti şi în ceea ce priveşte viitorul patriei noastre şi în ceea ce priveşte pe cetăţenii ei.
Trebuie să privim relaţiile dintre Elada şi Europa.
1.Mitul Europei
Conform mitologiei, Europa a fost iubita lui Zeus, care o răpise. Există multe tradiţii pe acest subiect. Baza tuturor acestora este că originea Europei „se urcă până la o generaţie de figuri feniciene eroice care s-au stabilit devreme în spaţiul elen”.
Pentru ca Zeus să o răpească pe Europa s-a transformat într-un taur, s-a dus pe malurile Tirului sau Sidonului, unde Europa se juca cu prietenele ei.
O altă tradiţie spune că Zeus a trimis un taur mitic din Creta până în Tir, taur pe care l-a împrumutat de la Poseidon, pentru a o răpi pe Europa. Europa, care aduna flori cu prietenele ei, s-a entuziasmat de frumuseţea taurului, şi-a depaşit ezitarea şi teama, s-a apropiat de el şi s-a jucat cu el, l-a încoronat cu flori, s-a suit pe el, iar atunci taurul-Zeus a zburat deasupra mării şi a dus-o fie în Creta, fie în Teba.
Tradiţia care se referă la Creta spune că Europa a născut cu Zeus trei fii : pe Minoas, pe Sarpidonas şi pe Radamanthi. Totuşi, răpirea în mitologia elenă are forma unei „nunţi sacre”. Mitul este foarte expresiv. Europa nu este ceea ce astăzi considerăm ca Europa, adică ţările occidentale ale continentului european, ci are strânse legături cu Orientul şi seminţiile antice elene. Exprimă o cultură strălucită, cu o tradiţie foarte fină şi cu un comportament nobil, are o legătură cu toate elementele deosebite ale mediului înconjurător, expune sentimente curate si o dispoziţie lipsită de viclenie şi se distinge printr-o concepţie filosofică asupra vieţii.
Din nefericire însă, această fată este înşelată de o putere „magică-zeiască”, care se comportă ca minunatul taur, dar care se distinge prin viclenie. Această putere se căsătoreşte cu frumoasa fată folosind metoda răpirii. Se poate face o paralelă cu evenimentele actuale, de vreme ce Europa este Elada cu strălucita ei cultură, cu filozofia ei rafinată, cu abordarea necrispată de griji, dar care „este siluită” şi răpită de puterea de taur a pieţelor, a intereselor, a exploatării, a ferocităţii.
În această relaţie, Elada ar fi trebuit să aibă primul cuvânt prin cultura, filosofia, teologia ortodoxă care dispune de un spirit universal şi de spiritualitate lăuntrică. Dar chiar dacă cele mai bune elemente ale culturii occidentale au fost influenţate de Elada antică şi de creştinismul ortodox, de multe ori aceste elemente se amestecă în Occident cu puterea şi agresivitatea taurului, adică a patimilor.
Ca să spunem adevărul, nu trebuie ca noi elenii să fim seduşi de duhul puterii şi să părăsim puterea Duhului. Lucrul acesta trebuie subliniat, pentru că realitatea ne învaţă că mulţi, chiar din elenii moderni, s-au alienat, deoarece au schimbat frumuseţea tradiţiei noastre cu agresivitatea şi puterea iraţională a taurului, lucru care presupune că au înlocuit spiritualitatea culturii ei cu iraţionalitatea intereselor, oportunismelor şi a abordării utilitariste a vieţii.
Cu toate acestea, Elada este Europa, nu se desparte de ea şi, mai mult, ea a dat actualei Europe Occidentale un sens, o cultură, care se păstrează chiar şi până astăzi, chiar dacă prin invazia triburilor barbare între secolele V şi VIII după Hristos – aşa cum scrie profesorul francez Jacques Le Goff – masele romane ale Europei Occidentale ,,se barbarizează”.
