Iubiții mei,

prelunga, obositoarea…dar plina de teologie Denie a Vinerii celei Mari!

Când am citit cele 12 Evanghelii care vorbesc despre prinderea, judecarea, chinuirea, răstignirea și îngroparea Domnului.

Și am scos Crucea Lui în mijlocul Bisericii…„pentru că astăzi a fost spânzurat pe lemn…Mirele Bisericii” [Triod, ed. BOR 2000, p. 610]…Împăratul slavei…

Noi am adus flori…și ramuri…la Crucea Lui…

Am venit cu inima plină de durere…pentru suferințele Sale…

Dar atunci…El a fost scuipat…bătut peste cap…batjocorit…[Mat. 27, 30-31]…

I S-a dat „vin amestecat cu fiere” [Mat. 27, 34].

A fost răstignit între doi tâlhari [Mat. 27, 38]…și „trecătorii Îl blasfemiau/ Îl huleau pe El” [Mat. 27, 39, cf. GNT].

Bătaia de joc a celor din fața Crucii, a dușmanilor Lui…care contrasta puternic cu starea celor care Îi slujeau Lui [Mat. 27, 55-56].

Două lumi față în față…după cum și acum creștinii ortodocși își au prăznuirea lor iar alții, de altă credință, sunt indiferenți la evlavia noastră din această zi…

Însă Cel răstignit pe lemn astăzi e Mântuitorul întregii lumi…și nu numai al nostru…

Nu e un Dumnezeu „particular” ci „universal”, căci El a făcut toate câte sunt.

Și așa ar trebui să ne comportăm față de Dumnezeu: ca față de Dumnezeul tuturor.

Pentru că El îi cheamă pe toți la pocăință.

Îi cheamă pe toți la unirea cu Biserica Sa cea una, Ortodoxă.

Îi cheamă pe toți la praznicul frățietății și al comuniunii.

Deci ce prăznuim astăzi, în Vinerea Mare?

Prăznuim „sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, Crucea și Moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Se mai face încă pomenire [și] de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El” [Triod, ed. BOR 2000, p. 613].

Deci prăznuim suferințele Domnului, toate chinurile Sale pentru mântuirea noastră…și ne aducem aminte și de mărturisirea Tâlharului celui bun și recunoscător, care l-a mântuit pe el: „Iisuse, pomenește-mă [mnistiti mu], [atunci] când ai să vii întru Împărăția Ta!” [Lc. 23, 42, cf. GNT].

Și ce înțelegem de aici?

Că nimeni nu are dreptul să atenteze la viața, la sănătatea, la demnitatea, la cinstea și la avutul altuia.

Că este inuman și strigător la cer…să chinui și să omori o persoană umană…atâta timp cât suntem unicate și daruri ale lui Dumnezeu.

Că violența și răutatea nu sunt personalizatoare…ci sunt realități interioare care atestă traume…și care traumatizează și pe alții.

…Și Sinaxarul zilei, după ce narează toate evenimentele mântuitoare ale Patimilor Sale, potrivit Sfintelor Evanghelii…ne vorbește despre înțelesurile de profunzime…

Domnul a fost răstignit vineri, în a 6-a zi a săptămânii…pentru că omul a fost făcut de Dumnezeu în ziua a 6-a.

A fost răstignit în ceasul al 6-lea al zilei a 6-a…pentru că atunci a păcătuit și Sfântul Adam mâncând din pomul oprit.

Și Domnul restaurează umanitatea Sa prin suferință, în ceasul al 6-lea…pentru că prin plăcere umanitatea a fost atrasă în moarte [Triod, ed. BOR 2000, p. 615].

„A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina Raiului.

Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea [din pom a] lui Adam.

Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră.

Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră.

Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească, în locul hainelor de piele.

Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru.

Crucea, pomul cel din Rai.

Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii.

Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc.

Apa din coastă este icoana Botezului.

Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie” [Ibidem].

Și Domnul a fost răstignit pe Cruce unde se afla îngropată căpățâna Sfântului Adam [Ibidem]…pe care o vedem iconizată sub Crucea Domnului…în Icoana Răstignirii Sale…

Adică fiecare suferință a Domnului a vindecat și a înnoit firea noastră.

A fost o contrapondere la păcat, la decadență…și, în același timp, o umplere de slavă.

O restaurare în slavă a umanității…

Tocmai de aceea toată asceza ortodoxă subliniază faptul că suferința faptelor bune este o suferință mântuitoare…pentru că prin ea ne deschidem slavei lui Dumnezeu și devenim locașuri vii ale slavei Sale.

Truda de a ne ruga, de a posti, de a împlini poruncile lui Dumnezeu, de a citi și a înțelege sursele Tradiției Bisericii ne schimbă în bine, ne face oameni cuvioși, plini de evlavie.

Venirea la Biserică, da, chiar și numai ea…chiar și atât…ne schimbă pas cu pas sufletul…în comparație cu faptul dacă am fi stat acasă…și ne-am fi distrat…

Pentru că aici, în Biserica Domnului, le auzim pe cele mântuitoare, învățăm ceea ce e bine, ceea ce e frumos, ceea ce e sfânt.

Iar venirea la Biserică ne dă să ne unim rugăciunile și virtuțile pentru a-I sluji lui Dumnezeu cu frumusețe de suflet.

Pentru că Biserica are nevoie de noi toți în lucrarea ei…și nu doar de unii…

Fiecare dintre noi trebuie să ne implicăm în a împodobi Biserica lui Dumnezeu…și, mai întâi de toate, prin ceea ce suntem.

Căci în aceste zile de post nu am făcut altceva decât să ne împodobim duhovnicește pentru a ne bucura cu Domnul.

De a ne bucura atât în suferințele Lui…cât și în preaslăvirea Lui.

Și cum ne bucurăm acum duhovnicește, retrăind Patimile Sale?

Pentru că vedem că suferințele noastre pentru El și pentru păcatele noastre se transformă din dureri…în alinare.

El transfigurează durerile noastre vii…în dureri bucuroase.

De aceea Patimile Lui conțin bucurie în ele și nu deznădejde…pentru că ele ne transfigurează interior.

După cum Învierea Lui nu începe duminica…ci odată cu Răstignirea Lui…pentru că sufletul Său, unit cu dumnezeirea Sa, se coboară în Iad ca un Dumnezeu biruitor, ca un Dumnezeu viu…și nu ca sufletul unui muritor.

Lemnul Crucii…adică El, Cel răstignit, ne luminează mintea și inima [Idem, p. 617].

Și „fiecare mădular al sfântului Tău trup a răbdat ocară” [Ibidem] de la oameni…pentru că fiecare parte a trupului nostru trebuie transfigurată prin slava Sa.

Iată de ce cu toată ființa trebuie să ne dăruim Domnului: pentru că trebuie să fim o făclie preafrumoasă în Casa Domnului!

Căci El ne-a izvorât nemurire [Idem, p. 618] prin Patima Sa, adică înviere și viață veșnică.

Așadar…Crucea Domnului stă în mijlocul Bisericii ca în mijlocul lumii!

Să venim să o sărutăm cu pace, să ne închinăm Domnului cu cutremur și cu dragoste, pentru că Viața noastră este Iisus Hristos, Domnul nostru.

Și nu este în cer și pe pământ alt nume întru care să ne bucurăm decât în Acesta: Care a primit moartea pentru noi…pentru ca să calce prin Moartea Sa moartea noastră, a tuturora. Amin!

sursa:www.teologiepentruazi.ro