Mitropolitul Ionatan va fi schimbat ca prizonier de război

30 Aprilie 18:35

Mitropolitul Ionatan (Elețkih). Imagine: serviciul de presă al Eparhiei de TulcinMitropolitul Ionatan (Elețkih). Imagine: serviciul de presă al Eparhiei de Tulcin

Arhiereul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, condamnat la închisoare, a fost inclus pe lista de schimb la cererea părții ruse.

Coordonatorul administrativ al Eparhiei de Tulcin din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, mitropolitul Ionatan (Elețkih), condamnat la pedeapsa cu înschisoarea, a fost inclus în fondul de schimb ca prizonier de război pentru a fi transferat în Rusia. Acest lucru a fost menționat în decizia judecătorească din 15 aprilie 2024.

Potrivit datelor publicate în Registrul Unificat de Stat, Parchetul Regional din Vinița a solicitat anularea măsurii de reținere a mitropolitului Ionatan din cauza adoptării unei decizii de către organul autorizat de a transfera acuzatul în cadrul unui schimb de prizonieri. Totuși, decizia încă nu este definitivă, deoarece în instanță încă nu au ajuns documentele care să confirme decizia de transfer a mitropolitului Ionatan.

În prezent, ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene se află în arest la domiciliu pe timp de noapte și continuă să conteste decizia de încarcerare.

UJO a informat mai devreme că administratorul Eparhiei de Tulcin, mitropolitul Ionatan, în vârstă de 75 de ani, a suferit un accident vascular cerebral în martie 2024.

Sursa: https://spzh.live/ro/news/79991-mitropolita-ionafana-planirujut-obmenjat-kak-voennoplennoho