Iubiții mei,

în cartea mea Teologia vederii lui Dumnezeu[1] amdovedit faptul că Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca [Mt. 3, 13-17; Mc. 1, 9-11; Lc. 3, 21-22] au vorbit despre Botez din punctul de vedere al Domnului, a ceea ce a văzut Domnul când S-a botezat, pe când Sfântul Ioan Evanghelistul [In. 1, 32-34,] ne oferă mărturia Sfântului Ioan Botezătorul, adică vederea lui mistică referitoare la Botezul Domnului[2].

Însă Evanghelia praznicului este Mt. 3, 13-17, redată în acest fel în ediția din 1983 a Evangheliarului[3]:

Cele două sublinieri ale mele pe imaginea de deasupra reprezintă două erori ale ediției. Pentru că nu Ioan vede pe Duhul ci Iisus și nu e porumbel ci porumbiță, lucru pe care nici eu nu l-am sesizat în ediția din 2009 a cărții mele. În ediția următoare voi corecta acest lucru, pentru că e vorba de porumbiță și aici ca și la potop.

Textul Evangheliei de azi, în ed. GNT, e următorul:

În Sfânta Icoană de deasupra vedem că pogorârea Duhului se produce în timpul Botezului. Pe când Iisus era în apele Iordanului. Însă Sfântul Matei ne spune că Duhul S-a coborât peste Iisus când El tocmai ieșise din Iordan. După ce a fost botezat de către Ioan.

Adevărul istoric e mărturisit de către Sfântul Evanghelist Matei, pentru că așa s-au petrecut lucrurile: Duhul Sfânt S-a coborât peste Iisus după ce a fost botezat.

Pe când Sfânta Icoană urmărește să ne prezinte teologia Botezului Bisericii în mod plenar și nu doar evenimente disparate.

Tocmai de aceea, noi vedem întreaga realitate duhovnicească în Icoana Botezului Domnului, pe care nu au văzut-o și cei de atunci: îi vedem pe Îngerii Domnului care Îi slujesc, Îl vedem pe Duhul Sfânt ca o porumbiță, vedem în susul Icoanei pe Dumnezeu Tatăl în transcendența Sa absolută, Îl vedem pe Ioan care Îl botează pe Domnul cu multă evlavie dar și securea care stă la rădăcina pomului [Mt. 3, 10], care e un element din propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul.

Pentru că Sfânta Icoană a Botezului Domnului ne vorbește despre Botez ca despre un tot unitar. Pentru că Botezul înseamnă, deopotrivă, afundarea întreită în apă și primirea harului dumnezeiesc.

Iar Botezul Domnului a început odată cu afundarea Lui în apă și apoi L-a primit pe Duhul Sfânt. De aceea, în Icoană, evenimentele Botezului sunt compactate, sunt puse la un loc, chiar dacă ele s-au petrecut într-un interval anume de timp.

Însă Duhul Sfânt S-a coborât peste umanitatea lui Hristos. Căci „Fiul lui Dumnezeu întrupat trebuia să primească pe Duhul, pentru ca toţi să-L putem primi pe Duhul Sfânt în fiinţa noastră. Umanitatea lui Hristos, din prima clipă a formării ei în persoana veşnică a Logosului, era împreună cu Duhul, Care sălăşluieşte din veci în Fiul şi Care purcede de la Tatăl.

Umanitatea lui Hristos nu suferea de o lipsă a Duhului până la Botez. Însă Treimea persoanelor dumnezeieşti trebuia revelată oamenilor şi Botezul trebuia zugrăvit, în adâncimea sa dumnezeiesco-omenească, în faţa oamenilor. Iconomia mântuirii necesitarevelarea Treimii”[4].

De aceea, troparul praznicului ne vorbește despre revelarea Prea Sfintei Treimi ca despreevenimentul extatic fundamental al Botezului Domnului:

Ca și Icoana praznicului, și troparul praznicului de față ne vorbește despre revelarea Treimii în timpul Botezului Domnului, când El era în Iordan. De ce face acest lucru? Pentru ca să ne prezinte Botezul ca pe un tot unitar. Pentru că la Botez s-a petrecut revelarea Treimii.

Troparul leagă închinarea noastră de Botezul Lui pentru că atunci a început să ni se vestească faptul fundamental al credinței noastre: că Dumnezeu e Treime de persoane.

