Predica Părintelui Cleopa la Duminica I după Rusalii ( a Tuturor Sfinţilor )
Despre cinstirea sfinţilor şi a îngerilor
Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel (Psalm 67, 36)
Iubiţi
credincioşi,
Aţi auzit în
Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe
pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15,
3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu,
ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii. Trebuie de la început să vă
spun că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai
lui Dumnezeu, şi venerare sau cinstire, pe care o dăm sfinţilor şi îngerilor
Lui, care slujesc la mîntuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învaţă şi
Sfîntul Apostol Pavel zicînd: Îngerii nu sînt oare toţi duhuri slujitoare,
trimişi ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei
1, 14). Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după
mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicînd: Lăudaţi pe
Dumnezeu întru sfinţii Lui (Psalmi 159, 1).
Aşadar, noi
cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mîntuitorul
nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte,
căci a zis: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei 10, 40).
Noi venerăm pe sfinţi,
pentru că ei sînt prieteni ai lui Dumnezeu, după mărturia Mîntuitorului care a
zis către sfinţii Săi ucenici: Voi sînteţi prietenii Mei (Ioan 15, 14).
Şi în alt loc al dumnezeieştii Scripturi ni se arată că sfinţii sînt prietenii
lui Dumnezeu, zicînd: A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre
dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob 2, 23; Romani 4, 3;
Facere 15, 6; Psalmi 138, 17; Isaia 41, 8).
Noi cinstim pe
sfinţii lui Dumnezeu şi cerem ajutor lui Dumnezeu prin ei, căci: Sfinţii vor
judeca lumea (I Corinteni 6, 2). Prin sfinţi nu înţelegem pe cei ce se
numesc creştini doar cu numele; ci pe cei care s-au desăvîrşit prin fapte bune
şi au urmat întru totul lui Hristos. Căci Mîntuitorul numai Apostolilor şi
celor asemenea lor a zis: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce aţi urmat
Mie, la înnoirea lumii, cînd Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, veţi
şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecînd cele douăsprezece seminţii al lui
Israel (Matei 19, 28).
Cinstim pe sfinţii
lui Dumnezeu căci ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari preaslăvite,
după cum au făcut Moise, Ilie, Daniel, Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Ioan
Evanghelistul şi toţi ceilalţi apostoli şi sfinţi despre ale căror fapte şi
minuni arată Sfînta Scriptură şi Sfînta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.
Cinstim pe sfinţi
şi le cerem ajutor în necazuri căci ei se roagă pentru noi şi rugăciunea lor
este primită de Dumnezeu. Ascultă ce zice Dumnezeu lui Abimelec, regele
Gherarei, cînd acesta, din neştiinţă, voia să ia de soţie pe soţia lui Avraam: Dă
înapoi femeia omului aceluia, că este prooroc şi se va ruga pentru tine, şi vei
fi viu. Iar de nu o vei da înapoi, să ştii bine că ai să mori şi tu şi toţi ai tăi (Facere 20, 7).
Auzi ce zice Dumnezeu către Elifaz Temaniteanul şi cei doi prieteni ai lui,
care supăraseră pe sfîntul şi dreptul Iov: Acum luaţi şapte viţei şi şapte
berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le pentru voi ardere de tot;
iar robul Meu Iov să se roage pentru voi. Din dragoste pentru el voi fi
îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucît n-aţi vorbit
despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov. Şi au făcut cum le
spusese Domnul, şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov (Iov 42, 8-9).
