Pr. Calistrat de la Bârnova: Nu există o clipă în care Dumnezeu te cheamă la datorie și tu să-i spui: “Așteaptă numai oleacă, azi nu-s vrednic!“

– Unii crestini nu vor sa se roage, spunând ca sunt prinsi prea tare cu grijile lumii acesteia…

– Aceia sunt crestinii care, plictisiti de rugaciune, înselati sau pescuiti de vrajmas, în care Satana a împrastiat lenea, uitarea si nepasarea, devin victimele care au cazut în mlastina si nu recunosc ca vor sa iasa, ci vin sa argumenteze negativist: “Nu pot iesi“. Nu exista “Nu pot iesi“. Sfântul Antonie spune în Filocalie: “De va voi crestinul, se va mântui, de nu va voi crestinul, nu se va mântui“. În Psaltire scrie: “De bunavoia mea ma voi marturisi Domnului“. De ce am ales Psaltirea? Pentru ca ofera argumentul incontestabil pentru oricine l-ar dori, fie laic, fie cleric, monah sau teolog.

– Cum se poate iesi din aceasta mlastina?
– Ca sa poti iesi din colapsul acesta al lipsei de rugaciune trebuie sa ai prezenta vederii lui Dumnezeu, cum spunea arhimandritul Sofronie de la Essex, sa ai vederea lui Dumnezeu. Deocamdata nu pe cea mistica, pentru ca nu am ajuns la acea masura, ci macar pe cea intelectuala. Sa-L privesti pe Dumnezeu în fata ochilor tai din punct de vedere intelectual.

Atunci când ai sa întelegi ceva din vietuirea unui sfânt, din trairea unui monah sau din marturia vie a unui crestin cu viata aleasa, poti sa stârnesti în tine fiorul sfânt care sa te conecteze din nou la sursa de energie a Duhului Sfânt. Fiindca Duhul Sfânt nu vine peste puturosi. În Biserica, cuvântul “lene“ înseamna “moarte“. Omul lenes nu poate comunica cu Duhul Sfânt. Iar când el nu comunica, de fapt neaga puterea Duhului Sfânt care l-a îmbracat de la botez. “Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca si cu o haina, mult milostive Doamne, slava Ție“.

Nu exista cuvântul “nu pot“. Exista doar cuvântul “nu vreau“. Iar cuvântul “nu vreau“ este de origine satanica. Satana striga permanent împotriva lui Dumnezeu: “nu vreau sa slujesc Ție“. Crestinul adevarat zice: “Doamne, ajuta-ma în masura în care poti ca Dumnezeu, ca eu sa fac în masura în care pot ca om…“

– Dumnezeu vrea binele nostru, adica mântuirea noastra, dar noi stam împotriva voii Sale…
– Omul satanizat, demonizat sau îndracit, nu este doar cel care tipa sau urla, ci omul ateizat, omul mortificat, este cel care îl ia în brate pe “nu pot, nu vreau“. De ce nu vreau? Pentru ca eu ma rog în sine, am credinta mea. Daca pomul si-ar da roada în sine, ar ramâne numai cu frunze, daca pamântul si-ar da roada în sine, ar fi gol, daca apa fântânilor ar veni în sine, n-am avea ce bea, pentru ca am gasi numai gropi uscate, iar daca intelectualii dintr-o universitate, dintr-un institut teologic, politehnic, o scoala, o gradinita, si-ar da valoarea culturii personale în sine, si nu elevilor, am ajunge la nulitate. Numai Satana duce la nimic, Dumnezeu aduce totul din nimic la fiinta, la plinatate.

– Cum trebuie înteleasa rugaciunea?
– Aici am sa va dau un raspuns concret. Fiecare traire este particulara, de aceea foarte multi calugari spuneau: “Ma duc la Sfântul Munte sa vad si eu cum arata sfintii“. Si uneori îi ironizam si le spuneam: “Da, da, mergeti, ca de la Dafni pâna în Careia sunt nu mai pustnici cu cartonul în fata pe care scrie: ”Vino si ma vezi pe mine; uite, eu am duhul smereniei. Vino si ma vezi pe mine, eu am duhul postirii’“. Nu am prea multa experienta spirituala, nu am prea multa experienta duhovniceasca, dar va spun un lucru constatat, trait. În 1994 am fost hirotonit preot si, fiind singurul preot în manastire, am decis, de comun acord cu obstea, sa facem Sfânta Liturghie zilnic. Când ma refer la Sfânta Liturghie zilnica, ma refer si la acel minim cumul de pregatire pentru a putea sa slujesti o Sfânta Liturghie: sa ai grija cât manânci si cât bei, ca sa nu patimesti noaptea din nalucirea vrajmasului, sa ai grija sa nu-ti fie rau, sa ai grija sa nu vomiti, sa nu-ti vina sa scuipi, deci toate particularitatile biologice care ar veni în contradictie cu legea trairii autentice crestinesti a unui preot în pregatirea pentru slujba. Sa ai o participare la sfânta rugaciune: sa ai un Paraclis al Maicii Domnului citit, un Canon de pocainta, un Canon al Îngerului Pazitor, un Canon al Puterilor Ceresti, o rugaciune de dimineata, un Acatist, eventual o catisma la Psaltire, sa ai timp sa faci proscomidie si sa-i pomenesti pe cei pentru care te rogi si apoi sa slujesti Sfânta Liturghie.

