Iubiții mei,

praznicul de azi ne vorbește despre Biserica cea vie a Stăpânului, despre Sfânta Lui Maică!

Pentru că Maica lui Dumnezeu vine să Îl vestească pe Hristos întregii umanități [Liturghier, ed. BOR 2012, p. 397].

Căci la 3 ani a fost adusă de Sfinții ei Părinți, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim…pentru ca ea să devină adevăratul Templu al lui Dumnezeu. Templul însuflețit și rațional al Dumnezeului Celui Viu…prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din ea.

Însă în cărțile noastre de slujbă îi spunem Templului din Ierusalim…Biserică…pentru că el era, deopotrivă, o prefigurare a Bisericii lui Hristos dar și a Maicii Sale.

Dintr-o cântare a Vecerniei Mici a praznicului de față aflăm că „lumina cea întreit strălucitoare”, adică lumina Prea Sfintei Treimi, a aprins-ope Prunca Maria „în Biserica slavei” Sale și i-a trimis „hrană cerească” [Mineiul pe noiembrie, ed. BOR 1927, p. 320].

Unde a aprins-o? În Sfânta Sfintelor, unde a dus-o marele arhiereu Zaharia, la 3 ani…pentru că Sfinții ei Părinți, foarte în vârstă, au adus-o, după făgăduința pe care I-au făcut-o lui Dumnezeu, ca pe „o jertfă bine primită” Lui [Idem, p. 319].

A intrat în Sfânta Sfintelor a Templului și nu a mai plecat de acolo…până când a fost logodită cu Sfântul și Dreptul Iosif.

Iar în altarul Templului vechi, unde arhiereul intra odată pe an…cu multă evlavie…în fața slavei lui Dumnezeu, Stăpâna lumii, Prea Curata Fecioară Maria, a trăit până la adolescență, până la vârsta de 12 ani, adică 9 ani și a fost hrănită de Sfântul Arhanghel Gavriil și de alți Sfinți Îngeri cu pâine cerească și vorbea cu Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu.

Pentru că „Preacurata Fecioară a cinstit fecioria mai vârtos decâtînsoţirea [căsătoria] şi, făcându-se Mireasa lui Dumnezeu, ziua şi noaptea Îi slujea Lui în curăţia fecioriei sale. Iar [acolo, în Sfânta Sfintelor,] Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoinţa lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălăşluirea lui Dumnezeu Cuvântul”.

Pentru că colo, în Sfântul Altar al Bisericii, s-a pregătit și se pregăteștemântuirea întregii lumi.

Mântuirea e tainică…se lucrează cu atenție…cu multă sfială…și ea se arată altora, se descoperă altora, numai cu multă evlavie și frică de Dumnezeu.

Iar în Templul cel Sfânt al Legii Vechi, care era pridvorul Evangheliei…a venit și a rămas Cea mai încăpătoare decât cerurile, Maica Stăpânului, pentru ca cele vechi…să fie înlocuite de cele noi și pline de slavă.

A venit cea care este „Cortul cel ceresc” și „Plinirea rânduielii Ziditorului” [Liturghier, ed. cit., p. 397], pentru ca să trecem de pepământ la cer, din vechi, din oameni ai păcatului, să devenim oameni ai dreptății lui Dumnezeu, plini de toată slava și curăția…și să devenim moștenitori ai Împărăției Sale.

Pentru că trebuia ca lăcașul de piatră…să poarte pe cea care estelăcașul lui Dumnezeu [Mineiul pe noiembrie, ed. cit., p. 321].

Trebuia să devenim oameni, tot mai oameni…și de aceea locașul curăției, întru care a binevoit Dumnezeu, adică Maica Lui…a venit în Templu…pentru ca să se facă Templu al Lui…și să ne dea puterea ca și noi să ne facem temple ale Lui.

Însă ea a devenit Templu al Stăpânului, pentru că L-a născut pe Cel neîncăput.

Pe când noi devenim temple ale Lui, duhovnicești, pentru că ne umplem de slava Lui și de a Tatălui și de a Sfântului Duh, adică de slava Treimii.

Și intrarea de azi…înseamnă rămânere cu Dumnezeu…odihnire întru slava Lui…hrănire cu El.

Căci nici pentru noi viața creștină nu înseamnă numai Botezul…ci Botezul e ușa de intrare în Biserică.

Însă…când intri…cu adevărat…atunci rămâi în Biserică!

Iar Stăpâna noastră a rămas, pentru că a intrat cu adevărat în intimitate cu Domnul ei și cu Domnul nostru.

Haideți să o privim pe Stăpâna lumii!

Să-i privim viața, sfințenia copleșitoare, dumnezeiască a vieții sale.

Nimeni n-a fost mai iubită ca ea de Dumnezeul nostru treimic.

Numai din ea S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu.

Prea Sfinția sa este chipul femeii adevărate, femeii autentice.

Pentru că s-a îmbrăcat cu curăția și cu slava lui Dumnezeu, tocmai de aceea Maica lui Dumnezeu este adevărata dorință de împlinire a tuturor femeilor și bărbaților, pentru că toți ne dorim femei curate șisfinte în viața noastră…chiar dacă nu știm acest lucru.

Dacă ne place frumusețea naturii, care izvorăște din slava lui Dumnezeu, cu atât mai mult ne place frumusețea umană, frumusețea deplină, frumusețea transfigurată, cea în care ne împlinim cu adevărat…și care tot din slava Lui izvorăște.

Dar frumusețea umană transfigurată e frumusețea care s-a luptatpentru frumusețe…și a biruit patimile.

