MITROPOLITUL PIREULUI SERAFIM
CERE RECUNOAŞTEREA OFICIALĂ A
SINOADELOR ECUMENICE ANTIPAPISTE
de către Sfântul şi Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe care se pregăteşte
printr-o scrisoare a sa către Arhiepiscopul Atenei şi către Sinodul Permanent.
Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice au condamnat erezia Filioque, teologia eretică a lui Varlaam, erezia despre harul creat şi au dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi scrierilor sale despre „cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie”[1]. Al VIII-lea Sinod Ecumenic, care condamnă de asemenea ereziile papiste, a fost convocat de Marele Fotie.
Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Pireului, Serafim, prin scrisoarea sa către Arhiepiscopul Atenei Ieronim, în calitatea acestuia de preşedinte al Sinodului Permanent, cere ca Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să se îngrijească ca la Sfântul şi Mare Sinod al Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe (a cărui convocare se pregăteşte) să aibă loc proclamarea solemnă:
1) a Sinodului convocat de Sfântul şi Marele Fotie la Constantinopol (879-880) ca al VIII-lea Sinod Ecumenic şi
Patriarhul Constantinopolului, Sfântul Fotie
2) a Sinodului din 1351 din Constantinopol ca al IX-lea Sinod Ecumenic.
Primul a condamnat erezia Filioque, iar cel de-al doilea: 1) a condamnat teologia scolastică a lui Varlaam Calavritul, 2) a condamnat erezia scolastică despre harul creat şi 3) a dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi celor nouă tratate ale sale „Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie”.
Sfântul Grigorie Palama
Scrisoarea
Textul întreg al scrisorii Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Serafim către Preşedintele Sinodului Permanent, Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, este următorul:
„Cu multă evlavie mă adresez Prea Fericirii Voastre – care cu înţelegere şi înţelepciune plină de discernământ în vremuri cumplite pentru omenire deţineţi cârma acestei slujiri de întâi-stătător – precum şi Înalt Prea Sfinţiţilor Mitropoliţi şi membri ai Sinodului Permanent din actualul mandat sinodal – cu toţii conştienţi de veghea lor pastorală neadormită şi de discernământului superior (de care sunt datori), de dragostea sinceră şi de împlinirea datoriei lor faţă de Prea Sfânta Biserică Universală Ortodoxă – mă adresez, deci, pentru a vă prezenta următoarea propunere care va înscrie numele Voastre în dipticele marilor ierarhi ai Prea Sfintei noastre Biserici, care în multe feluri şi în multe chipuri s-au luptat şi au păstrat neschimbat şi nealterat adevărul „credinţei neprihănite predate sfinţilor, odată pentru totdeauna”[2]. Aceşti mari ierarhi au preţuit după cuviinţă şi în chip sublim pe stâlpii adevărului ortodox, pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi au transmis generaţiei următoare torţa supremă a participării la taina Bisericii şi la adevărata comuniune în Dumnezeu.
Sfântul şi Marele Sinod al Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe, pregătit la vreme prielnică şi prin strădanii prompte şi coordonat de centrul prea venerat al Ortodoxiei (…), de Prea Sfânta Biserică a Primului Tron a Constantinopolului prin Întâi-stătătorului acesteia (…), Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, reprezintă ocazia irepetabilă şi unică, pe de o parte de a-şi justifica titulatura de Sfânt şi Mare Sinod, iar pe de alta, de a oferi credincioşilor ortodocşi din toată lumea marea bucurie a stigmatizării atât a zelotismului ignorant, cât şi a ecumenismului sincretist.
Această posibilitate constă în proclamarea solemnă de către Bisericile Autocefale Ortodoxe ca al VIII-lea Sinod Ecumenic a Sfântului Sinod din 879-880 care a avut loc la Constantinopol, convocat de către Sfântul şi Marele Fotie cu participarea, prin reprezentanţii săi, şi a papei, pe atunci, ortodox, al Vechii Rome, Ioan al VIII-lea, Sinod care a cuprins teme canonice şi dogmatice şi mai ales:
Sfântul Patriarh Fotie
a confirmat ridicarea Marelui Fotie pe tronul patriarhal al Constantinopolului,
a ridicat anatemele sinodului din 869-870,
a recunoscut obiceiurile şi tradiţiile fiecărei Biserici locale şi valabilitatea deciziilor acestora,
a proclamat locul episcopului în Biserică,
a stabilit relaţia episcop-monah prin sfintele Canoane pe care le-a redactat,
a rezolvat chestiunea jurisdicţiei canonice din Biserica Bulgariei şi
a condamnat erezia Filioque,
Precum şi proclamarea ca al IX-lea Sinod Ecumenic a Sfântului Sinod din 1351 convocat în Constantinopol, care:
a condamnat teologia scolastică a lui Varlaam Calavritul, a celor dimpreună cu el şi prin extindere, a lui Thomas d’Aquino şi a lui Anselm de Canterburry,
a dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului şi celor nouă tratate teologice ale acestuia, Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie, şi a proclamat posibilitatea persoanei umane, prin faptul că Dumnezeu S-a întrupat, de a participa la realitatea lucrării lui Dumnezeu prin energiile Lui dumnezeieşti necreate,
a dogmatizat deosebirea dintre dumnezeiasca fire şi dumnezeieştile energii necreate şi a condamnat erezia scolastică despre harul necreat (actus purus),
a editat Tomul Dogmatic care conţine aceste hotărâri.
