Postul și relațiile trupești

În Evanghelie nu se spune că în timpul posturilor omul trebuie să se abţină de la relaţiile intime. De ce trebuie să ne abţinem, totuşi? (Irina B.)

Postul înseamnă abţinere; abţinere de la plăcerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv să privim postul ca pe un regim alimentar şi, în rest, să ne permitem orice altceva. Postul este abţinerea de la distracţii, posibilitatea unei concentrări aparte, stare de rugăciune deosebită. Postul este şi refuzul unor activități distractive. Presupun că astfel poate fi privită şi abstinenţa de la relaţiile conjugale.

Este important să ţinem minte că există o măsură a postului, şi această măsură este definită de fiecare om în parte. De exemplu, omul poate hotărî să nu bea şi să nu fumeze de dragul lui Hristos şi, în acelaşi timp, să nu promită că va renunţa la crenvurşti cu omletă. Sigur că Domnul va primi şi un astfel de post. În cadrul postului există şi înlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Dacă omul nu poate rezista fără lactate, atunci măcar să nu mănânce carne. Sau miercurea şi vinerea, în timpul postului, să nu mănânce nici chiar lactate.

Fragment din: Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia şi problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti şi Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 20-21.

***

– În aceste zile de post este păcat să nutreşti sentimente erotice?

– Nu! În primul rând, nu există sentimente erotice, apoi, sentimentele nu sunt păcate! Ele sunt puteri ale sufletului pe care le folosim în slujba lui Dumnezeu sau în slujba păcatului!

Când spui „să nutreşti sentimente erotice”, probabil te referi la impulsuri şi dorinţă erotice. Nici acestea nu sunt păcate. Ele sunt inerente firii omeneşti. E păcat doar dacă primeşti pofta în inima ta… Adică dacă te îndulceşti cu gândul, dacă îţi provoci plăcere cu ajutorul imaginaţiei. Însoţirea dorinţei de gând e păcat. Dorinţa simplă, impulsul, nu e păcat. Ele sunt mişcări ale sufletului din partea neliberă, nesupusă voinţei libere şi te anunţă că tare ţi-ar plăcea să iei în braţe o fată. Atunci poţi să alegi, fie te laşi purtat, trăit de impuls, fie îi spui:

„Te cred, dar n-am ajuns la nuntă şi mai suntem şi-n post. No, culcă-te!” Şi se culcă. Îi mai cânţi un Axion, aşa, şi adoarme.

Aveţi credinţă, aveţi încredere că Domnul e cu noi, El e în iadul din noi şi îndată ce strigăm la El, El ne ridică, uite-aşa ne ia de mânuţă – ca pe Adam şi pe Eva –  şi ne scoate. Asta e şansa noastră! Şi ne scoate pe toţi. Are o mână cu care poate să ne prindă pe fiecare de mânuţă… Numai să vrem noi, numai să alegem noi să jertfim plăcerea aceea făgăduită de păcat.

Îndrăzniţi!

Fragment din: Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, Vol. II, Editura Doxologia, 2009, pp. 66-67.

Sursa: doxologia.ro