Ca sa vedeti ce înseamna dragostea sau rugaciunea din dragoste, daca as fi întrebat, as raspunde: “Si-n clipa de fata daca ar trebui sa slujesc o Sfânta Liturghie, n-as putea sa spun vreodata ca am ajuns la rutina, la plictiseala, la obligatie sau la a face cu forta, din constrângere; întotdeauna am avut aceeasi pasiune si placere si la fiecare liturghie m-am simtit de fiecare data la fel si cu totul altfel fata de cea de ieri sau de alaltaieri. Nu stiu cum m-am simtit la cea de acum o luna, doua luni sau un an, dar pe cea care am slujit-o astazi, am simtit-o la fel de frumoasa, deplina si de existenta, pentru ca, în clipa în care m-am împartasit, s-au linistit simturile interioare; si atunci apare o pace interioara pe care nu tu o cultivi, ci Dumnezeu ti-o daruieste“. Preotul slujitor care se pregateste pentru Sfânta Liturghie trebuie sa fie în permanenta atent; indiferent la ce ceas din zi sau din noapte ar fi solicitat, el sa fie gata de a face slujba.

Am avut o întâmplare, cu câtiva ani în urma, cu un ucenic mai tânar, care se plângea permanent ca este desconsiderat de staretul lui, ca nu e de ajuns de traitor duhovniceste. El se straduia sa le faca pe toate bune. Grabindu-ma eu într-o zi, pentru ca aveam de mers într-un loc, i-am zis asa: “Te rog frumos, daca vrei, slujeste tu Sfânta Liturghie, ca eu trebuie sa ma duc undeva, ca am ceva treaba si nu pot“. Era vorba de o înmormântare a unui om sarac si, neavând preot satul respectiv, trebuia sa se duca cineva sa-l îngroape si atunci am zis ca ma duc eu. Era ora sapte fix. În mod normal, Liturghia dureaza o ora si ceva. Si i-am zis: “ține Sfânta Liturghie în locul meu“. Si mi-a raspuns: “Vai, dar nu sunt pregatit…“ si o multime de alte scuze. Atunci i-am zis: “Asteapta-ma un pic în chilie, ca am treaba“.

L-am lasat în chilie, am sarit în biserica, m-am închinat, am sarit în vesminte, am pus prescurile, am prins din fuga un monah si i-am spus: “Da drumul la ceasul al treilea si la ceasul al saselea, cât fac eu proscomidia, le citesti rar si cu grija, ca sa fiu atent pentru ca nu mai am timp sa le citesc eu din carte. Si cât a citit ceasul al treilea si al saselea, am facut proscomidia, am dat drumul urgent la Liturghie, iar când eram pe la sfintele daruri, ucenicul cel tânar, vazând ca nu mai apar, a iesit din chilie sa ma caute. Si a venit în biserica si a început sa ma întrebe: “Parinte, dar ce faceti?“ Zic: “Ma rog“. “Cum, dar ati zis sa fac eu Liturghia!“ “Pai, n-ai spus ca nu esti pregatit?“ “N-am stiut ca va suparati; daca stiam ca va suparati, o faceam eu, dar am zis ca trebuie pregatire speciala…“ “Eu sunt special pregatit în fiecare clipa…“

– Care ar trebui sa fie atitudinea crestinului fata de slujbe?
– Nu exista o clipa în care Dumnezeu te cheama la datorie si tu sa-i spui: “Asteapta numai oleaca, azi nu-s vrednic!“ Exista o învatatura în Pateric si-n Filocalie, pe care foarte des o mentioneaza Sfintii Parinti: “Cum ar trebui sa fie crestinul sau monahul?“ “Sa fie la fel de râvnitor precum a fost în prima zi când L-a cunoscut pe Dumnezeu“. Monahul, în ziua în care este tuns sau primit în manastire, are o traire deosebita. Îi vede pe toti buni, frumosi, curati, drepti, blânzi. Crestinul, când este pentru prima data spovedit sau când este atras de biserica si o descopera, este râvnitor, saritor, ajutator la toate. Asa trebuie sa ramâi permanent. Asta înseamna dragoste. Adica nu sa aprinzi un foc de paie, care tine o luna, doua, trei, un an si dupa-aia, gata, sa apara moleseala si lâncezeala.

Adevarata traire în Dumnezeu este permanenta comunicare cu El. Si m-am obisnuit în felul acesta: sunt dispus sa slujesc în orice moment si fara mustrare de constiinta. Vrednicia mea Dumnezeu o poate sti, eu nu pot spune daca-s vrednic sau nevrednic, asta e treaba Lui, nevrednic  sunt pentru ca suntem pacatosi, dar vreau sa spun ca la orice ora sunt dispus a face Sfânta  Liturghie si a-mi face datoria de preot, indiferent de serviciul sau de taina care trebuie savârsita, fara a mai face comentarii sau a mai pune întrebari de genul: “De ce tocmai eu, de ce asa sau nu asa?…“

Ca ostas al lui Hristos, trebuie în orice clipa în care ti s-a solicitat de catre general, adica de catre Dumnezeu, sa fii în garda. Da, sa fii în garda! În orice moment sa fii gata de plecare. Exact asa este trairea autentic crestina. Sa simti permanent ca faci ceea ce faci cu aceeasi placere, din pasiune. Sa simti ca actionezi în prezenta lui Dumnezeu, ca El este lânga tine, se uita si primeste. Si daca ti-a placut tie lucrul pe care l-ai facut, Lui îndeosebi Îi place.

Sursa: Fragment din Ne vorbește Părintele Calistrat de la Bârnava, Danion Vasile, București, 2003