Iubiții mei[1],
astăzi vom bea din Izvorul cel purtător de viață[2] al Născătoarei de Dumnezeu. Adică din apa pe care o vom sfinți imediat, cu harul lui Dumnezeu, și prin care ne vom umple de sfințenia lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu binecuvintează și sfințește Bisericile noastre, casele, toate locurile și bunurile noastre și sfințește și apele, pentru ca apa și mâncarea noastră să fie binecuvântate și sfințite de El.
Fapt pentru care noi trăim în lumea pe care Dumnezeu o binecuvintează și o sfințește, în lumea în care El e prezent și ne îmbrățișează pe toți. Și nu vrem să trăim niciodată fără El, pentru că a trăi fără El este o viață de Iad. Este o viață fără sens și pustiită de frumusețe interioară.
Așadar, după ce am sfințit Paștiul și l-am mâncat, pentru ca să ne facem părtași binecuvântării celei cerești și să fim vindecați de toată boala și neputința[3], astăzi vom sfinți apa, în Vinerea Luminată, pentru ca să o bem și să ne spălăm de întinăcăciunea patimilor noastre[4].
Pentru că și Paștiul și Aghiasma sunt pentru noi, pentru mântuirea noastră, pentru vindecarea noastră sufletească și trupească. Căci Biserica nu uită niciodată că noi suntem oameni, adică ființe formate din trup și suflet, și nu suntem Îngeri. Și dacă suntem oameni păcătoși, atunci avem nevoie de o vindecare reală, duhovnicească a sufletului și a trupului nostru.
De aceea, Biserica Născătoarei de Dumnezeu a fost numită în canonul Utreniei de azi „locaș de tămăduire”[5]. Dar, în același timp, Maica lui Dumnezeu a fost cinstită ca „luminat și sfânt locaș al Stăpânului”[6]. Căci tămăduirile se fac prin rugăciunile Sfinților, rugăciunile Maicii Domnului fiind cele mai plăcute și ascultate în fața Fiului ei și Dumnezeului nostru. Iar când începem mijlocirile în fața lui Dumnezeu, prin intermediul Sfinților Lui, noi pe Născătoarea de Dumnezeu o rugăm mai întâi de toate, pentru ca să se roage pentru noi[7]. Căci, deși Hristos este „izvorul tămăduirilor”[8], totuși El lucrează minuni și vindecări în viața noastră mai ales pentru rugăciunile Maicii Sale, a celei mai sfinte decât întreaga creație a lui Dumnezeu.
Apa Fecioarei Maria întărește sufletele noastre[9]. Apa, adică Aghiasma ei. Pentru că Aghiasma este „tămăduitoare sufletelor și a trupurilor noastre și izgonitoare a toată puterea cea potrivnică”[10]. Ea ne vindecă interior, dar îi izgonește de la noi și pe demoni.
Apostolul de la sfințirea apei de azi se termină astfel: „căci, în[tru] care a pătimit, El [Însuși fiind] ispitit, poate [și] celor care se ispitesc să le ajute” [Evr. 2, 8, BYZ]. Pentru că Domnul ne-a pus întreaga slujire a Bisericii la dispoziție, tocmai pentru ca să ne ajute în mântuirea noastră. Iar dacă gândim întregul cult al Bisericii ca pe un ajutor pentru mântuire, atunci vom căuta Slujbele Bisericii cu mult dor și vom participa la ele cu evlavie, dar vom dori să cunoaștem și teologia lor dumnezeiască. Pentru că Slujbele Bisericii vor să ne învețe teologia Bisericii. Vor să facă teologia Bisericii ca să fie una cu viața noastră.
Dumnezeu ne ajută în ispite! Demonii însă vor să ne omoare prin ispite. Dumnezeu îngăduie ispitele pentru ca noi să sporim în viața duhovnicească. Pentru că ispitele au rolul de a ne căli în răbdarea și în evlavia noastră. De a răbda nedreptatea, de a răbda greutățile, de a alege ce e bun și vindecător pentru noi. Însă putem să răbdăm ispitele doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Doar smerindu-ne în fața Lui și spunându-ne neputințele noastre în fața Sa și cerând vindecarea patimilor noastre. Pentru că Dumnezeu vrea să ne mântuiască de patimile noastre. Iar „mântuirea noastră nu este o idee abstractă”[11], spunea Părintele Iosif Vatopedinul. Ci mântuirea e sfințenie. Pentru că atunci „când Părintele meu duhovnicesc m-a văzut prima oară și nici măcar numele nu mi-l știa, acum 45-50 de ani sau câți or fi, mi-a profețit toată viața de atunci până în ziua de azi. Vedeți ce înseamnă sfințire? El s-a făcutdumnezeu după har”[12]. Iar „această sfințire [pe care o vedem la Sfinții lui Dumnezeu, trebuie să n.n.] o cerem cu tărie de la Dumnezeu și noi”[13].
Pentru că sfințirea lui Dumnezeu este interioară, e concretă, e conștientă, și ea se observă prin tot ceea ce noi facem. Și dacă frumusețea sfințeniei e în noi, ea va fi văzută de cei care se curățesc de patimi și care se fac frumoși pentru Dumnezeu.
Când Sfântul Nicolaos Cabasilas [Νικόλαος Καβάσιλας][14] a vorbit despre Maica lui Dumnezeu, el a spus că „doar ea a putut păstra cu strălucire firea omenească neîntinată de orice stricăciune”[15]. Căci „folosindu-se doar de sine însăși și de căi obișnuite, dăruite tuturor pentru urcușul spre virtuți, ea a dobândit această biruință nemaipomenită și mai presus de fire”[16]. Pentru aceea, Născătoarea de Dumnezeu „a întrecut toate culmile sfințeniei”[17]. Iar Dumnezeu văzând sfințenia ei cea desăvârșită, „S-a socotit pe El Însuși a fi singurul vrednic”[18] de a Se întrupa din ea. Pentru că Fecioara Maria a fost „cea mai bună, cea mai desăvârșită și cea mai frumoasă dintre toate”[19]fecioarele lumii. De aceea, Maica lui Dumnezeu, pentru întreaga creație rațională, adică pentru Îngeri și pentru oameni, este „călăuza…către adevărul lui Dumnezeu”[20]. Și dacă vrem să fim călăuziți de ea la tot adevărul lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim mereu în rugăciune și în cerere către Maica lui Dumnezeu, pentru ca ea să ne lumineze spre toată înțelepciunea și cuviința duhovnicească. Căci viața ortodoxă este o creștere continuă în sfințenie.
Însă Maica lui Dumnezeu, în Biserică, este „apărătoare tare…celor aflați în nevoi și în necazuri”[21]. Ea este „mântuirea credincioșilor și apărarea”[22] lor, „îndreptare sigură a celor nenorociți”[23]. Ea ne ocrotește și preface întristarea noastră în bucurie[24]. Ea alungă norii deznădejdii noastre și ne dăruiește nouă bucuria cea adevărată[25]. Fapt pentru care trebuie să avem inimă de fii către Maica noastră și să îi spunem ei toată inima noastră.
Pentru că astăzi vom bea apă plină de har, pentru ca să ne umplem de rugăciune către Maica Domnului. Vom bea apă care ne curățește, ne luminează și ne sfințește, pentru că slava lui Dumnezeu, care coboară în apă, face toate acestea. Pentru că noi, Preoții, băgăm mâna în apă și o închinăm și cerem, în cadru liturgic, ca slava Lui să se coboare în ea, dar El o sfințește prin slava Sa. Dumnezeu o face nestricăcioasă și făcătoare de minuni. Și apa, cea plină de har, devine un medicament dumnezeiesc pentru noi. De aceea, Biserica este o sinaxă liturgică, dar și un spital duhovnicesc. Biserica este o academie teologică și duhovnicească, dar și o secție de terapie intensivă. Pentru că aici, în Biserică, oamenii se nasc din nou, de sus, de la Dumnezeu, adică mor și înviază duhovnicește, oamenii se înnoiesc interior prin pocăință și iertare, oamenii se unesc cu Dumnezeu și se îndumnezeiesc și, pentru acești oameni, se predică și se slujește.
Pentru că Biserica are o lucrare foarte complexă și foarte profundă în același timp. Lucrarea Bisericii e divino-umană, pentru că orice Slujbă a ei, în mod fundamental, e săvârșită de Dumnezeu prin oameni.
Preotul afundă în apă, dar Dumnezeu îl naște din nou pe cel credincios. Preotul mirunge, dar Dumnezeu îl umple de slava Lui. Preotul introduce Euharistia, cu lingurița, ca unor prunci, în gurile celor credincioși, dar ei se unesc cu Dumnezeu Însuși, Care vine și locuiește în ei. Preotul pune cununile pe capul mirilor, dar Dumnezeu îi unește duhovnicește. Preotul unge cu ulei sfințit, dar Dumnezeu vindecă neputințele noastre. Episcopul pune mâinile pe capul celui care se hirotonește, dar Dumnezeu îl umple de slava Lui pe Preot. Preotul ascultă mărturisirea păcatelor, dar Dumnezeu le curățește. Noi facem diverse rugăciuni, dar El ne umple de slava Lui. Pentru că El dezleagă păcatele celor adormiți, El sfințește casele și viile și câmpurile noastre, El sfințește și binecuvintează și iartă și odihnește pe tot omul.
