Patriarhia Antiohiei: „Este anticanonică acţiunea Patriarhiei Ierusalimului”

 antioxeiaaaa

Patriarhia Antiohiei: „Este anticanonică acţiunea Patriarhiei Ierusalimului”

 

Miercuri,13 martie 2013

Autor: Emilios Polyghenis

S-a întrunit astăzidimineaţă,potrivit informaţiilor exclusive ale Romfea.gr, Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei pentru prima dată sub preşedinţia noului Patriarh al Antiohiei, kyr Ioan.

Principala temă de discuţie a fost alegerea Arhimandritului Macarie ca Arhiepiscop de Qatar de către Patriarhia Ierusalimului.

„Această alegere este contrară legilor Bisericii Ortodoxe”, s-au pronunţat membrii Sfântului Sinod al Patriarhiei şi au făcut şi o declaraţie referitoare la aceasta, care, după cum am fost informaţi, a fost trimisă tuturor credincioşilor şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autoceface.

În declaraţia lor spun, printre altele, că „la invitaţia Preafericitului Patriarh Ioan, în condiţii dificile şi în mijlocul durerilor ce afectează regiunea noastră care suferă în ultima vreme”, s-au ocupat de subiectul „alegerii unui nou Arhiepiscop în Qatar de către Patriarhia Ierusalimului”.

Această acţiune, au subliniat, „provoacă o rană Ortodoxiei şi de aceea Preafericitul a început deja o serie de întâlniri pentru a analiza  subiectul care a fost făcut cunoscut de mass-media”.

Ca primă acţiune, spune declaraţia, „a fost să se exprime verbal, iar după aceea să trimită o scrisoare de protest în legătură cu acest fapt Patriarhului Ierusalimului, kyr Teofil, şi Patriarhului Ecumenic, kyr Bartolomeu, în care este exprimată uimirea Sfântului Sinod al Patriarhiei Antiohiei legată de hotărârea Patriarhiei Ierusalimului de a da titlul de Arhiepiscop de Qatar fără ştirea Patriarhiei Antiohiei, careia aparţine teritoriul potrivit Sfintelor Canoane”.

În mesajul său, Sfântul Sinod menţionează însă că în ciuda acestei poziţii dificile în care a ajuns Patriarhia Antiohiei, „inimile lor sunt deschise pentru a trata chestiunea în duh de iubire şi unitate”.

În ciuda contestaţiilor Patriarhiei Antiohiei, se subliniază în comunicat, Patriarhia Ierusalimului a trecut la hirotonirea Arhiepiscopului de Qatar, kyr Macarie, fără să dea nici un răspuns referitor la această problemă ivita.

În comunicatul Patriarhiei se recunoaşte si dreptul Patriarhiei Ierusalimului de a se ocupa de nevoile pastorale ale ortodocşilor, însă se subliniază jurisdicţia legală şi ecleziastică pe care o are în regiune Patriarhia Antiohiei.

De aceea, continuă declaraţia, Patriarhia Antiohiei contesta acţiunea Patriarhiei Ierusalimului şi cere Ierusalimului să treacă imediat la îndreptarea chestiunii apărute.

„Situaţia pe care o trăiesc creştinii din regiune ne impune să evităm orice lucru care ar putea să ameninţe unitatea credincioşilor”, se subliniază în acest sens.

Membrii Sfântului Sinod speră că „lucrurile se vor întoarce în curând la  canonicitate pentru binele relaţiilor dintre cele două Biserici pe viitor.”

În sfârşit, potrivit informaţiilor Romfea.gr, Patriarhia Antiohiei va lua imediat iniţiativa de a explica poziţiile sale tuturor Bisericilor Ortodoxe. 

Menţionăm că Romfea.gr a fost prima din mass-media care făcut cunoscută problema apărută între cele doua Patriarhii, prezentând dimensiunea reală a chestiunii, în ciuda eforturilor nereuşite ale anumitor cercuri de a diminua  chestiunea şi de a o plasa în… sfera imaginaţiei.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.