Filosofia, ştiinţa, educaţia, democraţia etc. din ţările occidentale au fost influenţate de cultura elenă în diverse moduri, fie de filosofii presocratici, fie de fizicienii ionici, fie de metafizicienii clasici, fie de filosofia epicureică. Prin urmare, popoarele occidentale ne datorează multe. Alte state pot să plece din Europa, dar Elada nu poate s-o facă, pentru că ea este adevărata Europă.
2. Principiile Europei moderne şi contemporane
Interpretând puţin mitul, să ne apropiem de realitatea crudă a Europei contemporane. În epoca noastră, noul Zeus se preschimbă în taur şi ademeneşte Elada să facă o nouă „nuntă” şi se fac acorduri – memorandum.
Însă este un adevăr că bunăstarea de până acum din ţara noastră a fost predată şi tolerată prin împrumuturi de acest nou Zeus, care are scopurile lui. Cu toate acestea, relaţia dintre noul Zeus şi Elada se întemeiază pe principii de bază, care trebuie să fie respectate, aşa cum se întâmplă la orice nuntă şi în orice relaţie sau tranzacţie. În ultimele zile, am citit un articol interesant al profesorului Panaghiotis Ioachimidis, care cunoaşte foarte bine temele europene.
În acest articol, el semnalează trei principii care domină astăzi în Europa, care trebuie să fie respectate de membri Uniunii Europene, dacă vor să rămână în această formaţiune.
Primul principiu este „respectarea regulilor sistemului”.
Uniunea Europeană se sprijină pe reguli şi acelaşi lucru este valabil şi pentru zona Euro. Aceste reguli trebuie să fie respectate. Cu toate acestea, de obicei, Elada prezintă neputinţa de a funcţiona conform dreptului european. Poate şi aici e vorba despre sindromul fetei frumoase – Europa, care se joacă nepăsătoare cu florile, are un alt mod de viaţă, mai filosofic, a fost sedusă de taurul modern şi contemporan, care a răpit-o, de aceea nu poate să se acomodeze cu sistemul mecanico – cratic al aşa-numitei „eurocraţii”.
Elada, de la începutul intrării ei [în UE], a vrut ,,excepţii”, „diferenţieri” şi anumite ,,ritmuri de tranziţie”. Adeseori este caracterizată ca ,,o ţară excentrică”. De la început a cerut ,,un tratament special” şi se prezintă ca ,,un caz special”.
Al doilea principiu este ,,solidaritatea reciprocă dintre statele membre”. În baza sistemului legislativ al Uniunii trebuie ca ţările membre să arate faptic solidaritatea lor faţă de membri mai slabi ai sistemului. Această solidaritate trebuie să fie reciprocă între state, fapt care presupune că ,,şi Elada e datoare să manifeste solidaritate faţă de ceilalţi parteneri ai ei”. Cu toate acestea, foarte adesea se observă că Elada se comportă diferit ,,faţă de hotărârile Uniunii asupra temelor centrale ale politicii externe, iar uneori în mod evident din motive ideologice obsesive”.
Al treilea principiu este ,,ne-demonizarea partenerilor, adică a celorlalte state membre”. Comunitatea are ca ţintă cultivarea unităţii, depăşirea rivalităţilor, a prejudecăţilor şi a obsesiilor. Astfel, nici liderii statelor occidentale nu trebuie să atace Elada, folosind cuvinte grele, dar acest lucru nu trebuie să-l facă nici elenii faţă de liderii europeni.
Când nu sunt respectate aceste trei principii de bază apar probleme. Liderii europeni nu pot să înţeleagă Elada şi diferitele lor acţiuni ,,au dus la acumularea de tensiuni şi la furie în ţară”.
Însă de cealaltă parte ,,Uniunea nu poate să se exprime într-un mod instituţional în privinţa crizei elene” şi, de aceea, anumite Capitale (ca Berlinul) flecăresc ,,printr-o cacofonie, care provoacă un mare deserviciu”.