Catedrala Mitropolitană din Tesalonic, locul
unde se află moaștele Sf.Grigorie Palama
Este inoportun, desigur, să menţionez faptul că, în conştiinţa pliromei ortodoxe a Prea Sfintei noastre Biserici, Sinoadele pomenite mai sus sunt deja cinstite şi recunoscute ca Ecumenice şi cele dogmatizate de acestea validează cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi constituie Teologia Ortodoxă. Prin urmare, proclamarea formală şi numărarea acestora dimpreună cu celelalte şapte rămâne ca deziderat şi repet cu smerenie că conjunctura favorabilă care se profilează a Sfântului şi Marelui Sinod conferă Prea Sfintelor Biserici autocefale posibilitatea unică a proclamării acestora.
Deoarece, deci, propunerea înaintată se referă la o temă extrem de serioasă şi înaltă, propun ca aceasta să se pună pe ordinea de zi a următorului Sinod al Ierarhiei (Bisericii Greciei), convocat pentru februarie 2011, şi în mod sinodal să se decidă prezentarea ei de către Prea Sfânta Biserică a Greciei ca temă la viitorul Sfânt şi Mare Sinod, iar ca referent al acestei teme propun cu deplină responsabilitate pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Nafpaktei şi Sfântului Vlasie Ierotheos, bărbat cu un foarte pătrunzător spirit teologic şi care slujeşte în mod excepţional cuvântul teologic prin scrierea de opere remarcabile în care analizează şi prezintă tema despre care vorbim. Ca să dovedesc smeritele mele cuvinte ataşez un studiu referitor la această temă (îl puteți citi mai jos) al ierarhului pomenit.
Sărutând Dreapta Voastră prea cinstită
şi cerând rugăciunile Voastre cu trecere înaintea lui Dumnezeu, rămân
Al Vostru cel mai mic frate în Hristos,
† Mitropolitul Pireului Serafim
Ὀρθόδοξος Τύπος, 19.11.2010, nr. 1854, pp. 1, 7.
Traducere Mihail Ilie; sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/
PUNCTELE FUNDAMENTALE ALE DIFERENŢEI
DINTRE BISERICA ORTODOXĂ ŞI PAPISM
de Mitropolitul Nafpaktei şi Sfântului Vlasie, Ierotheos Vlachos
Periodicul Παρέμβασις, aprilie 2001
1. Episcopii Vechii Rome, în ciuda diferenţelor mici şi neesenţiale, au avut totdeauna comuniune cu episcopii Noii Rome (Constantinopol) şi cu Episcopii Răsăritului până în 1009-1014, când pentru prima oară au ocupat tronul Vechii Rome episcopii franci. Până în 1009 papii Romei şi patriarhii Constantinopolului erau uniţi în lupta lor comună împotriva conducătorilor şi episcopilor franci, dar şi a ereticilor.
2. Francii, la Sinodul de la Frankfurt din 794, au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi închinarea cinstitoare a sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus Filioque în Simbolul de Credinţă, adică învăţătura despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl şi din Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol al Marelui Fotie (879-880) la care au participat şi reprezentanţi ai Papei ortodox al Romei, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea şi toţi cei care au adăugat Filioque la Simbolul de Credinţă. Însă pentru prima oară Papa franc Serghios al IV-lea în 1009, în epistola sa de întronizare, adaugă Filioque la Simbolul de Credinţă şi papa Benedict al VIII-lea a introdus Filioque în cultul Bisericii, fapt pentru care Papa a fost şters din pomelnicele Bisericii Ortodoxe.
