„Nu avem noi aceeaşi bărbăţie, dar harul lui Dumnezeu este acelaşi” – Arhimandritul Iustin Pârvu

„Nu avem noi aceeaşi bărbăţie, dar harul lui Dumnezeu este acelaşi”

Niciodată harul lui Dumnezeu nu lipseşte din viaţa unui popor. Pentru că prezenţa celor de dincolo este cu noi, este aici. Şi la noi, în celule, când murea câte un deţinut, pentru noi era în acelaşi timp şi o întărire, o bucurie, simţeam rugăciunile celui care ajungea la Dumnezeu şi ne dădea tărie.

– Românul a învăţat că din această criză nu vom putea scăpa niciodată decât ridicând mâinile la cer şi plecând genunchii noştri la pământ. Şi cu cât putem ţine noi mâinile mai mult la înălţime, cu atât Dumnezeu va veni cu mila Sa peste noi. Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi.

– Dar noi nu mai avem bărbăţia pe care o avea generaţia sfinţiei voastre…

– Nu avem noi aceeaşi bărbăţie, dar harul lui Dumnezeu este acelaşi. Atunci erau mulţi şi buni, acum sunt şi mai puţini, dar parcă şi mai buni. Niciodată harul lui Dumnezeu nu lipseşte din viaţa unui popor. Pentru că prezenţa celor de dincolo este cu noi, este aici. Şi la noi, în celule, când murea câte un deţinut, pentru noi era în acelaşi timp şi o întărire, o bucurie, simţeam rugăciunile celui care ajungea la Dumnezeu şi ne dădea tărie.

(Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă, 2011, pp. 253-254)

https://doxologia.ro/arhimandritul-iustin-parvu