Iată ce zice Sfîntul Apostol Pavel: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de
cîte ori îmi amintesc de voi, căci pururea în toate rugăciunile mele, mă rog
pentru voi toţi, cu bucurie (Filipeni 1, 3-4). Altă dată zice: Mulţumim
lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile
noastre, aducîndu-ne aminte neîncetat înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru de
lucrul credinţei voastre (I Tesaloniceni 1, 2-3). În alt loc iarăşi zice: Pentru
aceasta ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici
de chemarea Sa (II Tesaloniceni 1, 11). Şi iarăşi: Nu încetez a mulţumi
pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele ca Dumnezeu… să vă dea vouă
duhul înţelepciunii… (Efeseni 1, 16-17). Sau: Aceasta şi cerem în
rugăciunea noastră: desăvîrşirea voastră (II Corinteni 13, 9). Acelaşi
Apostol Pavel îi scrie şi lui Timotei: Mulţumesc lui Dumnezeu, pe Care Îl
slujesc, ca şi strămoşii mei, într-un cuget curat că te pomenesc neîncetat, zi
şi noapte, în rugăciunile mele (II Timotei 1, 3).
Deci, fraţii mei, cîtă datorie avem noi de a cinsti şi a ne ruga sfinţilor
şi îngerilor, dacă ei sînt prietenii lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), cetăţeni ai
casei lui Dumnezeu (Efeseni 2, 19), slugi ale lui Dumnezeu (II Timoteni 1, 3);
Psalmi 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7) şi au putere de la Dumnezeu ca
să facă mari şi înfricoşate minuni (Ieşire 7, 10; Evrei 11, 29; 11, 35; Luca 9,
1-2). Îngerii au vestit oamenilor zămislirea şi naşterea Mîntuitorului (Matei
1, 20-21; Luca 1, 30); Învierea Domnului (Matei 28, 5-7); Înălţarea la cer şi a
doua venire (Fapte 1, 11); zămislirea Sfîntului Ioan Botezătorul (Luca 1,
13-17) şi alte nenumărate taine ale lui Dumnezeu către neamul omenesc.
Sfinţii şi îngerii, se roagă pentru noi (Ieşire 32, 31-32); aud rugăciunile
noastre (II Petru 1, 15; Daniel 10, 11; Luca 16, 27); duc rugăciunile noastre
înaintea lui Dumnezeu pentru noi (Apoc. 5, 8-14).
Sfinţii au posibilitatea în cer de a sluji la Dumnezeu pentru oameni şi a
contribui la mîntuirea acestora. Acest lucru ni-l arată luminat dumnezeiasca
Scriptură, zicînd: Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci
şi patru de bătrîni au căzut înaintea Mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de
aur pline cu tămîie, care sînt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsă 5, 8).
Aşadar, fraţii mei, prea întunecat la minte şi prea orbit la înţelegere să
fie cineva ca să nu înţeleagă cît de mare este datoria noastră, a creştinilor,
de a ne ruga, de a cinsti şi de a chema în ajutor pe sfinţii şi îngerii lui
Dumnezeu, în rugăciunile noastre care le facem zi şi noapte înaintea lui
Dumnezeu.
Să punem o întrebare. Este cunoscut numărul sfinţilor? Dar al îngerilor?
Nimeni nu ştie numărul sfinţilor şi al îngerilor. Despre numărul lor spune
Sfînta Scriptură: Număra-voi pe ei şi mai mult decît nisipul se vor înmulţi
(Psalm 138, 18). Arătînd şi stăpînirea lor asupra diavolilor şi a patimilor
zice: Foarte s-a întărit stăpînirea lor”. Necunoscut este şi numărul
îngerilor lui Dumnezeu cum ne arată Sfînta Scriptură: Cine poate să numere
oştile sale? (Iov 25, 3; Psalm 67, 18; Daniel 7, 10).
Dacă poate mult rugăciunea stăruitoare a unui drept care se lucrează (Iacob
5, 16), oare cît poate rugăciunea milioanelor de sfinţi înaintea lui Dumnezeu,
care L-au mărturisit înaintea oamenilor şi şi-au pus sufletul pentru El? Dacă
numai un prieten al lui Dumnezeu, Avraam, a avut atîta trecere la Dumnezeu, ca
să mijlocească pentru Lot, nepotul său, împreună cu cei din Sodoma şi Gomora
(Facere 18, 30-33; 19, 1-28) apoi cîtă trecere au înaintea lui Dumnezeu toţi
sfinţii care L-au iubit, I-au slujit şi şi-au pus sufletul pentru dragostea
Lui?
