Pastorală la Învierea Domnului a PS Petroniu, Episcopul Sălajului 

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI
Zalau, 2012

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Salajului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor 
crestini din cuprinsul Episcopiei Salajului:
Har, pace, ajutor si mila de la Dumnezeu, 
iar de la Noi, arhieresti binecuvantari!

Iubiti fii duhovnicesti,
Hristos a inviat!

La inceputul slujbei de inviere din noapteaSfintelor Pasti arhiereul sau preotul vine din sfantul altar pe solee, cu lumanarea aprinsa, si rosteste de trei ori: „Veniti de primiti lumina!”, iar credinciosii isi aprind lumanarile de la acesta si, apoi, unul de la celalalt. Intrucat ne aflam in saptamana luminata, iar in paginile Sfintei Scripturi intalnim, cu diferite intelesuri, de foarte multe ori, cuvantul „lumina”, astazi vom vorbi despre lumina si sensurile ei in invatatura de credinta a Bisericii.

Cand citim in Noul Testament ca „Dumnezeu este lumina” (I Ioan 1,5) si El „locuieste in lumina cea neapropiata” (I Timotei 6,16) trebuie sa intelegem ca autorii biblici se refera la fiinta lui Dumnezeu, care nu poate fi vazuta sau perceputa in vreun fel de om ori de vreo creatura de pe fata pamantului, nici macar de ingerii din ceruri.

Cu toate acestea, oamenii duhovnicesti pot contempla stralucirea naturii dumnezeiesti sau slava lui Dumnezeu, care nu trebuie insa confundata cu fiinta Lui. In acest sens vom prezenta doua exemple din Sfanta Scriptura. Primul este luat din Vechiul Testament. La rugamintea lui Moise de a-L vedea pe Dumnezeu, Acesta i-a spus: „Eu Imi voi trece slava pe dinaintea ta. Fata Mea insa nu vei putea s-o vezi, ca nu poate omul sa-Mi vada fata si sa traiasca” (Iesire 33,19-20). In Muntele Sinai Moise nu doar a contemplat slava lui Dumnezeu, ci s-a si umplut de harul dumnezeiesc sau de energiile Sale necreate, caci pe cand „se cobora din munte, fata ii stralucea, pentru ca Dumnezeu graise cu el, iar Aaron si toti batranii lui Israel, vazandu-l ca are fata stralucitoare, s-au temut sa se apropie de el” (Iesire 34,29-30).

Un parinte bisericesc a afirmat ca fata lui Moise stralucea la coborarea din Muntele Sinai pentru ca acesta a stat in ascultare de Dumnezeu si a grait cu El, dobandind prin aceasta chipul slavei lui Adam din rai.

Statuia lui Moise sculptata de Michelangelo, care este expusa in biserica San Pietro in Vincoli (Sfantul Petru inlantuit) din Roma, are doua coarne pe cap. Aceasta se datoreaza unei erori de traducere a textului care relateaza faptul ca fata lui Moise stralucea. Astfel fericitul Ieronim a tradus in Vulgata cuvintele „fata lui Moise stralucea” prin „fata lui Moise era cu coarne”. Cuvintele „corn” si „raza” sunt redate in limba ebraica prin aceleasi consoane „k r n”, iar intrucat in vechime in textele ebraice nu erau trecute vocalele, a fost foarte usor sa se realizeze aceasta confuzie.

Al doilea exemplu de contemplare a slavei lui Dumnezeu este luat din Noul Testament. Dupa ce Domnul Hristos a urcat in Muntele Taborului impreuna cu Petru, Iacob si Ioan, cei mai inalti din punct de vedere duhovnicesc dintre Sfintii Apostoli, „S-a schimbat la fata inaintea lor si fata Lui a stralucit ca soarele, iar vesmintele I s-au facut albe ca lumina” (Matei 17,2). Sfintii Parinti ai Bisericii marturisesc ca pe Tabor nu Mantuitorul S-a schimbat la fata, ci Sfintii Apostoli au fost inaltati la capacitatea de a-L vedea pe Domnul Hristos asa cum era El de fapt, plin de slava. Troparul praznicului schimbarii la fata lamureste foarte clar acest lucru, cand spune: „Schimbatu-Te-ai la fata in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea”.

