Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?

14.10.2009
Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?

S-a încheiat şi a treia şedinţă a Ierarhiei cu referate privind temele dreptului eclezial şi alegerea episcopilor vicari. Şi în timp ce Ierarhia îşi continuă lucrările mâine şi poimâine, deja se creează o reflectare rezonabilă referitoare la planurile Arhiepiscopului şi la poziţia ierarhilor în chestiunea dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă”. Aceste două teme, deşi sunt de mai mare importanţă decât alegerile episcopilor vicari sau citirea referatelor care poate avea loc şi mai târziu, totuşi nu s-au supus deloc spre dezbatere până în prezent.
După cum arată toate, Arhiepiscopul nu doreşte dezbaterea despre dialogul cu catolicii, nici să deschidă subiectul despre „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.
Însă mirarea tuturor credincioşilor nevoitori este de ce ceilalţi arhierei nu intervin dinamic în şedinţele Ierarhiei pentru a se dezbate ca desăvârşită prioritate aceste două teme ale credinţei.
Chiar dacă lucrările Ierarhiei se vor termina fără dezbaterea în jurul acestor două teme foarte importante (a dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă”), atunci, cel dintâi, Arhiepiscopul va purta profunda responsabilitate şi pe bună dreptate va fi considerat drept „complice” al patriarhului Bartolomeu în deschiderile ecumeniste. Pentru că şi tăcerea în ceasul în care este necesar glasul şi cuvântul Adevărului înseamnă complicitate.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

Notă: Articolul este publicat cu acordul autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: