După alungarea din scaunul mitropolitan al Ţării Româneşti, Sfântul Nifon a revenit în Sfântul Munte, oprindu-se pentru puţin timp la Mănăstirea Vatoped, apoi mutându-se la mănăstirea sa – Dionisiu – nespunând nimănui cine este.

Aici era rânduiala ca noii începători să slujească un timp la catârii mănăstirii. Deci, a primit și Sfântul Nifon această ascultare, cu toate că era bătrân și slăbit de atâtea osteneli și necazuri. În această perioadă, Sfântul Nifon şi-a ales ca loc o mică peşteră aflată mai sus de mănăstirea Dionisiu, la o distanţă mică de poarta mănăstirii. Monahii vedeau noaptea o lumină în acel loc, în ceasurile când Sfântul se ruga.

Într-una din nopți, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat starețului și i-a zis: „Adună pe frați și ieșiți în întâmpinarea Patriarhului Nifon, că-i ajunge lui atâta smerenie”.

Dimineața, pe când Sfântul venea cu catârii aducând lemne, clopotele au început să bată singure, iar starețul cu obștea i-au ieșit înainte și căzând la picioarele lui, i-au zis:

– Ajunge, sfinte al lui Dumnezeu, atâta smerenie și ne iartă pe noi păcătoșii, că nu te-am recunoscut!

Sfântul a mai trăit câțiva ani în mănăstire, timp în care a povățuit și a ajutat duhovnicește pe toți. S-a mutat la Domnul, în anul 1508, pe 11 august şi a fost înmormântat în mănăstirea Dionisiu.

Mormântul sfântului se află în partea de miazăzi a paraclisului cimitirului Mănăstirii Dionisiu.

Mai târziu, lângă peşteră, s-a ridicat şi un paraclis închinat Sfântului Nifon.

Sursa: doxologia.ro