+ CORNELIU

prin harul lui Dumnezeu,

 Episcop al străvechii Episcopii a Huşilor,

Iubitorului de Hristos cler, vieţuitorilor sfintelor mănăstiri

şi la toţi dreptcredincioşii creştini,

Har, milă, pace şi iertare de la Hristos Iisus, Mântuitorul nostru,

Cel ce a înviat din morţi, iar de la noi, pace şi binecuvântare!

Hristos a Înviat!

Aceste cuvinte rostite de îngerul Domnului coborât din cer în mormântul rece şi întunecat de pe dealul Golgotei, au fost cele mai pline de bucurie şi mângâiere, rostite vreodată şi adresate celor pline de lacrimi, venite dis-de-dimineaţă la mormânt, şi care de secole întregi, trezesc în fiecare generaţie fiorul sfânt care ne trece din moarte la viaţă, din întuneric la lumină, din păcat spre iertare şi binecuvântare.

După zilele coşmarului trădării, părăsirii, neadevărului, urii, asumării crimei, când de pe crucea înaltă Cel fără păcat privea compătimind făptura stăpânită de diavol, în noaptea spre dimineaţă, El înviază din morţi, fiind primul Care a biruit puterea morţii şi adâncul întunericului.

Nimeni dintre cei care au trăit îngroziţi în cetatea Ierusalimului drama crucii, sângelui şi morţii Celui fără păcat, nu mai avea în amintire cuvintele pe care El le rostise înainte de a ajunge la Ierusalim: „Iată, ne urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia”  Matei 20, 18-19.

În zorii zilei, când lumina dimineţii alunga întunericul nopţii, glasul îngerului răsună mărturisind: „Ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi, nu este aici, ci a înviat precum a zis”  Matei 28, 5-6.

În această zi a Învierii Domnului, totul se schimbă profund şi definitiv, întunericul şi teama morţii devin somn şi aşteptare; căci Hristos a înviat. Aşa precum prin omul Adam cel dintâi a venit moartea în lume, prin Hristos Domnul a venit Învierea, viaţa şi iertarea. Astăzi, iertare prin cruce şi înviere tuturor ne-a răsărit.

Cele vechi s-au înnoit, lumină mare a strălucit şi bucurie celor întristaţi s-a dăruit.

După Învierea Sa din morţi, Domnul se arată Apostolilor şi suflând asupra lor le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” Ioan 20, 22-23.

În ziua Învierii, Domnul conferă apostolilor Săi, harul preoţiei şi binecuvântarea iertării păcatelor. Nu se foloseşte doar de cuvânt, ci şi suflă asupra lor spre a împărtăşi această mare şi înfricoşătoare taină, căci trimiterea lor în lume se face prin puterea şi lucrarea Sfântului Duh, care în ziua Cincizecimii, în mod vizibil a întemeiat Biserica, „coborând asupra apostolilor ca o suflare de vânt în chip de foc” F. Ap. 2, 2-3.

Harul promis al iertării, s-a făcut pe calea Cezarerii lui Filip: „şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi ceea ce vei lega pe pământ, legat va fi şi în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” Matei 16,19, dar acest har nu l-au primit apostolii decât după ce Mântuitorul Hristos şi-a îndeplinit slujirea Sa arhierească prin Cruce şi Înviere. În această zi a Învierii, taina preoţiei este instituită şi investită cu darul iertării păcatelor. Biserica şi preoţia slujitoare îşi au originea în Crucea şi Învierea Domnului.

Puterea iertării din mormântul cel dătător de viaţă al lui Hristos a răsărit. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit moartea Mântuitorului, a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Cuvânt de învăţătură la mântuitoarea Înviere a lui Hristos”).

Învierea lui Hristos este sensul şi existenţa Bisericii. Prin înviere gustăm bucuria iertării. „Toţi care cred şi trăiesc cu ochii credinţei taina Învierii, primesc iertarea păcatelor şi darul Sfântului Duh” (F.Ap. 2, 38).