Daca in Muntele Taborului s-ar fi aflat in acele momente un alt om, nu L-ar fi perceput pe Mantuitorul in slava, ci ca pe o simpla fiinta omeneasca, neavand inaltimea duhovniceasca si morala necesara pentru a sesiza lumina dumnezeiasca. 

Inainte de patima Sa, pe cand se afla in gradina Ghetsimani, Domnul Hristos S-a rugat lui Dumnezeu Tatal ca toti Apostolii sa ajunga sa-I vada slava pe care El a avut-o mai inainte de a fi facuta lumea: „Parinte, vreau ca acolo unde sunt Eu sa fie impreuna cu Mine si cei pe care Mi i-ai dat, ca sa-Mi vada slava pe care Tu Mi-ai dat-o; pentru ca Tu M-ai iubit mai inainte de intemeierea lumii” (Ioan 17,24).

In cele ce urmeaza vom vorbi despre sfanta lumina care vine in fiecare an de Sfintele Pasti la mormantul Mantuitorului din Ierusalim, aceasta reprezentand un alt mod al manifestarii in lume a harului sau a energiilor dumnezeiesti necreate.

Sfanta lumina nu coboara din cer la slujba invierii din noaptea Sfintelor Pasti, cum gresit crede foarte multa lume, ci la vecernie, care se savarseste cu aproximativ unsprezece ore inaintea momentului invierii Domnului Hristos, ea fiind o pregustare a luminii celei necreate din imparatia lui Dumnezeu, dupa cum si invierea Mantuitorului din morti este inceputul si arvuna invierii noastre.

In cadrul slujbei vecerniei oficiate in ziua din sambata patimilor, cand la strana se canta imnul „lumina lina”, patriarhul ortodox al Ierusalimului, impreuna cu soborul de arhierei, preoti si diaconi, inconjoara de trei ori Sfantul Mormant. Dupa ce politia il controleaza pe patriarh, pentru a nu avea asupra lui chibrituri sau vreo bricheta, acesta rupe sigiliul de pe usa Sfantului Mormant, care a fost verificat de politisti sa nu contina vreo sursa de foc, si intra in el. La rugaciunile patriarhului sfanta lumina coboara din cer pe lespedea Sfantului Mormant si aprinde vata speciala asezata acolo din vreme. Patriarhul iese apoi cu sfanta lumina, pe care o ofera celor din biserica.

Drept dovada a atotputerniciei lui Dumnezeu, sfanta lumina vine mereu sub alte forme: ca o ploaie de foc, ca un glob luminos, ca un fulger sau raza luminoasa, etc. De asemenea, uneori se aprind singure candelele de la icoanele de pe Sfantul Mormant sau lumanarile din mana celor mai vrednici crestini. 

De vreme ce sfanta lumina coboara din cer numai la rugaciunile clericilor ortodocsi, unii reprezentanti ai altor religii sau culte crestine contesta autenticitatea acestei minuni dumnezeiesti, pretinzand ca este vorba despre o inselatorie. 