Din acest motiv, Panaghiotis Ioachimidis propune: „A venit timpul să „muţească” Capitalele şi să vorbească în mod coordonat instituţiile, aşa cum o cere regulamentul instituţional al Europei.
În felul acesta, în realitatea actuală, în noua rundă dintre Zeus şi Europa, trebuie să existe o raţionalizare a puterii şi un respect faţă de Elada, care a dat popoarelor occidentale numele ei. Fireşte, şi Elada trebuie să se acomodeze noii situaţii, ca să nu-şi piardă rolul ei.
3. Cealaltã civilizaţie
Lãsând la o parte simbolistica taurului exprimată prin “rãpirea” Europei, putem sã trecem la o interpretare anagogicã, care se referă la creştinii, care trãiesc într-o lume lipsitã de frumuseţe, dar care nu trebuie sã-şi piardã nobleţea sufletului lor, chiar dacã participã la treburile obşteşti.
„Taurul” modern al puterii lumeşti încearcã sã seducă “Europa”, adicã pe creştinul care se îngrijeşte de florile raiului, jucându-se cu prietenii lui Hristos, şi sã-l rãpeascã, ca sã-l foloseascã în interesele lui individualiste. Însă creştinii nu trebuie sã se lase înşelaţi, sã fie “siluiţi” de duhul lumii.
Cu siguranţã, toţi trãim într-o anume ţarã şi trebuie sã ne interesãm de toate problemele care o preocupã. Nu suntem nici fãrã patrie, nici monofiziţi, ca sã negãm istoria şi prezentul, dar e inadmisibil sã fim “siluiţi” de puterile lumeşti şi sã fim înrobiţi de acestea.
Apostolul Pavel nu a contestat datele istorice ale epocii lui, a trãit în cadrul lor, dar le-a abordat teologic, într-un alt duh, iar în cele din urmã le-a depãşit. Dãdea îndrumãri creştinilor sã cinsteascã status-quo-ul epocii lor, le recomanda sã se roage pentru cei care se aflã la putere, dar în cele din urmã îi sfãtuia sã tindã cãtre o altã viaţã.
Scria:
Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate. (Filipeni 3:20-21).
De asemenea, scriind din închisoare colosenilor le spunea: “Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3, 1-2). Şi acelaşi apostol în epistola sa cãtre evrei scrie: “Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 13-14). Toţi sfinţii, şi în special martirii, şi-au sacrificat până şi viaţa, ca sã trãiascã în cetatea “ce va sã fie” şi nu în cea “stãtãtoare”.
Scriitorul anonim al epistolei cãtre Diognet (secolul al II-lea d.Hr.), prezentând mentalitatea creştinilor epocii lui, scrie: “Orice ţinut strãin le e ca o patrie şi orice loc de naştere ca un ţinut al strãinilor… îşi duc zilele pe pãmânt, dar sunt cetãţeni ai raiului. Se supun legilor prescrise, dar totodatã le depãşesc prin vieţuirea lor.”
Trãim în ţãri diferite, le iubim, ne interesãm de casa noastrã, dar nu trebuie ca sufletul nostru sã fie înrobit de taurul modern al lumii. Trebuie sã experiem eliberarea duhovniceascã de sistemul lumesc şi în cele din urmã nu trebuie sã ne înrobeascã duhul agresiv, iar uneori inuman al lumii.
Nu trebuie sã ne lăsăm seduşi de frumuseţea lui, deoarece curând vom fi smeriţi de agresivitatea şi sãlbãticia lui.
Mitul elen al rãpirii Europei de cãtre Zeus, care s-a transformat în taur, are o strânsă legãturã cu realitatea modernã, şi aratã cã “taurul” contemporan nu poate deveni Europã, oricâte mijloace ar folosi, dacã va rupe legãtura sa cu adevãrata Europã – Elada -, dar şi duhul nostru trebuie sã rãmânã slobod de rãutatea vicleană a oricãrei rãpiri iraţionale.
Traducere: https://acvila30.ro/; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [https://acvila30.ro], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştireahttps://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.