Și troparul vorbește despre Născătorul din veci al Fiului, despre Tatăl și ne indică faptul că glasul consemnat la Mt. 3, 17 e glasul Tatălui. Tatăl mărturisește faptul că Iisus e Fiul Său întrupat și nu un Profet. Că e Fiul Său iubit și că Duhul Sfânt, Care coboară peste umanitatea lui Iisus, e persoană a Treimii și nu un Înger. Pentru că Matei Îl prezintă pe Duhul ca Duhul lui Dumnezeu.

Și astfel, aici și acum, la Botezul Domnului ni s-a revelat nouă Treimea: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Adică acum am cunoscut cu adevărat cine este Dumnezeul nostru.

Pentru că în Vechiul Testament, în mod umbrit, ni s-a spus că Dumnezeu e Treime. Că Dumnezeu Tatăl are un Fiu și are un Duh, că nu e un Dumnezeu monopersonal ci tripersonal. Dar acum, la Botezul Domnului, aflăm în mod explicit că Dumnezeul nostru etreimic. Pentru că Tatăl Îl mărturisește pe Fiul ca Fiu iubit al Său iar Duhul Sfânt întăreștecuvântul Tatălui, arătând că El Se odihnește din veci în Fiul, ca Unul care purcede din Tatăl.

De aceea, arătarea/ descoperirea Domnului la Botezul Său, revelarea Lui a umplut lumea de lumina cunoștinței, de lumina credinței, de adevăr și de iubire pentru Dumnezeu.

Pentru că a aflat cine e Cel ce Se botează. Și a primit de la Cel ce Se botează lumina harului dumnezeiesc, care ne deschide inima ca să credem în Dumnezeu.

Sfântul „Ioan Botezătorul vede împreună cu Iisus coborârea Duhului. Evangheliile ne introduc, în mod subtil, dumnezeieşte, în intimitatea persoanei divino-umane a lui Hristos. Duhul Sfânt locuieşte în persoana lui Hristos împreună cu Tatăl.

Slava Treimii se manifestă prin trupul lui Hristos, pentru că umanitatea este iradiată de lumina divină şi se spiritualizează continuu, tocmai pentru că e aptă de această intimitate deplină, curentă cu harul.

Dar, mai presus de toate, în contextul Botezului se arată că mintea lui Hristos estevăzătoare de Dumnezeu. Dacă mintea şi inima lui Hristos văd pe Duhul coborând în umanitatea Sa, atunci toată discuţia noastră despre vederea lui Dumnezeu este validă, nu e o supoziţie umană.

Iar dacă harul locuieşte în noi şi ne sfinţeşte deplin, atunci vederea lui Dumnezeu nu se constituie într-o cerinţă opţională în viaţa unui creştin-ortodox, ci e cadrul firesc, normal, în care trebuie să se discute legătura noastră cu Dumnezeu şi experierea vieţii Sale divine”[6].

De aceea, noi vom bea astăzi apă sfântă, apa sfințeniei lui Dumnezeu, pentru ca să ne facem simțitori și văzători ai slavei Sale. Pentru că slava lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit și închinat, din marea Sa iubire de oameni, va coborî astăzi în apă, în apa pe care o vom sfinți. Și cu care vom stropi toată creația, pentru că avem cu toții nevoie – oameni, animale, păsări, lucruri, obiecte, pământ, aer, apă – de sfințenie.

Căci Dumnezeu a creat făptura Lui curată, fără pată, dar păcatele noastre au stricatfrumusețea creației. De aceea, și sfințirea noastră se face în tandem cu întreaga creație, pentru că Hristos a venit pentru ca să sfințească toate dimpreună cu umanitatea.

Așadar, iubiții mei, să beți astăzi și în zilele următoare apa sfântă cu frică de Dumnezeu și cu dragoste, pentru că ea e una dintre multiplele dovezi ale prezenței lui Dumnezeu în viața noastră! Și să înțelegeți că harul lui Dumnezeu coboară acolo unde e chemat cu dreaptă credință, cu dreaptă evlavie și cu fapte creștine.

De aceea, trăiți frumos, trăiți curat, cu demnitate și cu cuviință în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru că sunteți Biserica lui Dumnezeu Celui viu!

La mulți ani, să aveți parte de multă bucurie și pace, de înțelegere și de multă înțelepciune! Amin.

sursa: teologiepentruazi.ro