De aceea, fericiţi şi de trei ori fericiţi sînt acei creştini care cinstesc
pe sfinţii lui Dumnezeu, le cer ajutor în rugăciuni şi îi pun mijlocitori către
Dumnezeu în această viaţă de pe pămînt. De asemenea, amar de acei creştini
rătăciţi de la adevărata credinţă, care nu cinstesc şi nu pun rugători pe
sfinţi şi pe îngeri către prea veşnicul şi înduratul Dumnezeu. Unii ca aceştia
vor avea multă ruşine şi amară durere cînd va veni Mîntuitorul nostru Iisus
Hristos, înconjurat de toţi îngerii şi sfinţii Lui, ca să judece viii şi morţii
şi să răsplătească fiecăruia după faptele sale (Zaharia 14, 5; Matei 16, 27;
Psalmi 61, 11; 27, 6; Proverbe 24, 12; Romani 2, 6; Ieremia 17, 10; 32, 19;
Înţelepciunea lui Sirah 17, 18; Matei 25, 31).
Iubiţi credincioşi,
Biserica Ortodoxă cinsteşte în chip deosebit pe sfinţi şi îngeri,
rînduindu-le în calendar cîte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la
biserică, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. Celor mai
renumiţi dintre sfinţi, precum: Maica Domnului, Sfîntul Ioan Botezătorul,
Sfinţii Apostoli, Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Gură de Aur,
Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, mari făcători de minuni, Sfinţii Mari
Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, Varvara şi Ecaterina şi mulţi alţii se bucură de
un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată, cu priveghere, cu litie şi
acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele
sfinţilor mari se zidesc biserici, devenind astfel protectorii acestor locaşuri
şi localităţi. De asemenea, majoritatea credincioşilor noştri poartă nume de
sfinţi, pe care le primesc din botez şi sînt încredinţaţi de mici în grija
sfinţilor respectivi, cărora le cer ajutor în toate încercările vieţii.
Dar, întrucît o mare parte din sfinţi şi cuvioşi au rămas necunoscuţi,
nefiind trecuţi în vechile sinaxare şi martirologii creştine, Biserica Ortodoxă
a rînduit ca o dată pe an, prima Duminică după Rusalii să fie închinată în
cinstea tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi, de la Hristos pînă astăzi.
Această cinstire comună a tuturor sfinţilor o săvîrşim în Duminica de astăzi,
denumită „Duminica Tuturor Sfinţilor”. Între aceştia, se cinstesc mai
multe sute de sfinţi şi cuvioşi români, cei mai mulţi necunoscuţi.
După ce am arătat la început de ce trebuie să cinstim pe sfinţi, să vedem
acum cine poate fi cinstit ca sfînt? Sfinţii fiind creştini desăvîrşiţi în
rugăciune, în smerenie, în înfrînare şi mai ales în dumnezeiasca dragoste,
mulţi dintre ei primeau daruri duhovniceşti deosebite încă din viaţă. Astfel
unii aveau darul rugăciunii inimii, cea mai înaltă rugăciune creştină. Alţii
aveau darul lacrimilor, al înfrînării, al tăcerii duhovniceşti, al smereniei şi
al desăvîrşitei iubiri pentru toată zidirea. Alţi sfinţi se învredniceau de
daruri miraculoase, văzute, ca: vindecarea bolilor, cunoaşterea celor viitoare,
înţelegerea gîndurilor, izgonirea duhurilor necurate. Încă şi după mutarea din
trup moaştele lor rămîn întregi, nestricate şi fac vindecări miraculoase cu cei
bolnavi. De aceea moaştele sfinţilor sînt venerate de credincioşi, care primesc
sănătate, binecuvîntare şi ajutor.
