Ora de religie, trecută la colț

Ora de religie, trecută la colț

Maria Burlă

Unul dintre marii ierarhi ai noștri, trecut la cele veșnice, Mitropolitul Bartolomeu Anania afirma într-un interviu că prioritatea numărul unu a Bisericii Ortodoxe Române este catehizarea copiilor și a tinerilor. Fiindcă „fără o educație religioasă temeinică, pornești în viață cu un mare handicap”. E adevărat că educația religios-morală a copiilor și a tinerilor nu se face doar la ora de religie, ci începe mult mai de timpuriu, în familie și în biserică.  

Totuși, în urmă cu aproape o săptămână, Curtea Constituțională ne-a uimit cu o decizie prin care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie. O decizie care este rezultatul unui îndelungat „efort” al unor oameni fără Dumnezeu, țesut în umbra principiului libertății de a alege.

„Prezența ta l-a obligat pe el să se gândească un pic la sinele lui”

Despre acești oameni a amintit duminică și starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, în cuvântul Sfinției sale: „Dragii mei, toți cei care s-au ridicat și se ridică împotriva Bisericii și a învățământului religios nu sunt altceva decât vechii comuniști. Sunt comuniștii care nu s-au trezit încă. Și ce mai refuză aceștia? Nu vor să se smerească, să-și recunoască vina păcatului. Spunea Părintele Profesor Constantin Coman, într-unul din cuvintele sale: «Cleric fiind, când te întâlnești pe stradă cu un om care vezi că face diferite gesturi (întoarce capul, pleacă în altă parte etc.), în conștiința respectivului, prezența ta l-a obligat pe el să se gândească un pic la sinele lui, la ce este el. Și refuzând să accepte că el este un decăzut, atunci refuză și tot ceea ce trimite, tot ceea ce face referire la Dumnezeu: refuză crucea, icoana din școală, prezența preotului, refuză prezența profesorului de religie, refuză orice. De ce? Ca nu cumva să se vadă pe sine, ca nu cumva să se smerească. Din punct de vedere psihologic, duhovnicesc, acesta este motivul refuzului său»”.

„Dincolo de ora de religie, i-am ajutat să depăşească momente dificile din viață”

Zilele trecute, cineva mi-a spus despre o petiție online pentru menținerea religiei în școli, care a strâns peste 8.000 de semnături. E puțin, vor zice unii. Nu va avea niciun efect, vor comenta alții. Parcurgând însă sutele de comentarii, am găsit câteva gânduri ale unor profesori de religie și ale unor părinți, pe care doresc să vi le aduc în atenție:

„Predau de peste 10 ani disciplina Religie Ortodoxă, am absolvit Facultatea de Teologie, am obţinut titulatura prin concurs la nivel naţional şi am gradul I, aşa cum au şi mulţi alţi profesori care predau alte discipline, dar care nu sunt nevoiţi să ia în calcul într-un timp atât de scurt varianta reorientării profesionale sau, cum se întâmplă tot mai des, varianta plecării din ţară. Acum înţeleg că nu mai este nevoie de mine, de noi, că tot ce-am investit în aceşti ani în pregătirea mea profesională va rămâne în câteva dosare pe un raft în bibliotecă, închise, poate, pentru totdeauna.

Am predat în mai multe şcoli şi majoritatea elevilor care au finalizat liceul mă opresc să-mi spună: «Vă mulţumesc, doamna profesoară!» Se întâmplă acest lucru poate pentru că, dincolo de ora de religie, le-am ascultat poveştile de viaţă, i-am ajutat să depăşească momente dificile (am avut şi calitatea de dirigintă).

„Pe Cornelia am luat-o de mână şi am dus-o la prima probă de Bacalaureat”

Am o mare împlinire sufletească astăzi, când Alex mă sună şi îmi mulţumeşte că l-am ajutat atunci când începuse să consume etnobotanice, când Laurenţiu plângea că i-a murit singurul sprijin pe care-l avea – bunica lui – şi i-am şters lacrimile de pe obraji cu dragostea din sufletul meu, virtute pe care am dobândit-o în biserica din satul meu natal, în Ortodoxie. Am încercat să fac din ora de religie o oră în care elevii să devină prietenii mei, pe care să-i ajut în momentele dificile ale vieţii.

Pe Cornelia am luat-o de mână, chiar dacă avea 17 ani, şi am dus-o la prima probă de Bacalaureat, pentru că părinţii ei lucrează în străinătate de mulţi ani şi acest timp al separării de ei a transformat-o într-un sloi de gheaţă.

Alex, de la un orfelinat, mă implora să-l iau acasă. În fiecare zi mă aştepta în gară şi mă întreba dacă vreau să-i fiu mamă, dar pe atunci din salariul de profesor nu eram în stare să mă întreţin nici pe mine. Parcă-l văd şi acum cum plângea în ziua în care i-am spus că o să merg să predau la altă şcoală şi el mă tot întreba dacă cumva m-a supărat cu ceva… La fel Olimpiu, tot de la un orfelinat, m-a rugat să-i dau un obiect ca amintire când a terminat liceul şi îmi spunea de fiecare dată când îl ajutam: «mulţumesc, mami!»

„Fără o cultură sufletească nu putem crește și forma oameni”

Mulţi elevi au aflat pentru prima dată la ora de religie de scrierile lui Virgil Gheorghiu, de lucrările şi aforismele lui Constantin Brâncuşi, de Mircea Vulcănescu, Ernest Bernea, de cărţi minunate precum Micul Prinţ, dar şi de Părintele Galeriu, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Arsenie Boca, de lăcaşuri pe care le-am vizitat împreună.