In decursul istoriei insa a avut loc o intamplare care spulbera neincrederea sau reavointa unor astfel de oameni. Pe cand Tara Sfanta se gasea sub stapanire otomana (intre 1516 si 1917), intrucat pe an ce trecea soseau la Ierusalim de Sfintele Pasti tot mai multi pelerini dornici sa vada si sa primeasca sfanta lumina, autoritatile turcesti au hotarat intr-un an sa impuna o taxa pentru cei care voiau sa intre in biserica Sfantului Mormant in sambata patimilor. Pentru ca suma perceputa era cam mare, majoritatea pelerinilor nu si-a permis sa o achite, incat in biserica a intrat doar un numar redus de crestini instariti, in urma carora usa a fost incuiata. Credinciosii cei multi au ramas in curtea Sfantului Mormant, mangaindu-se cu gandul ca cei dinauntru le vor oferi si lor sfanta lumina cand vor iesi din biserica. In sfantul lacas slujba vecerniei a fost savarsita dupa tipicul obisnuit, insa cand patriarhul a intrat in Sfantul Mormant si s-a rugat ca sfanta lumina sa coboare din cer, aceasta nu a venit. Pelerinii din biserica au iesit foarte dezamagiti in curtea Sfantului Mormant, unde au constatat cu uimire ca sfanta lumina venise si in acel an, dar de aceasta data afara, unde se gaseau credinciosii cei multi si dintre cei trei stalpi situati in partea stanga a usii bisericii Sfantului Mormant, l-a izbit pe cel din mijloc. Acel stalp a crapat pe loc si asa se pastreaza pana in zilele noastre. Oricine merge la Ierusalim il poate vedea. Autoritatile turcesti si-au dat seama ca minunile lui Dumnezeu nu pot fi controlate de oameni si, de atunci, nu au mai impus nici o taxa pentru pelerinii care voiau sa intre in biserica Sfantului Mormant in sambata mare pentru a primi sfanta lumina.

Daca patriarhul ortodox al Ierusalimului s-ar fi folosit de vreo inselatorie in vederea producerii sfintei lumini, dupa cum pretind unii, aceasta ar fi venit si in acel an in Sfantul Mormant. De asemenea, sfanta lumina coboara din cer de foarte multa vreme, ori in vechime nu exista tehnologia performanta de astazi. In plus, daca aceasta lumina ar fi creata artificial, ea ar veni la Sfantul Mormant si la slujbele celorlalte culte, care serbeaza Sfintele Pastile cu o saptamana inaintea ortodocsilor.

Ca dovada ca sfanta lumina este o energie necreata trimisa de Dumnezeu din cer, in primele trei minute flacara acesteia nu este arzatoare. Oricine se poate atinge cu ea pe fata ori pe maini fara sa fie vatamat. Abia dupa trei minute sfanta lumina devine arzatoare, dobandind calitatile unei flacari pamantesti obisnuite.

In continuare vom prezenta alte doua sensuri ale cuvantului „lumina” pe care le intalnim in paginile Sfintei Scripturi. Astfel, in cartea Facerii citim ca in prima zi a creatiei „Dumnezeu a zis: «Sa fie lumina!». Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca lumina este frumoasa; si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Si a numit Dumnezeu lumina «ziua», iar intunericul l-a numit «noapte»” (Facere 1,3-5). Lumina mentionata aici nu este cea a soarelui, pentru ca abia in cea de a patra zi a creatiei „Dumnezeu a zis: «Sa fie intru taria cerului luminatori care sa lumineze pamantul, sa desparta ziua de noapte si sa fie ei spre semne si spre anotimpuri si spre zile si spre ani, si sa fie ei intru taria cerului luminatori sa lumineze pamantul!». Si a fost asa: Dumnezeu i-a facut pe cei doi luminatori mari: luminatorul cel mai mare spre stapanirea zilei si luminatorul cel mai mic spre stapanirea noptii, si stelele. Si le-a pus Dumnezeu intru taria cerului, ca sa lumineze pamantul, sa stapaneasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric” (Facere 1,14-18). 

Lumina de care vorbeste Sfanta Scriptura ca a fost creata de Dumnezeu in prima zi reprezinta energia luminoasa care sta la baza intregii creatii spirituale si materiale. Cercetarile stiintifice recente au dovedit faptul ca nu numai spiritul, ci si materia este, in esenta ei, energie luminoasa. 

Un scriitor bisericesc a afirmat ca pamantul insusi era la inceput transparent sau straveziu, iar in urma pacatului stramosesc si a crimei lui Cain, care din invidie l-a ucis pe fratele sau Abel, a devenit opac, pentru a ascunde trupul ingropat. 

Lumina astrilor ceresti creati de Dumnezeu in ziua a patra o vedem cu totii, de aceea nu necesita vreo explicatie. Un om credincios cu fire poetica a afirmat ca aceasta lumina este umbra lui Dumnezeu.

