Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, s-au întors în Grecia
*
Biroul de Presă al Patriarhiei Române ne informează:
În dimineaţa zilei de marţi, 30 octombrie 2012, delegaţia Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Efrem de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa cu Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, s-a întors în Grecia.
Întrucât peste 2 000 de pelerini se aflau încă pe Dealul Patriarhiei, în baldachinul de pe Colina Bucuriei, lângă raclele cu moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou şi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, a fost adusă racla cu părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Vindecătorul de boli, de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.
Până în prezent, peste 140 000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfinţilor Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, şi Împăraţi Constantin şi Elena, Ocrotitorii Catedralei patriarhale.