Patriarhul Antiohiei împotriva oricărei intervenţii străine în ţară

Patriarhul Antiohiei împotriva oricărei intervenţii străine în ţară

 

Joi, 1 martie 2012

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Siriei, Patriarhul Ignatie al IV – lea, a avertizat astăzi împotriva oricărei intervenţii străine în ţară, apreciind că aceasta ar avea consecinţe negative „atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani”, după cum relatează în articolul său ziarul Al Ouatan.

Potrivit Patriarhului Antiohiei, kyr Ignatie al IV – lea (Hazim), „consecinţele negative ale oricărei intervenţii străine în afacerile noastre interne îi vor afecta atât pe creştini, cât şi pe musulmani”.

Liderul religios care a făcut aceste declaraţii către o delegaţie iordaniană la Damasc nu a precizat la ce fel de intervenţie se referea.

Patriarhul Ignatie a criticat de asemenea „campania duşmănoasă a mass-mediei” la adresa Siriei, prin difuzarea de „informaţii false” şi instigarea „sectarismului şi a ideilor separatiste” din ţară.

Pe de altă parte, a salutat „reformele făcute” de Damasc şi a chemat la „unitate naţională”, subliniind că criza care a lovit Siria nu-i va îndepărta pe creştini de musulmani

(traducere https://acvila30.ro/; sursa: http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=11109:-q-q&catid=13)

2 comentarii la „Patriarhul Antiohiei împotriva oricărei intervenţii străine în ţară

Comentariile sunt închise.