Vom trece acum la analizarea altui sens al cuvantului „lumina” din paginile Sfintei Scripturi. Domnul Hristos a afirmat: „Atat cat sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii! Cel ce crede in Mine, nu in Mine crede, ci in Cel ce M-a trimis pe Mine. Si cel ce Ma vede pe Mine Il vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumina am venit in lume, pentru ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana in intuneric” (Ioan 9,5 si 12,44-46). Este vorba aici despre lumina cunoasterii lui Dumnezeu, a voii Lui, precum si a planului Sau cu oamenii, pe care ni le-a descoperit Fiul lui Dumnezeu intrupat. 

Mantuitorul le-a spus si Sfintilor Apostoli: „Voi sunteti lumina lumii” (Matei 5,14), pentru ca din moment ce acestia au stat in preajma Lui mai bine de trei ani si au invatat de la El evanghelia imparatiei lui Dumnezeu, prin raspandirea ei la diverse popoare le aduceau din ratacirea idolatra la cunoasterea Dumnezeului Celui adevarat.

Cand Domnul Hristos a afirmat: „Eu sunt lumina lumii: cel ce-Mi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8,12) nu s-a referit doar la revelatia facuta de El oamenilor, ci si la rasplata celor care Ii vor urma exemplul, ferindu-se de pacat si savarsind fapte bune. Calugarul german Toma de Kempis chiar a scris o carte faimoasa intitulata „Urmarea lui Hristos”. 

Prin cuvintele adresate crestinilor: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat ei sa vada faptele voastre cele bune si sa-L slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16) Mantuitorul arata ca cei ce se feresc de pacat si savarsesc fapte bune se umplu de lumina, pentru ca omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este chemat sa implineasca cat mai multe fapte bune, pentru a ajunge la asemanarea cu El. Sufletele oamenilor cu viata curata sunt asemenea unor oglinzi in care se reflecta Dumnezeu, insa acestia se si umplu de lumina, de aceea sfintii sunt reprezentati in icoane cu aureole in jurul capului.

Aura reflecta campul energetic al omului. Cu cat acesta savarseste mai multe fapte bune, aura ii este mai luminoasa. Cu cat savarseste mai multe fapte rele, aura ii este mai intunecoasa. Din acest motiv apostolul Iuda este reprezentat in unele icoane cu aura intunecata. De asemenea, pentru ca Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar si ca om a fost lipsit de pacat si pe parcursul intregii vieti pamantesti a savarsit numai fapte bune, este pictat in unele icoane nu doar cu aureola in jurul capului, ci cu mandorla, care Ii inconjoara intreg trupul in slava. 

Cata vreme traiesc pe pamant oamenii savarsesc fapte bune, dar si rele, incat in aceasta viata binele este amestecat cu raul, pe cand cei ajunsi in imparatia cerurilor au biruit definitiv in lupta cu diavolul si pacatul, de aceea vor fi cu totul luminosi, dupa cum a afirmat Domnul Hristos, ca „dreptii vor straluci ca soarele in imparatia lui Dumnezeu” (Matei 13,43).

Iubiti fii sufletesti,
Viata noastra pe acest pamant, oricat ar fi de scurta sau de lunga, este trecatoare, pentru ca „noi nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie” (Evrei 13,14). In functie de faptele noastre insa vom primi rasplata vesnica, drept aceea, daca vrem sa ajungem in rai, cu totii suntem datori sa implinim indemnul Sfantului Apostol Pavel: „Umblati ca fii ai luminii, pentru ca roada luminii este in orice bunatate, dreptate si adevar, savarsind ce este bineplacut Domnului. Si nu fiti partasi la faptele cele neroditoare ale intunericului, ci mai degraba osanditi-le fatis, caci pe cele ce le fac pacatosii intru ascuns, rusine este a le si grai” (Efeseni 5,8-12). 

Al vostru de tot binele doritor
si catre Domnul pururea rugator

†Petroniu
Episcopul Salajului