PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII – Pr. James Thornton

Pr. James Thornton

PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII 

“Din Apostol Citire….”, Pr. James Thornton

Ed. Egumenița, Trad.: Radu Hagiu

“Pentru că El este pacea noastră”

Săptămâna trecută am tâlcuit câteva pasaje din capitolul doi al Epistolei către Efeseni a Sfântului Pavel, care arătau locul bărbatului şi femeii creştine în relaţia cu Dumnezeu. Am aflat că, deşi suntem păcătoşi, totuşi, din pricina dragostei lui Dumnezeu suntem înviaţi împreună cu Hristos, ni se dă o viaţă nouă, o viaţă duhovnicească. Dumnezeu ne-a dat această renaştere duhovnicească în dar ; tot ce trebuie să facem este să primim acest dar, întorcându-ne înspre Dumnezeu. O dată cu venirea lui Hristos, este iarăşi cu putinţă părtăşia între Dumnezeu şi om Omenirea s-a împăcat cu Dumnezeu.

Săptămâna aceasta ne vom ocupa de alte câteva pasaje din această Epistolă, şi anume de ultima parte a celui de-al doilea capitol. Aflăm aici că viaţa, moartea şi învierea cea mântuitoare a lui Hristos au făurit nu numai o nouă relaţie între Dumnezeu şi om ci şi o relaţie cu totul nouă între oameni.

Cei ce încep noua lor viaţă în Hristos sunt acum împăcaţi unii cu ceilalţi, indiferent de antecedentele lot religioase, indiferent dacă au fost înainte iudei sau din neamuri. Hristos a făcut pace între iudei şi elini. El este pacea noastră , spune Sfântul Pavel. Hristos a făcut din cele două [adică din iudei şi din elini] una, şi a sfărâmat peretele cel din mijloc al despărţiturii. În Templul din Ierusalim, locul unde în Legea Veche se săvârşeau slujbele rânduite de Dumnezeul cel Adevărat, exista un zid, o balustradă de piatră, care îi despărţea pe iudei de restul neamurilor. Elinii, păgâni, fără o idee limpede despre Dumnezeu sau despre o lume duhovnicească, erau opriţi să treacă dincolo de acestperete al despărţiturii . Sfântul Ioan Gură de Aur, asemănând Legea lui Moise cu un zid, arată că, deşi acesta a fost odată necesar pentru a păzi închinarea iudeilor la Dumnezeul cel Unul, însă, dată cu venirea lui Hristos, peretele – adică Legea – a ajuns să îi despartă pe iudei nu de stricăciunea din afară, ci de Dumnezeu, împiedicându-i să primească pe Hristos.

Iudeii, socotindu-se aleşii lui Dumnezeu îi priveau pe elini ca fiind necuraţi, neştiutori, barbari, inferiori cultural şi, mai ales, osândiţi şi primitivi din punct de vedere religios. Elinii, mulţii dintre ei moştenitori ai rafinatei civilizaţii greco-romane – ce reuşise nu numai să cucerească întreaga lume cunoscută cu îndemânarea lor militară, ci să o şi uimească prin strălucirea lor intelectuală şi artistică -, erau iritaţi de conceptele exclusiviste ale iudeilor, care li se păreau a fi nişte pretenţii jignitoare. Cel puţin o rămăşiţă din această antipatie culturală a dăinuit chiar şi în Biserica Ortodoxă din primele decenii.

Adunările creştine de atunci tindeau să se împartă în comunităţi alcătuite în mare măsură fie din oameni de obârşie iudaică, fie din cei de obârşie elină.

În Evanghelia după Sfântul Matei, Hristos învederează: Toată împărăţia ce se dezbină întru sine se pustieşte, şi toată cetatea sau casa ce se dezbină întru sine nu va sta. E limpede, judecând după acest standard, că Biserica Ortodoxă nu poate propăşi în dezbinare. Legile rituale erau un impediment pentru convertirea elinilor la Hristos. Stavilele duhovniceşti dintre aceste două grupuri trebuiau înlăturate, pentru ca în Biserică să domnească înţelegerea.

Hristos, luând trup omenesc, spune Sfântul Pavel, a nimicit vrajba dintre oameni şi a desfiinţat legile rituale care ii despărţeau pe iudei de neamuri. Într-însul, doi dintre oameni prin oameni, iudeul şi elinul se fac un singur om nou, un creştin, aducând astfel pacea. Hristos S-a înălţat pe cruce ca sa împace cu Dumnezeu într-un singur trup întreaga omenire, nu doar pe iudei. Domnul Iisus a stricat vrajba dintre oameni prin Cruce. Toate cele ce au fost despărţite din pricina păcatului – căci dezbinarea, vrajba şi ura sunt urmări ale acestuia – sunt unite un singur trup Hristos şi în Biserica Sa. Hristos a venit în lume propovăduind tuturor pace, celor de departe şi celor de aproape. Acum, mulţumita lui Dumnezeul suntem una, avem toţi apropierea într-un Duh, către Tatăl. Nu mai suntem străini şi pribegi, ci împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici al lui Dumnezeu, mădulare ale familiei lui Dumnezeu. Elinii, toţi cei din neamuri, sunt mădulare cu drepturi depline ale Bisericii Ortodoxe, uniţi fără vreo deosebire cu fraţii lor iudei întru Hristos. Toate acestea ni le-a vestit fostul fariseu Saul din Tars, devenit acum Pavel, Apostolul neamurilor.

La sfârşul Apostolului de astăzi, Sfântul Pavel intrebuinţează o metaforă pe care a mai folosit-o şi altă dată, o metaforă pe care poate vi-o amintiţi din discuţia asupra capitolului trei al Epistolei întâi către Corinteni, cea a unei zidiri. Sfântul Apostol Pavel spune că suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos – în Care toată zidirea, împreună alcătuindu-se, creşte întru un lăcaş sfânt in Domnul, întru Care şi voi împreună vă zidiţi spre [a fi] lăcaş lui Dumnezeu în Duhul. Noi, creştinii ortodocşi suntem pietrele de zidire ale Bisericii lui Hristos, ce se ridică pe temelia apostolilor şi a prorocilor piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Hristos. În Hristos, piatra cea din capul unghiului, noi mădularele Bisericii Ortodoxe, ne alcătuim împreună, adică suntem făcuţi a ne potrivi unul lângă altul, laolaltă – fiindcă împărtăşim întocmai aceeaşi credinţă.

Totuşi, spre deosebire de o clădire adevărată, această zidire metaforică a Sfântului Pavel creşte organic, creşte în Domnul – creşte întru un lăcaş sfânt. Creşte precum un organism viu, ce primeşte viaţa de la Hristos, sporind în desăvârşire mulţumită unirii sale cu Hristos, devenind astfel cu adevărat sfânt, un adevărat lăcaş sfânt, o adevărată biserică potrivită lui Dumnezeu. Suntem zidiţi întru Hristos – o lucrare a Sfântului Duh care va dura până la sfârşitul veacului – spre a fi lăcaş lui Dumnezeu, o Sfântă a Sfintelor.

Iată deci Epistola ce s-a citit astăzi – un mesaj ce cheamă la unitate în Hristos. Oamenii sunt foarte diferiţi şi încăpăţânaţi. Între ei sunt neînţelegeri, pizmă, zavistie, certuri, vrăjmăşii şi altele asemenea. Este în firea omului căzut să fie învrăjbit, iar Cel Viclean lucrează pentru a folosi această însuşire omenească. Deosebirile de păreri pot avea uneori o utilitate socială, ajutând la rezolvarea problemelor lumeşti, atâta timp cât predomină un duh civilizat. în Biserica Ortodoxă, însă – o instituţie ce are şi o latură trecătoare, cât şi una duhovnicească abordarea lucrurilor nu se aseamănă celei din societatea civilă; trebuie, astfel, să ne străduim să ne biruim tendinţele căzute, pentru că Hristos ne-a făcut (…) una. În Biserică nu pot fi mai multe păreri despre ce credem, despre temeiurile credinţei. Nu este cu putinţă în Biserica Ortodoxă ca unul dintre credincioşi, dacă este cu adevărat ortodox, să creadă doar în articolul întâi, al treilea şi al cincilea din Crez, iar altul să creadă doar în articolul al doilea, al patrulea şi al şaselea. Toţi ortodocşii trebuie să primească în întregime Crezul şi toată credinţa ortodoxă, fără excepţii. Trebuie să avem acelaşi cuget în ce priveşte credinţa noastră.

Suntem toţi împreună-cetăţeni cu sfinţii , adică părtaşi în drepturi şi în datorii. În ochii lui Dumnezeu, nu există cetăţeni de rangul întâi şi de rangul al doilea. Cu toate acestea, suntem cu adevărat persoane aparte, aşa cum ne-a făcut Dumnezeu, cu un psihic, o personalitate şi o înfăţişare exterioară unică. Ne asemănăm pietrelor de zidire de care aminteşte Apostolul. Despărţite una de cealaltă, pietrele nu au mare valoare, dintr-un punct de vedere veşnic; împreună, însă, alcătuiesc materialul brut din care se zideşte lăcaşul lui Dumnezeu. El este Cel ce le dăltuieşte cu grijă, prin strădanii, dureri, încercări şi necazuri, ca să se potrivească unor specificaţii precise – piatră lângă piatră împreună alcătuindu-se într-un lăcaş sfânt întru Domnul. Mai mult, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul şi rugăciunile celorlalţi, sporim „în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească”, după cum spune una din rugăciunile de taină ale Dumnezeieştii noastre Liturghii, pururea urcând către Dumnezeu, pururea desăvârşindu-ne asemănarea întru Hristos.

Sursa: http://sfapostolipetrusipavel.wordpress.com