3. Diferenţa fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi Papism se găseşte în învăţătura despre firea necreată şi lucrarea necreată a lui Dumnezeu. În timp ce noi ortodocşii credem că Dumnezeu are fire necreată şi lucrare necreată şi că Dumenezeu vine în comuniune cu creaţia şi cu omul prin lucrarea Sa necreată, papistaşii cred că în Dumnezeu firea necreată se confundă cu lucrarea lui necreată (actus purus) şi că Dumnezeu comunică cu creaţia şi cu omul prin energiile lui create, adică afirmă că în Dumnezeu există şi energii create. Deci harul lui Dumnezeu prin care se sfinţeşte omul este considerat energie creată. Dar astfel nu se poate sfinţi omul.
Din această învăţătură fundamentală provine şi învăţătura despre purcederea Sfântului Duh din Tatăl şi din Fiul, purgatoriul, primatul papal etc.
4. În afară de diferenţa fundamentală dintre Biserica Ortodoxă şi papism asupra firii şi lucrării în Dumnezeu, există alte diferenţe mari care au devenit de-a lungul timpului obiect al dialogurilor teologice, şi anume:
– Filioque, adică Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, cu rezultatul că se micşorează monarhia Tatălui, se anulează egalitatea desăvârşită a persoanelor Sfintei Treimi, se micşorează Fiul în însuşirea Sa de a se naşte, de vreme ce există unitate între Tatăl şi Fiul, se subestimează Duhul Sfânt ca echivalent şi vrednic de aceeaşi slavă cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi, (…),
– folosirea pâinii nedospite la Sfânta Euharistie care nu respectă modul în care Hristos a săvârşit Cina cea de Taină,
– sfinţirea “cinstitelor daruri” care se face nu prin epicleză, ci prin recitarea cuvintelor fondatoare ale lui Hristos “luaţi, mâncaţi, … beţi dintru acesta toţi”,
– teoria că jertfa pe cruce a lui Hristos a satisfăcut dreptatea divină, care Îl prezintă pe Dumnezeu-Tatăl ca feudarh şi neglijează Învierea,
– teoria despre tezaurul “meritelor prisositoare” ale lui Hristos şi ale Sfinţilor pe care îl administrează papa,
– separarea dintre tainele Botezului, Mirungerii şi dumnezeieştii Împărtăşanii,
– învăţătura despre moştenirea vinovăţiei păcatului strămoşesc,
– inovaţii liturgice în toate tainele Bisericii,
– faptul că laicii nu se împărtăşesc cu „Sângele” lui Hristos,
– primatul Papei, potrivit căruia Papa este „episcopus episcoporum şi sursa puterii preoţeşti şi bisericeşti, este capul infailibil şi Călăuza Bisericii, chivernisitorul acesteia în chip monarhic ca locţiitor al lui Hristos pe pământ” (Ioannis Karmiris). În acest sens, Papa se consideră urmaş al Apostolului Petru căruia i se subordonează ceilalţi Apostoli, chiar şi Apostolul Pavel,
– inexistenţa co-liturghisirii în actele liturgice,
– infailibilitatea Papei
– dogma imaculatei concepţii a Născătoarei de Dumnezeu şi în general cultul mariologic, prin care Prea Sfânta este ridicată la înălţimea dumnezeirii treimice şi chiar se face referire la Sfânta … Pătrime,
– teoriile despre analogia entis şi analogia fidei care s-au impus în spaţiul occidental,
– continuul progres al Bisericii în descoperirea laturilor ascunse ale adevărului revelat,
– învăţătura despre vocaţia absolută,
– părerea despre metoda unică de cunoaştere a lui Dumnezeu şi a creaturilor, care a condus la conflictul dintre teologie şi ştiinţă.
5. De asemenea, marea diferenţiere care arată modul teologhisirii se găseşte şi în diferenţa dintre teologia scolastică şi cea isihastă. În Occident s-a dezvoltat, ca încercare de cercetare a tuturor tainelor credinţei prin logică (Anselm de Canterburry, Thomas d’Aquino), în timp ce în Biserica Ortodoxă precumpăneşte isihasmul, adică curăţirea inimii şi luminarea minţii, pentru dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu. Dialogul dintre Sfântul Grigorie Palama şi scolasticul şi uniatul Varlaam este caracteristic şi arată diferenţa.
6. Consecinţa tuturor celor de mai sus este că în Papism avem o deviere de la ecleziologia ortodoxă. În timp ce în Biserica Ortodoxă se dă o mare importanţă îndumnezeirii care constă în comuniunea cu Dumnezeu prin vederea luminii necreate, şi prin urmare cei îndumnezeiţi se întrunesc în Sinod Ecumenic şi delimitează în mod sigur adevărul revelat în situaţii de confuzie, în Papism se dă mare importanţă instituţiei papei, care papă este mai presus chiar şi decât aceste Sinoade Ecumenice. Potrivit teologiei latine, „autenticitatea Bisericii există doar atunci când se întemeiază şi se armonizează cu voinţa papei. În caz contrar, se anulează.” Sinoadele Ecumenice sunt considerate „congrese ale creştinismului care se convoacă pe temeiul autenticităţii şi puterii şi preşedinţiei papei”. Este suficient să iasă papa din sala Sinodului Ecumenic, ca acesta să înceteze să mai fie valabil. Episcopul Maré a scris: „ar fi mai exacţi romano-catolicii dacă rostind «Crezul» ar spune: «şi într-unul Papa» în loc de: «şi într-una … Biserică»”.