Primul care s-a bucurat de iertarea izvorâtă din înviere a fost cel ce căzuse prin trădare din apostolat, Petru, cel ce cu lacrimi amare şi-a plâns căderea, iar la Marea Tiberiadei privirea blândă, ochii plini de compasiune ai Mântuitorului „de trei ori îl întreabă dacă îl iubeşte şi tot de atâtea ori îi promite puterea iertării şi a reabilitării” Ioan 21,15-21. Un alt stâlp al Bisericii care a primit iertarea ce i-a schimbat definitiv viaţa a fost Saul din Tars, Pavel apostolul, care nu numai că devine apostolul Învierii, dar o şi mărturiseşte prin logica umană şi dumnezeiască.

Mai târziu va mărturisi că: „Hristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi” I Cor.  15, 2-4,şi că el, Cel ce prigonea Biserica, a fost chemat să meargă la toate neamurile, „să le deschidă ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină, de la stăpânirea diavolului la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor prin credinţa în Învierea lui Hristos” F.Ap. 26,18.

Iubiţii mei fii şi fiice ale Bisericii lui Hristos,

Nimeni dintre noi muritorii nu este fără păcat. Aşa purtăm în firea noastră urmele păcatului care lucrează tot felul de răutăţi şi nedreptăţi. Cele mai grele păcate care nu pot fi iertate sunt: necredinţa şi înstrăinarea de Dumnezeu. Acum, când aceste triste şi grele încercări ale omenirii poartă amprenta necredinţei, uitării de Dumnezeu, părăsirii Lui şi a Bisericii celei una şi sfântă, când mulţi semeni ai noştri nu mai ascultă nici de Dumnezeu, nici de Biserică, nici de părinţi, nici de nimeni, când totul devine un haos şi o dezordine fără echivalent în istorie, lumina Învierii şi a iertării lui Hristos ne îndeamnă la cercetare a propriei vieţi. Calea Sfintelor Paşti este calea vieţii şi în Biserică primind lumina Învierii, aceasta ne conduce spre o viaţă nouă. Viaţa de creştin este cea care ne îndeamnă să credem şi să mărturisim prin faptă şi cuvânt, că deşi suntem pe pământ, „patria noastră este cerul” Fil. 3, 20.

După o iarnă cu grele încercări, viscole, morţi de foame şi frig, cu temperaturi extreme, ne întâmpină marea sărbătoare a Învierii, Paştele cel nou, primăvara ce trezeşte toate la viaţă.

Dumnezeu biruind moartea pentru noi, aşteaptă de la noi schimbarea vieţii noastre, întoarcerea către El ca să primim prin taina Sfintei Pocăinţe, iertarea păcatelor. Perioada de pregătire a întâmpinării Sfintei Învieri este perioada pocăinţei şi a iertării. Acum să ne iertăm pe noi înşine, pe cei ce ne-au greşit nouă, pe toţi şi cu inimă înfrântă să cerem de la Dumnezeu iertare. „Ziua învierii să ne luminăm şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm, să iertăm toate pentru Înviere” (Canonul Paştelui).

În calea păcii să umblăm prin înnoirea vieţii, razele Învierii Domnului să lumineze tuturor celor care caută şi doresc să trăiască în lumină. Din lumină să dăruim lumină.

Pentru a cunoaşte bucuria iertării să descoperim în fiecare semen al nostru chipul lui Dumnezeu, şi chiar în ciuda desfigurării produsă de păcat să-l călăuzim pe calea Bisericii care este calea învierii şi a iertării.

De ziua Învierii, cu lumina sfântă luată din mormântul Domnului, să fim purtători de lumină, mesageri ai păcii şi iertării şi tuturor să aducem bucurie acolo unde este durere, mângâiere, acolo unde este suferinţă, curaj, acolo unde este deznădejde, pace, acolo unde este tulburare, să vizităm pe cel singur şi părăsit, să purtăm unul altuia greutăţile şi încercările, şi toţi să mărturisim puterea iertării prin marea şi unica veste adusă lumii întregi:

Hristos a Înviat!

Către Domnul Cel ce a biruit moartea mereu rugător pentru voi,

+ CORNELIU

EPISCOPUL HUŞILOR

Sursa: doxologia.ro