De aceea, noi nu fugim de Aghiasmă, adică de apa sfințită, pentru că ea ne face bine: ne curățește, ne vindecă, ne bucură duhovnicește.
Online, unii neștiutori râd de Preoții care bagă adânc busuiocul în Aghiasmă și îi stropesc puternic pe cei credincioși cu apa lui Dumnezeu. Pentru că ei consideră că așa ceva „nu trebuie să se facă”. Că e un gest „bădăran”. Însă acea stropire/ udare a oamenilor din belșug, făcută de Preoți atunci când sfințesc apa, și pe care unii credincioși și-o doresc, este una sfântă și curățitoare, mai curățitoare decât orice baie. Pentru că poți să faci baie în fiecare zi și, în tine însuți, să te simți la fel de murdar. Pentru că baia zilnică, igiena zilnică, nu ne curățește de păcate, ci doar ne spală murdăria trupului. Însă, dacă te speli cu Aghiasmă pe față sau dacă ești împroșcat cu apă sfințită de către Preot sau dacă bei o cană de Aghiasmă cu bucurie și cu poftă duhovnicească, cu multă încredere în Dumnezeu, te umpli de har și nu de bădărănie. Așa după cum, dacă citești 3 cărți de teologie pe săptămână, nu te umpli de nesimțire, ci de luminare dumnezeiască și de înțelepciune sfântă. Iar dacă rostești rugăciunea inimii de câteva sute de ori zilnic nu te simți un disperat, ci un om binecuvântat, pentru că slava lui Dumnezeu coboară în tine.
Așadar, iubiții mei, praznicul de azi, acest praznic mariologic, e bucuria noastră de taină în Săptămâna Luminată! Pentru că apa sfântă e plină de lumina lui Hristos, de slava Treimii, și apa aceasta ne înțelepțește și ne smerește și ne face frumoși interior.
Dar pentru ca să avem apa lui Dumnezeu la noi, fiecare trebuie să participe la sfințirea ei. Și dumneavoastră participați la sfințirea ei prin aceea că vă rog să vă rugați, în inima dumneavoastră, dimpreună cu noi, ca slava lui Dumnezeu să se coboare în apă și să o sfințească și să ne sfințească și pe noi, pe toți, care suntem Biserica Lui. Dacă vă rugați dimpreună cu noi, cu Preoții care vom sluji apa, atunci vă veți ruga să fiți proprii apei lui Dumnezeu, adică simțirii slavei Lui care coboară în noi și în apa Bisericii.
Așadar, să ne rugăm pentru apa lui Dumnezeu, pentru apa care se coboară din cer pentru mântuirea noastră! Amin.
[1] Scrisă în dimineața zilei de 19 aprilie 2017, în Miercurea Luminată. Cer înnorat, 8 grade la ora 9.00.
[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p05.html.
[3] Liturghier, ed. BOR 2012, p. 417.
[4] Molitfelnic, ed BOR 2002, p. 196.
[5] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 46. [6] Ibidem.
[7] Molitfelnic, ed BOR 2002, p. 196. [8] Idem, p. 198.
[9] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 51.
[10] Molitfelnic, ed BOR 2002, p. 194.
[11] Părintele Iosif Vatopedinul († 2009), Calea spre sfințire, cf.https://www.pemptousia.ro/2015/07/calea-spre-sfintire/. [12] Ibidem. [13]Ibidem.
[14] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Kabasilas.
[15] Sfântul Nicolae Cabasila, Trei omilii: la Nașterea, la Bunavestirea și la Adormirea Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, Ed. Icos, f. oraș, 1999, p. 34. Omiliile au fost traduse din franceză, după ediția Pr. Patric Ranson, din 1992, dar nu se specifică traducătorul român. [16] Idem, p. 37. [17] Idem, p. 41. [18]Idem, p. 43. [19] Idem, p. 63. [20] Idem, p. 74.
[21] Sfântul Nicodim Aghioritul, Noul Theotokarion. Canoanele aghiorite ale Maicii Domnului, trad. din lb. gr. de Laura Enache, Ed. Doxologia, Iași, 2012, p. 34. [22] Ibidem. [23] Idem, p. 68. 24] Idem, p. 180. [25] Idem, p. 215.
Sursa: teologiepentruazi.ro