De asemenea, „însemnătatea şi rolul episcopilor în cadrul Bisericii romane nu este decât simplă reprezentare a puterii papale căreia i se supun şi episcopii înşişi, asemeni simplilor credincioşi”. În ecleziologia papistă se susţine în esenţă că „puterea apostolică ar fi dispărut o dată cu apostolii şi nu s-ar fi transmis urmaşilor acestora, episcopilor. Doar puterea papală a lui Petru, sub care se aflau toţi ceilalţi, s-a transmis urmaşilor lui Petru, adică Papilor”. În această perspectivă, se afirmă de către „Biserica” papistă că toate Bisericile Răsăritului sunt separate (de Papă) şi au lipsuri şi doar prin iconomie ne primesc la împărtăşanie şi desigur prin iconomie ne primesc ca Biserici surori, deoarece „Biserica” papistă se autodefineşte ca Biserică mamă şi pe noi ne consideră Biserici fiice.
7. Vaticanul este stat şi fiecare Papă este conducătorul Statului Vatican. Este vorba de o organizaţie antropocentristă, de o secularizare şi anume de o secularizare instituţionalizată. Statul Vaticanului a fost întemeiat în 755 de către Pipino cel Scurt, tatăl lui Carol cel Mare, şi în epoca noastră a fost recunoscut în 1929 de către Musolini. Este importantă justificarea proclamării Statului papa, aşa cum a afirmat-o Pius al XI-lea: „reprezentantul pe pământ al lui Dumnezeu nu poate fi supusul unui stat”. Hristos a fost supusul unui stat, papa nu poate fi! Puterea papală constă în teocraţie, de vreme ce teocraţia se defineşte ca putere lumească şi bisericească într-o singură persoană. Astăzi state teocratice sunt Vaticanul şi Iranul.
Sunt caracteristice cele afirmate la cuvântul de întronizare de Papa Inochentie al III-lea (1198-1216): „Cel care are mireasa este mirele. Dar această mireasă (Biserica) nu vine cu mâinile goale, ci mi-a oferit o zestre preţioasă incomparabilă, adică totalitatea bunurilor spirituale şi vastitatea celor lumeşti, măreţia şi belşugul amândurora … Ca simboluri ale bunurilor lumeşti mi-a dat Stema pentru împărăţie, iar Mitra pentru preoţie, şi m-a aşezat reprezentant al Aceluia, pe haina şi pe coapsa Căruia s-a scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.
Prin urmare, există mari diferenţe teologice, care au fost condamnate de Sinodul Marelui Fotie (879-880) şi de Sinodul Sfântului Grigorie Palama (1351), aşa cum se vede şi în „Sinodiconul Ortodoxiei”. În plus, şi Părinţii Bisericii şi Sinoadele locale de până în secolul al XIX-lea au condamnat toate înşelările Papismului. Lucrul acesta nu se vindecă, nici nu se îmbunătăţeşte printr-o cerere de iertare formală pe care ar da-o Papa pentru vreo greşeală istorică, atât timp cât părerile lui teologice sunt în afara Revelaţiei şi Ecleziologia se mişcă pe un drum greşit, câtă vreme adică Papa se prezintă ca conducător al lumii creştine, ca urmaş al Apostolului Petru şi vicar sau reprezentant al lui Hristos pe pământ, ca şi cum Hristos ar fi dat puterea Sa papei, iar El s-ar odihni fericit în Ceruri.
Aici puteți viziona video Viața Sf.Grigore Palama → http://vodpod.com/watch/4740505-viata-sf-grigorie-palama
Citiți vă rog și Premisele teologice eronate ale primatului Papal (Partea I și II) →http://graiulortodox.wordpress.com/2010/10/19/premizele-teologice-eronate-ale-primatului-papal-partea-a-doua/
Traducere Mihail Ilie
[1] Titlul general al celor trei tratate ale Sfântului Grigorie Palama scrise în apărarea isihaştilor, ca răspuns la cele trei tratate contra isihaştilor ale lui Varlaam este Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie. (n.tr.)
[2] Parafrază după Iuda 1, 3. (n.tr.)