Nici un episcop ortodox la Liturghia Papei din Georgia
Duminică, 2 octombrie 2016
Cu o mesă s-a încheiat vizita Papei Francisc în Georgia, care astăzi a plecat la Baku.
Papa a oficiat o mesă în aer liber pe stadionul „Mihail Meski” al echipei Locomotiv Tbilisi, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane din cele 27.000 de locuri ale stadionului.
„Imaginea stadionului gol arată minoritatea catolicilor din Georgia”, au comentat jurnaliştii care au fost prezenţi la eveniment.
Menţionăm că în Georgia 80% din populaţie este creştin-ortodoxă, în timp ce doar 3% este catolică.
Potrivit reprezentantului Vaticanului, la mesă nu a participat, nici nu a fost prezent nici un ierarh ortodox al Bisericii Georgiei.
Patriarhul Ilie s-a distanţat din primul moment de clericii care au manifestat împotriva vizitei Papei în Georgia, însă, cu toate acestea, a spus că nu-l vor vedea nici liturghisind, nici rugându-se împreună cu el.
Papa Francisc, în pofida absenţei Bisericii Georgiei de la mesă, a spus că disensiunile istorice care îi despart trebuie să fie depășite prin răbdare, încredere şi dialog.
În sfârşit, semnalăm faptul că în timpul mesei, în afara stadionului au avut loc manifestaţii de protest faţă de vizita Papei în Georgia.