PETIŢIE PENTRU ELIBERAREA EGUMENULUI EFREM

PETIŢIE PENTRU ELIBERAREA EGUMENULUI EFREM

Prigoana a început de la cap, adică din Sfântul Munte. Fiţi liniştiţi, va ajunge şi la coadă, adică în parohia voastră.

Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte (1Petru 4, 12-14).

http://www.freegerontaefraim.com/ro/2011/12/24/30/

Egumenul Efrem va fi întemniţat !

Acesta este decizia justiţiei elene, luată vineri 23 decembrie 2011.
Arhipscopul Atenei, Ieronim, declară că, deşi are încredere în justiţia greacă, este surprins de momentul ales pentru a lua această decizie.
La fel, Mitropolitul de Nafpaktos, Ierotheos Vlachos, care e surprins şi de turnura penală pe care a luat-o acest proces civil.
Stareţul Nektarios Moulatziotis consideră că acesta este cadoul masoneriei de Crăciun, pentru că Egumenul Efrem nu este nevinovat,  aghioriţii fiind avertizaţi de guvernanţi că, dacă nu vor permite accesul femeilor în Sfântul Munte, aşa cum s-a hotărât în Consiliul European, vor face puşcărie. Vom reveni.

Ştire de ulimă oră (25 dec 2011)

În prezent, Gheronda Efrem este în Mânăstire, bolnav la pat, cu febră mare (complicaţii ale diabetului, după altă sursă), lucru verificat şi confirmat de medicii de la centrul din Karies. Sâmbătă dupămasă a primit vizita Prim-procurorului din Thessalonic, însoţit de Poliţia din Halkidiki şi de alte forţe de ordine (în jur de 50 de persoane), pentru a-l reţine. Reţinerea a fost amânată până când starea sa de sănătate se va îmbunătăţi. Gheronda Efrem a declarat ieri: “sunt monah şi mă voi preda justiţiei; nu-mi pare rău pentru mine, ci pentru cei care au fabricat această maşinaţie”.

Sursa: http://presaortodoxa.wordpress.com/

2 comentarii la „PETIŢIE PENTRU ELIBERAREA EGUMENULUI EFREM

  1. vasile

    ….va veni timpul cand toti masonii(anticristii)vor da socotela pt.tot raul pe care il fac.Le va plati Dumnezeu dupa merit….cu varf si indesat.

Comentariile sunt închise.