Educaţia trebuie să fie în primul rând disciplina formării şi înălţării spirituale a omului. A fi învăţător sau profesor este în primul rând o problemă de vocaţie; pe lângă pregătirea intelectuală este necesară o cultură sufletească, fără de care nu putem creşte şi forma oameni.

Mă gândesc din ce în ce mai des la varianta plecării din această ţară, care nu mai are nevoie nici de mine, ca de mulţi alţii care au plecat scârbiţi de tot şi de toate. Poate că alţii vor şti să preţuiască cu adevărat valorile moral-religioase pe care noi, profesorii de religie, încercăm să le aşezăm în viaţa tinerilor”, afirmă, cu durere, o profesoară de religie.

Educația religioasă face parte din trunchiul existenței umane

Un alt cadru didactic precizează: „Dacă te duci pregătit la oră, cu drag și deschidere către ei, nu știți câte întrebări pun și cât de curioși sunt, cât de mulți cad pe gânduri, câți îți mărturisesc cu lacrimi în ochi diferite lucruri adânci din viața lor. Sunt multe de spus despre ora aceasta… Nădăjduim că va avea Dumnezeu milă de poporul acesta. E destul de zbuciumat și așa, dar fără religie, ce va fi?”

Învățământul religios este garantat de Constituția României. De asemenea, în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, religia, sub diferitele ei titulaturi, este disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Cineva afirma că religia nu trebuie scoasă din trunchiul comun al sistemului de învăţământ din ţara noastră deoarece face parte din trunchiul existenţei umane.

„De ce nu se face așa și cu alte materii?”

„Este inadmisibil să trebuiască să dau în scris pentru a ajunge copiii mei să facă ora de religie! De ce nu se face așa și cu matematica, româna sau cu alte materii?”, consemnează o mamă.

Un alt cititor întreabă: „Încotro fără spiritualitate, fără valori? Ce repere au copiii? De unde venim și încotro mergem? Personal, refuz să fiu un animal dresat să obțin doar foloase materiale. Viața e mult mai mult”.

Într-adevăr, religia nu poate fi așezată în orarul elevilor alături de educația sexuală, despre care e incredibil cu câtă normalitate se vorbește în cadrul legislativ. Se elimină una pentru a face loc celeilalte. Și aceasta pentru că minoritatea țipă și majoritatea doarme sau tace. De frica cui?  Știm noi care sunt roadele acestei educații sexuale? Să ne uităm doar la cazul Angliei, țara din Europa cu cea mai mare rată a sarcinii la adolescente, și unde această materie se predă de la 4-5 ani până la 18 ani. Britanicii s-au gândit că prin această „educație” vor putea să scadă această rată a sarcinii și vor crește „siguranța” copiilor. Milioane de lire sterline s-au îngropat într-o strategie („Strategia privind sarcina la adolescente”, lansată în 1999 de fostul fostul premier laburist, Tony Blair), strategie care a avut efect tocmai invers și s-a mai scris despre cum buna educație este mai eficientă decât contracepția pe care o promovează ei la aceste ore.

„Consider că religia trebuie să rămână în școală”

„Ceea ce se întâmplă este o încercare, dar nu trebuie să uităm cuvintele lui Hristos, Care zice: În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, scrie o altă cititoare. „Realitatea dură este că din școala românească s-a eliminat încet – încet educația și a rămas doar informația. Nu mai avem orele de consiliere la liceu (dirigenția). Acum Îl scoatem și pe Dumnezeu, eliminând ora de religie – în care elevii învață, în primul rând, să fie oameni, oameni onești, oameni de caracter și poate mai puțin oameni religioși. E mai simplu, pentru unii, să facem din elevi  – roboți dependenți de calculator, care nu mai știu să socializeze, care nu mai știu să scrie corect, care nu mai știu să fie oameni de omenie. Prin urmare, consider că religia trebuie să rămână în școală, să aibă o programă centrată pe morală, pe cultura românească, pe formarea caracterelor”, mai precizează aceasta.  

„Să nu-i răpim copilului acest drept de a crește în frica de Dumnezeu”

E adevărat că, de câțiva ani buni, ne zbatem sub tirania minorităților, care își trâmbițează „drepturile” și încearcă să le impună pe acestea majorității. Dar dacă privim mai atent, religia este o înlănțuire a celorlalte discipline. De ce să renunțăm la o verigă din lanțul educației? Să nu închidem ochii și gura văzând, primind și acceptând toate. E viitorul copiilor noștri,e viitorul țării acesteia, e viitorul sufletului românesc. Pentru că „Un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie”, așa cum frumos spunea profesorul și savantul Simion Mehedinți.

„Nădăjduiesc că Sfântul Sinod va găsi calea să arate că voința acestui popor, voința noastră, a tuturor este să-i avem pe copii bine educați în frica de Dumnezeu. Căci dacă este cumințenie și este frică de Dumnezeu, atunci copilul este senin, este limpede, nu este zbuciumat, Îl are pe Hristos. Să nu-i răpim acest drept de a crește în frica de Dumnezeu și de a primi învățătura cea bună, cea dreaptă”, concluzionează Arhimadritul Melchisedec Velnic.

Sursa: doxologia.ro

%d blogeri au apreciat: