PREDICĂ LA POMENIREA SFÂNTULUI IERARH NICOLAE AL MIRELOR LICHIEI

PR. DR. DORIN PICIORUŞ 

†

Iubiții mei,

când cineva devine paradigmatic în istorie, la modul bun, ca Sfântul Ierarh Nicolae, în sensul că de ziua lui de pomenire părinții și bunicii fac daruri copiilor lor și nepoților, atunci înseamnă că a fost un om preaminunat. Și de aceea e cel mai mare bine pentru noi și pentru posteritatea noastră, ca să rămânem în istorie un exemplu luminos, măreț, înalt, care să îndemne și pe alții la fapte de mare eroism și de mare frumusețe duhovnicească.

Și după cum o să vedem în viața Dumnezeiescului Nicolae (al cărui nume înseamnăBiruitorul), ascetismul, evlavia și milostenia s-au îmbinat la modul armonios, în persoana sa, a unui ierarh al Bisericii, care nu a căutat pe ale sale…ci întotdeauna pe ale altora, pentru ca să mântuiască pe mulți.

Vorbim de un trăitor în secolele III-IV după Hristos și de un participant la primul Sinod Ecumenic [325, Niceea], care se naște în Patara, în regiunea Lichia, astăzi localitatea sa de baștină fiind pe teritoriul Turciei. Părinții săi, Teofan și Nona, bogați și credincioși, l-au avut doar pe Dumnezeiescul Nicolae, Părintele nostru, care s-a arătat, încă de la naștere un ascet harismatic.

Pentru că la prima baie, ca prunc, a stat trei ore în picioare, aidoma unui copil înțărcat și nu a unuia nou-născut și a supt numai de la sânul drept al Nonei, miercurea și vinerea sugând lapte de la sânul ei doar spre seară, după cum va posti în întreaga sa viață.

Adică postitor din scutece…pentru că orice lucru bun începe devreme, din primele clipe ale vieții noastre. Și, după cum insistam și altă dată, educația creștină începe din pântece, dacă copilul e dorit, așteptat și înscris, de la început, în viața cu Dumnezeu.

Minunea creșterii unui om începe de la conceperea sa și ea este o conlucrare cu Dumnezeu în fiecare clipă, lucru pe care nu trebuie să-l uităm niciodată, noi, cei care suntem născători și crescători de copii, care sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi și pentru o întreagă lume. Pentru că numai dacă avem această conștiință, că noi contribuim la creșterea și la dezvoltarea unor oameni pentru o întreagă lume, numai atunci nu îi mai percepem într-o perspectivă egoistă, posesivă, ci într-o deschidere largă spre Dumnezeu și spre oameni, Dumnezeu fiind Cel care ne conduce și pe noi și pe copiii noștri spre împlinirea tuturora.

Căci de aceea sunt daruri ale Lui copiii: pentru ca să îi dăruim lui Dumnezeu și vocației pentru care au venit în lume. Și numai dacă se împlinesc în Dumnezeu în tot ceea ce fac, atunci noi, născătorii lor sau noi, educatorii și sprijinitorii lor, ne simțimîmpliniți, pentru că fiecare dintre noi și-a adus aportul la minunea creării unei persoane, lucru greu, mare și foarte responsabil.

Dumnezeiescul Nicolae a fost un elev eminent, care nu iubea prieteniile păcătoase și nici viața la întâmplare. Lucru, bineînțeles determinant, pentru cei care vor să primească cadouri frumoase…ca să fie tot la fel de silitori, de ascultători și de frumoși la minte ca și el…

Și acest lucru se poate, în orice secol: să încerci să te bucuri de ceea ce e bun și frumos.

Un copil al Bisericii de la început…

Se ruga și citea mult.

Și era plin de har, arătându-se un copil și un tânăr bătrân la minte și la virtuți.

De aceea, pentru ca să faci multe lucruri frumoase…trebuie să îți schimbi mintea…sau să Îl lași pe Dumnezeu să te reînvețe normalitatea, pe care, încă din copilărie, ai învățat să o pervertești în mintea, inima și trupul tău. Și schimbarea minții și a inimii se poate face, o, da, se poate face!, la orice vârstă, oriunde, indiferent de ceea ce ai făcut până atunci și de cine ești…pentru că Dumnezeu dorește să te bucuri de bucuria Lui cea veșnică.

Unchiul Dumnezeiescului Nicolae, cu nume omonim și episcop, îl cere pe acesta de la părinții lui pentru lucrul Domnului și acesta se supun voii lui Dumnezeu.

L-a crescut, l-a instruit, l-a hirotonit preot și prorocia unchiului său s-a împlinit în persoana lui Nicolae, Părintele nostru, pentru că a devenit „milostivă mângâiere” pentru întreaga Biserică. Și înflorirea duhovnicească pe care i-a adus-o Dumnezeiasca Preoție l-a umplut de și mai multă frumusețe.

O frumusețe vie, în mijlocul oamenilor, spre care cei cu inimă bună priveau și privesc ca spre un soare blând și prieten!

Își împarte averea primită de la părinții lui, care adorm între timp și conduce episcopia unchiului său în timp ce acesta face un pelerinaj în Palestina. Și milostivirea lui a început să curgă, ca un fluviu duhovnicesc în întreaga lume…și nici până astăzi nu a secat și nici nu va seca vreodată facerile sale de bine.

Și în Viața sa, ca mărturie a conștiinței sale milostive, se începe reliefarea faptelor sale de bine cu banii dați pe ascuns unui tată…care avea trei fiice și dorea să le facă prostituate din cauza sărăciei, una sinonimă cu a noastră, de acum…

Și a aruncat, de trei ori, trei pungi de bani pe fereastră…acelui tată!…

Câte una pentru măritarea câte unei fete…

Fără să știe nimeni. Fără să apară la televizor. Fără să se laude în presă. A simțit cătrebuie să ajute și a ajutat: scurt pe doi! Însă ca să ajungi la conștiința asta, ca să te doară de durerile tuturora, trebuie să fii un om al lui Dumnezeu, care nu gândește cu îți dau, îmi dai, ci privește pe om în perspectivă, îl ocrotește ca să zboare, ca să se împlinească în viața lui.

Și, bineînțeles, că nu vom avea bani ca să dăm pentru orice operație de care oamenii au nevoie sau nu putem să eradicăm toată sărăcia din lume, după cum nici Sfântul Nicolae nu a dat bani tuturor fetelor care nu aveau bani ca să se mărite.

Însă problema e alta: că nu trebuie să îți întorci ochii de la cel de care afli că e într-o stare jalnică de sărăcie și de nevoie, dacă tu poți să îl ajuți efectiv. Să nu îți întorci ochii de la cel pe care Dumnezeu ți-l aduce în cale, ți-l face cunoscut și te îndeamnă să îl ajuți…

Asta e de fapt morala peste veacuri a faptei Sfântului Nicolae: nu te gândi la ce trebuie să faci pentru cei din Indochina în primul rând, la care nu vei putea ajunge curând sau niciodată, dacă vezi că cel de lângă casa ta, din neamul tău, dintre prietenii tăi, dintre parohienii tăi, dintre colegii tăi de serviciu…au nevoie de tine, de umanitatea ta, de conștiința ta. Dacă au nevoie acum, imediat!…

Pentru că conștiința ortodoxă nu funcționează ipotetic (ce aș face eu dacă aș avea bani…sau: dacă aș fi mai deștept la minte…) și nici idealist (poate cândva, am să mă fac om de treabă și am să fac milostenie…), ci se manifestă imediat, fără să calculeze banii, fără să se codească, fără să se uită la om…ci pironește ochii inimii și ai conștiinței: la nevoia omului.

Da, în România, există o cerșetorie mafiotă, în care unii stau la colț și dârdâie și alții le iau aproape toți banii, seara și îi duc în locații insalubre, pentru o chinuire a lor pe termen lung…dar și multă nevoie interioară de spiritualitate și de afectivitate, deajutor mărunt sau major, în viața unor oameni care sunt prea demni ca să spună cămor de foame.

Și de aceea, din cauza acestei demnități frumoase și solemne, săracii României sunt confundați, impardonabil, cu șarlatanii, când aceștia, adevărații săraci, trebuie căutați cu obstinație, cu eroism, cu îndârjire duhovnicească și oblojiți, pentru că nu au nevoie numai de pâine, cârnați și portocale, ci și de prieteni, de prieteni reali și nu de profitori, care să le alunge singurătatea, durerea, tristețea…

Iar Sfântul Nicolae, în cazul tatălui…și a celor trei fete…le-a scos în primul rând din disperare…și apoi din sărăcie…Pentru că disperarea, singurătatea, gândurile negre vin înaintea sărăciei și demoralizarea, deprimarea crește continuu…pe măsură ce sărăcia se lățește…și prietenii, oamenii de bine, duhovnicii, statul român sunt plecați cu sorcova.

Pentru ca să nu mai trăim în vise măreț de false și de ipocrite trebuie să facem ceva…real și delicat...în jurul nostru…cel de aproape…și de departe, adică acolo unde vedem că e nevoie…și unde conștiința noastră, Dumnezeu prin conștiința noastră, ne trimite.

Tatăl celor trei fete l-a detectat pe preamilostivul ierarh…și i-a mulțumit cu lacrimi. Și când milostenia cade pe inimă bună naște recunoștință și mulțumire…Când cade pe inimă ticăloasă, naște invidie și răutate, pentru că îl privește pe cel care îi dă…cuochi rău…

Însă tu, cel care dai milostenie, ai plata ta imediată, în bucuria și harul ce îți coboară în inimă de la Domnul, chiar dacă milostenia ta intră în mâinile unui om care privește deformat lucrurile!

Vrând să meargă și el, Părintele nostru, în Palestina, dracul i s-a arătat în mod văzut în corabie și i-a produs furtună pe mare. În Alexandria Egiptului a vindecat bolnavi și a izgonit demoni din oameni. Ajunge în Ierusalim, se închină la locurile sfinte de aici, însă Domnul nu îl lasă să trăiască în pustie și îl recheamă în Lichia.

Și, prin vedenie dumnezeiască, văzută de un episcop bătrân, Sfântul Nicolae e alesarhiepiscop al Mirei Lichiei. Și pentru că văzuse și el o vedenie, în care Domnul îi dădea Sfânta Evanghelie iar Maica Sa i-a dăruit un omofor arhieresc, din aceasta a înțeles că trebuie să accepte episcopatul.

Cum arăta arhiepiscopul Nicolae? Blând, fără răutate, smerit, preamilostiv, cu haine simple, mânca ascetic și asta numai seara și îi primea pe toți cei care îl căutau.

Pentru o astfel de viață ortodoxă exemplară e închis în temniță de păgâni,  în timpul împăraților  romani persecutori Dioclețian și Maximian, împreună cu alți creștini, trăind foarte greu dar întărindu-i pe toți cei dimpreună cu el.

Scăpând din închisoare din cauza libertății date de către Sfântul Împărat, cel întocmai cu Apostolii, Constantin cel Mare, Sfântul Nicolae e unul dintre Mărturisitorii Bisericii, victorios în lupta cu păgânii și se reîntoarce la ahiepiscopatul său în Mira.

Își curăță mitropolia de idoli și de păgânătate dar luptă și împotriva nebuniei eretice a lui Arie, care nega dumnezeirea și deoființimea Fiului cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și atât de mult nu a mai suportat hulele lui Arie, că în Marele și Primul Sinod Ecumenic al Bisericii, de față cu ceilalți sinodali, l-a pălmuit pe Arie pentru neobrăzarea și înfumurarea lui.

Și aceasta, pentru că iubirea de Dumnezeu e o realitate a întregii noastre ființe…și nu o simplă idee mentală. Iar cine crede că râvna autentică pentru Dumnezeu efanatism orb, acela nu vrea să observe ce roade face evlavia și râvna autentice și ce roade face fanatismul orb, lupta cu oamenii pentru niște idei sau lupta pentru idei împotriva oamenilor.

La Sfântul Nicolae era râvnă sfântă după adevăr.

Pentru că râvna autentică, cea sfântă, vine din dragoste de Dumnezeu și de oameni și nu din interese meschine, subiective. Și cel care Îl slujește pe Dumnezeu cu toată ființa sa, acela lasă peste tot parfumul delicateții sale duhovnicești și a muncii sale splendide, strălucitoare în mijlocul oamenilor.

A ajuns la bătrâneți liniștite, a bolit puțin și…a adormit în pace Înalt Prea Sfințitul Nicolae, Părintele nostru. Și mir a început să curgă din Sfintele sale Moaște, miluind și vindecând pe cei credincioși!

Iar Sfintele sale Moaște stau între Biserica Romano Catolică și Biserica Ortodoxă, pentru că partea principală e la Bari, în Italia dar și noi, în România, aveam părticele din sfântul său trup.

Și atât pentru occidentali, cât și pentru noi, pentru răsăriteni, cu nuanțe diferite, dar care vizează cadoul sau milostenia, Sfântul Nicolae, Părintele nostru, ne invită să îi vedem atât pe copii cât și pe orice semen al nostru ca pe un timp al iubirii, ca pe un moment de conștiință, în care să ne revărsăm inima spre alții la modul frumos, delicat, iubitor.

Pentru platforma noastră online, după cum bine știți, Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, e patronul spiritual, pentru că în ziua sa de pomenire, în după-amiaza și seara zilei de 6 decembrie 2006, a fost inițiat proiectul teologico-culturalTeologie pentru ani, care azi împlinește 4 ani…fapt pentru care vă mulțumim tuturor acelora, care ne-ați ajutat, felicitat și sprijinit în chip și fel.

Dumnezeu să ne întărească pe toți în gândul preabun al inimii, că trebuie să facem lucruri frumoase în noi și în jurul nostru în fiecare clipă. Amin!

Sursa: http://www.teologiepentruazi.ro