De aceea, dacă nu biruim patimile din noi…ci ele ne copleșesc…frumusețea noastră fizică, sănătatea, pofta noastră de viață…se duc…pălesc…și începe să troneze în noi bătrânețea și anchilozarea păcatului.

Însă Maica Lui și adevărata noastră Maică…este cea care ne învață să prețuim, cu adevărat și la modul abisal, femeia.

Nu există creștin ortodox autentic care să urască femeia.

Ortodocșii nu pot fi misogini…dacă o iubesc și sunt păziți de Maica Domnului.

Ortodocșii nu pot fi antisemiți…dacă o iubesc pe Maica Domnului, pentru că ea, după trup, e evreică…dar o evreică ce a cuprins și a depășit în ea, în mod duhovnicește, duioșia, curăția, frumusețea și sfințenia întregii creații a lui Dumnezeu.

Cu Maica lui Dumnezeu nu poți să fii fals pietist.

Nu poți să te miorlăiești, să te dai de „sfânt”, să mimezi sfințenia.

Pentru că ea e sfințenia în persoană…sfințenia în profunzime…sfințenia în și prin toate privirile, gândurile și atitudinile noastre.

Ea te învață că totul e înăuntru, că nimic nu e de fațadă, că sfințenia se lucrează…în profunzimile, nebănuite de mulți…ale persoanei noastre.

Dacă o cinstești pe Maica Domnului nu poți fi extremist.

Pentru că ea te învață grija față de detalii și fidelitatea față de toate lucrurile Bisericii și nu numai de cele pe care tu le crezi „mai importante”.

De unde știi tu care sunt cele „mai importante”, dacă nu le faci pe toate?

Și cum le-ai putea face pe toate…dacă nu te-ar ajuta pe tine Dumnezeu?

Și unde e Dumnezeu, unde e Dumnezeul nostru, dacă noi ne permitem să fim nesimțiți, indolenți, răi, perverși, triumfaliști cu oamenii…fără să ne simțim micimea noastră interioară?

Pentru că Maica lui Dumnezeu s-a ascuns în Dumnezeu…s-a odihnitîntru El ani la rând…pentru ca să învețe să prețuiască prezența și pogorârea Lui la noi…

S-a făcut pe sine roabă a Domnului…a învățat toată viața acest lucru…fără să păcătuiască…fără să vorbească aiurea, fără să facă lucruri necuviincioase…rămânând fecioară…pururea fecioară…ea, cea care L-a născut, în chip suprafiresc, pe Cel ce S-a întrupat pentru noi.

Cât așteptăm noi până când spunem…un cuvânt?

Ce cuvinte avem noi…pentru cei care așteaptă cuvinte personalizate, cuvinte trăite, cuvinte pline de iubire?

Cât de atenți suntem noi când facem una sau alta?

Cine suntem noi în noi înșine…cât de încăpători suntem pentru oameni…cum îi purtăm pe oameni în inima și în conștiința noastră…ca să fim următori, întrucâtva, ai Stăpânei noastre?

Cum intrăm…și noi…în intimitate cu Dumnezeu…așa încât să ne umpleîntreaga ființă de bucuria Lui fără seamăn?

Născută în mod minunat, la bătrâneți cuvioase…3 ani…12 ani…Pururea Fecioară…Maica Stăpânului…Cea hrănită de Îngeri și Mai încăpătoare decât cerurile…Mai cinstită decât Heruvimii și mai preaslăvită decât Serafimii…cea pe care noi o iubim, o chemăm, ne rugăm…ca să se roage neîncetat Fiului ei și Dumnezeului nostru…pentru mântuirea și pacea întregii lumi.

De aceea…nimeni și niciodată, care este întreg la minte, nu poate vreodată să spună cuvânt greu, nesimțit, bădăran…împotriva Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioară Maria!

Pentru că numai în ea a binevoit Dumnezeu. Numai în ea a coborât. Numai din ea S-a întrupat.

Și cine se luptă cu Maica, se luptă cu Dumnezeu!

Iar cine se luptă cu Dumnezeu…e un om jalnic.

Pentru că nu vrea să se îndrepte, nu vrea să se vindece, nu vrea să se îmbogățească veșnic în Dumnezeu…ci să se sărăcească interior prin contestarea nebunească a prezenței și a lucrării Lui în toată creația Sa.

De aceea, iubiții mei frumoși, să o dorim pe cea pe care a dorit-o și o dorește Dumnezeu, s-o iubim pe cea pe care o iubește El, să opreacinstim pe cea pe care o preacinstește întreaga Împărăție a Lui!

Să ne lăsăm conduși de Maica lui Dumnezeu, mereu, spre adevărata evlavie, închinare și slujire a Dumnezeului nostru treimic.

Să ne lăsăm privegheați, mângâiați, alinați de Maica Stăpânului, care ne poartă de grijă în toate zilele vieții noastre.

O, Stăpână, Bucuria și Pacea noastră, nu ne lăsa niciodată singuri!

Du-ne spre Fiul Tău pururea.

Învață-ne bucuria Lui, curăția Lui, frumusețea Lui, comunicarea Lui.

Învață-ne să comunicăm, să ne îmbrățișăm, să ne vedem și dincolo de noi…din alții…și cu alții…pentru ca să ne smerim mereu și să ne înfrumusețăm mereu.

Nu ne lasă…ci du-ne…fă-ne să intrăm în certitudinile credinței ortodoxe…și unii cu alții să ne veselim în adâncul comuniunii cu Dumnezeul slavei.

Că a Lui e slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sursa: http://www.teologiepentruazi.ro