Perioada TRIODULUI
În Ortodoxie, cărţile de cult reprezintă forma sistematizată şi fixată în scris a rânduielilor liturgice , îndreptarul după care se săvârşesc serviciile divine: Sfânta Liturghie, Sfintele Taine şi ierurgii, Cele Şapte Laude, ş.a.. Între acestea un loc deosebit îl ocupă Triodul ce conţine cântări şi pericope biblice pentru fiecare zi a perioadei cuprinse între Duminica Vameşului şi a Fariseului şi Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă, în total 10 săptămâni dintre care 7 ale Postului Mare.
De cunoaşterea şi înţelegerea Triodului ţine în mare parte modul în care este trăit şi perceput cel mai important post din cursul anului bisericesc, ce precede Învierea Domnului. Redus la o „obligaţie” juridică şi la un set de reguli dietetice, Postul Mare îşi descoperă adevăratul sens în odele imnografilor ce urmăresc reînnoirea fiinţei umane păcătoase, dezrobirea acesteia de patimi, conştientizarea propriei nevrednicii, toate acestea fiind puse în evidenţă printr-o atentă selecţionare şi aranjare a temelor în slujbele Triodului, îmbinarea lor reciprocă, conformitatea cu împrejurările timpului şi realitatea faptului, expresia lor mişcătoare, tristă şi în acelaşi timp încununată cu o speranţă vie.
Adevărat tezaur al teologiei noastre ortodoxe, Triodul pune în prim planul cântărilor sale Învierea Domnului, radiind astfel o atmosferă spirituală prin excelenţă… CONTINUARE
.