Părintele Arsenie Pustnicul

Părintele Arsenie Pustnicul

 

Părintele Arsenie Pustnicul (1886 – 1983), cunoscut și sub numele Arsenie Isihastul și Arsenie Spileotul, este unul dintre părinții duhovnicești de seamă care au trăit secolul trecut la Sfântul Munte Athos. Părintele Arsenie Pustnicul a fost, vreme de 40 de ani, împreună-nevoitorul starețului Iosif Isihastul (1897 – 1959).

Părintele Iosif Vatopedinul, care a avut ocazia să viețuiască un timp alături de Părintele Arsenie, mărturisea despre acesta ca s-a regăsit deplin în cuvântul pe care Mântuitorul îl adresează lui Natanael: „Iată cu adevărat un israelit (om) în care nu este vicleșug”.

Părintele Arsenie, asemenea tuturor oamenilor duhovnicești, nu era un om al contradicțiilor, ci un om în care contrariile se uneau armonios prin lucrarea Duhului Sfânt. Deși prin firea sa era simplu, delicat, ascultător, asemenea unui copil, acest lucru nu l-a împiedicat să fie un mare luptător duhovnicesc, un om al asprelor nevoințe, fiind numit de cei care l-au cunoscut un adevărat „războinic al virtuții”.

Viața Părintelui Arsenie Pustnicul

Părintele Arsenie Pustnicul era originar din Pont. Încă din copilărie a manifestat o râvnă deosebită pentru cele sfinte. Va merge pe rând în Rusia, la Constantinopol, iar de aici, în Țara Sfântă unde, timp de 10 ani, a slujit în Biserica Sfantului Mormant.

Parintele Arsenie Pustnicul

În acest loc, prin lucrarea lui Dumnezeu, l-a cunoscut Părintele Ieronim din Eghina, care i-a devenit pildă de viețuire creștină. Tot în Țara Sfântă a primit tunderea în monahism, primind numele Anatolie.

Sufletul său, arzând de dorul dumnezeiesc, l-a îndemnat să părăseascaă viața din lume și să meargă la Muntele Athos. Aici a stat vreme de cațiva ani în Mănăstirea Stavronikita unde a și primit schima cea mare și numele Arsenie.

După un timp primește bincuvântarea spre a începe a se nevoi de unul singur. Acesta este momentul când va începe să străbată pustia Muntelui Athos, văile ascunse și versanții cei mai abrupți, în căutarea acelor asceți care să-l călăuzească pe drumul către desăvârșire.

Prin pronia dumnezeiască, avea să întâlnească un alt tânăr, ce căuta același lucru, cu aceeași fervoare. Este vorba de Părintele Iosif Isihastul (Gheron Iosif), pe care l-a întâlnit pe vârful Muntelui Athos, și alături de care a hotărât să se nevoiască până la sfârșitul vietți pământești a unuia dintre ei. Iar Dumnezeu a rânduit ca acest lucru să se întâmple vreme de 40 de ani, până la moartea lui Gheron Iosif.

Cei doi tineri l-au întâlnit mai întâi pe Bătrânul Daniel Katunakiotul. Într-una din scrisorile sale, părintele Iosif scria: „Am numărat peșterile întregului Munte Athos, pas cu pas, căutând un părinte duhovnicesc care să mă învețe teoria duhovnicească și practica”.

În final, ei au întâlnit o aleasă „floare a pustiei” pe Părintele Daniel Isihastul, care trăia în peștera Sfântului Petru.

De la Părintele Daniel, au deprins cei doi ucenici sa slujeasca Sfanta Liturghie în fiecare noapte, să bată mii de metanii, să se cufunde în contemplația duhovnicească, să cheme harul Sfantului Duh cu lacrimi de pocaință, să mănânce o singură dată în zi pâine uscată etc.

După privegherile de toată noaptea niciunul dintre părinți nu se odihnea vreodată așezându-se pe pat, ci stând pe o mică bancă.

Cât despre îmbrăcămintea lor, cei doi asceți se îmbrăcau cu un simplu veșmânt monahal fie iarna, fie vara și umblau desculți, încât mulți îi considerau nebuni. Ei nu erau nebuni în ințelesul curent, ci nebuni pentru Hristos.

Parintele Arsenie Pustnicul si Gheron Iosif isihastul
Părintele Arsenie Pustnicul se ocupa în timpul zilei și cu munca. În timpul primilor ani petrecuți în Peștera Sfântului Vasile, situată la mare înălțime pe un versant, Părintele Arsenie urca și cobora muntele, de mai multe ori la rând, cărând provizii nu numai pentru chilia lor, ci și pentru ceilalți pustnici. Căra, de asemenea, pe umeri pietre și alte materiale de construcții pentru a repara și păstra colibele.

Întrebat cum reușește aceasta, știut că un singur drum dura mai mult de 2 ore, părintele spunea că toată puterea îi vine prin primirea binecuvantării pentru drum și prin rostirea rugăciunii lui Iisus, care îl insoțea permanent.

În 1938 cei doi pustnici, după ce au trăit 20 de ani la înălțime în Schitul Sfântul Vasile, au hotărât să coboare în Schitul Sfânta Ana Mică. Au viețuit în acest loc până în 1953. După aceea, au coborât și mai jos, la Schitul Nou (Nea Skiti). Părintele Iosif Isihastul a trecut la cele vesnice în 1959.

Părintele Arsenie a viețuit și 12 ani la Chilia Burazeri a Mănăstirii Hilandar și, în timpul ultimilor 3 ani din viață, la Mănăstirea Dionisiu. Părintele Arsenie Pustnicul s-a mutat la cele veșnice, în această mănăstire, pe 2/15 septembrie 1983.

Parintele Arsenie Pustnicul

Părintele Iosif Vatopedinul contura profilul duhovnicesc al părintelui Arsenie astfel: „Niciodată nu s-a certat cu nimeni, orice i s-ar fi făcut, el nu se supăra niciodată și nu rănea pe nimeni. Era meticulos în ascultare și datorită încredințării sale absolute în Bătrânul său, și-a trait viața deasupra legilor firii.”

Tot el amintește o întâmplare care arăta cum Părintele Arsenie trăia extrem de intens unirea de taină în rugăciune cu Hristos. Părintele Arsenie se concentra pe rugăciunea lui Iisus încât, cu câteva ocazii, deși era vremea să înceapă lucrul, el nu dorea să înceteze rugăciunea.

Părintele Iosif  Vatopedinul l-a chemat atunci din exteriorul chiliei și, apropiindu-se de fereastră, a văzut ca părintele era ridicat:

– Gheronda, este vremea să începem lucrul. Iar părintele Arsenie, venidu-și în sine, a întrebat:

– Este dimineață deja?

Părintele Arsenie Pusnicul a aflat adevăratul sens nu doar al vieții monahale, ci al vieții creștine, dedicându-se deplin lucrării virtuților și nevoințelor duhovnicești, pentru a găsi întru sine adevărata rugăciune și pe Domnul. În toată viața s-a arătat purtător de cruce, purtător de Hristos.

Radu Alexandru

 

http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-arsenie-pustnicul-136155.html