VATICAN -secvenţe de la înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea

Sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/02/blog-post_8457.html

Priviţi de la minutul 2.51’ în continuare.

După cum menţionează Arhimandritul Dositei în articolul său „O înmormântare şi o înşelare”, toate au fost pline de fast. Toate bine studiate dinainte. Toate bine planificate. A fost un prilej bun – unul de aur. Statul de jumătate de kilometru pătrat s-a dovedit –  precum visau – un suprastat, o superputere. Două sute de şefi de stat. Lideri religioşi şi confesionali. Patriarhi şi arhiepiscopi. Nenumărate scufii de cardinali. Patru milioane de credincioşi. Unii plângeau, alţii aplaudau. A murit vicarius Christi, reprezentantul lui Hristos pe pământ. Succesorul lui Petru, infailibilul. Şi în timp ce toate mergeau bine, a venit şi neaşteptatul, foarte bine programat – neaşteptatul pentru cei naivi. Pentru că toţi câţi îi cunosc pe catolici se aşteptau la aşa ceva. Doar că nu ştiau în ce grad şi cum.
La sfârşitul înmormântării iată şi uniţii (greco-catolicii). Îmbrăcaţi cu veşminte luminoase asemănătoare celor ortodoxe. S-au auzit şi imne. „Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit…”, „Hristos a înviat”. În greceşte şi pe cunoscutele noastre glasuri. Şi ai noştri s-au bucurat. S-au auzit imne şi în limba greacă. Satisfacţie naţională pentru grecotei. Ignoră sărmanii ce a spus lordul Byron adresându-se Eladei: „Teme-te de violenţa turcească şi de viclenia catolică”.
          Şi o dovadă ultraevidentă a vicleniei este uniaţia, calul troian ce urmăreşte destrămarea Ortodoxiei. O înşelare din cele pe care doar catolicii ştiu foarte bine să le urzească.