Mitropolitul Timotei de Vostra:
„Crimă morală” – încercările de alungare a monahilor din Lavra Pecerska
Autor: Mospat.ru 14/06
Încercările de a-i alunga pe monahii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice din Lavra Peșterilor din Kiev constituie o crimă morală și o manifestare de ură nepotrivită pentru creștini, consideră Mitropolitul Timotei de Vostra, exarhul Preasfântului Mormânt în Cipru.
„Nu știu dacă decizia Ministrului Culturii din Ucraina a fost oficializată legal, dar din punct de vedere moral este o crimă, dacă
insistă ca monahii să-și părăsească chiliile”, a spus Mitropolitul, pe care l-a invocat agenția de știri TASS.
Potrivit Mitropolitului Timotei, schismaticii așa-numitei Biserici Ortodoxe a Ucrainei fac totul pentru a elimina posibilitatea reconcilierii cu ierarhii Bisericii canonice.
„Ocuparea prin violență a bisericilor și persecuțiile împotriva ierarhilor, a clericilor și credincioșilor Bisericii Canonice și acum și alungarea monahilor din Lavră, unde se observă o manifestare evidentă de ură, deloc potrivită creștinilor, contribuie la creșterea distanței dintre schismaticii lui Dumenko și Bartolomeu și Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică. În loc să-i primească pe toți monahii cu dragoste ca frați ai lor și să le dea posibilitatea să slujească în propria lor mănăstire, așa-zisa ”Biserică Ortodoxă a Ucrainei” (în fapt, schismaticii lui Dumenko și ai lui Bartolomeu – n.tr.) dovedește, din păcate, că îi lipsește dragostea lui Hristos și luptă împotriva lor”, a spus Mitropolitul.
Mitropolitul Timotei a caracterizat drept inacceptabil șantajul și opresive măsurile aplicate de statul ucrainean împotriva monahilor pentru a accepta o nouă autoritate bisericească.
El a amintit că monahii persecutați acum, la timpul lor, au făcut din Lavra Peșterilor din Kiev, părăsită în epoca ateismului, „un centru spiritual de rugăciune și un refugiu de mângâiere pentru toți credincioșii”.
traducere: www.schitulclosca.ro, sursa: romfea.gr