Deci sfinţi pot fi cei care au dreapta credinţă, care duc pe pămînt viaţă
cu totul sfîntă, cei care iubesc desăvîrşit pe Dumnezeu şi pe oameni, cei care
se roagă neîncetat cu adînc de smerenie şi sînt gata să-şi dea şi viaţa pentru
Biserică. Semne ale sfinţeniei sînt darurile facerii de minuni.
De aceeaşi cinstire se bucură în Biserică şi în casele credincioşilor
noştri Sfinţii Îngeri. Mai ales Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sînt
deosebit de cinstiţi, iar prin sate şi oraşe se află numeroşi creştini care le
poartă numele şi biserici înălţate în cinstea lor.
Sfinţii în Biserica Ortodoxă se împart în mai multe cete, şi anume: Ceata
apostolilor care au vestit Evanghelia lui Hristos pe pămînt; ceata proorocilor
şi a drepţilor Vechiului Testament; ceata ierarhilor şi a învăţătorilor a toată
lumea, care au apărat Biserica şi dogmele credinţei ortodoxe; ceata
mucenicilor, adică a celor ce şi-au vărsat sîngele pentru dreapta credinţă în
Hristos; ceata Cuvioşilor Părinţi, adică a sfinţilor călugări şi sihaştri
purtători de Dumnezeu, care s-au nevoit prin mînăstiri prin peşteri şi
pustietăţi, în post şi neîncetată rugăciune. Ultima ceată este ceata
fericiţilor şi a tuturor drepţilor, care au bineplăcut lui Dumnezeu pe pămînt,
ca orfani, văduve, copii nevinovaţi, călugări şi preoţi evlavioşi, credincioşi
dreptmăritori, care au răbdat cu bărbăţie necazurile, bolile şi ispitele vieţii
pămînteşti.
Dar cei mai sfinţi în împărăţia lui Dumnezeu sînt: Preasfînta Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, care se bucură de un cult deosebit de
supravenerare, şi Sfîntul Ioan Botezătorul. După învăţătura şi iconografia
ortodoxă, Maica Domnului şi Sfîntul Ioan Botezătorul stau înaintea Preasfintei
Treimi, de-a dreapta şi de-a stînga Mîntuitorului şi se roagă neîncetat pentru
mîntuirea lumii.
Toţi sfinţii din cer cunoscuţi şi necunoscuţi, împreună cu cetele îngerilor
cereşti, formează în cer biserica biruitoare. Iar totalitatea credincioşilor
dreptmăritori de pe pămînt, care se luptă cu ispitele de tot felul ce vin de la
diavolul, de la lume şi de la trup, formează aşa numita biserică luptătoare.
Sfinţii şi îngerii din cer au misiunea de a slăvi neîncetat pe Dumnezeu şi
de a se ruga pentru biruinţa bisericii luptătoare de pe pămînt, ajutînd cel mai
mult la mîntuirea sufletelor omeneşti. După cuvîntul Mîntuitorului: Bucurie mare se
face în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte! (Luca 15, 10), trebuie să
înţelegem cît de mult se bucură sfinţii toţi şi îngerii pentru fiecare păcătos
care se pocăieşte.
Dar să vorbim cîteva cuvinte şi despre sfinţii români care au odrăslit pe
pămîntul ţării noastre din primele secole creştine şi pînă în zilele noastre.
Deşi se afirmă că Biserica Ortodoxă Română nu a canonizat oficial, de-a
lungul istoriei sale, decît foarte puţini sfinţi locali, din cauza vitregiei
veacurilor, reamintim că la noi, mai întîi poporul şi credincioşii canonizau pe
sfinţi şi îi cinsteau după cuviinţă, iar Biserica îi recunoştea mai tîrziu de
la sine. Însă trebuie să ştim că avem şi noi, din mila lui Dumnezeu, destui
sfinţi, preoţi aleşi, ierarhi purtători de Hristos, voievozi apărători ai
creştinismului, în frunte cu Ştefan cel Mare, şi mulţi oşteni martiri, care
s-au jertfit pentru a apăra credinţa ortodoxă pe pămîntul ţării noastre.
De la primii
episcopi sfinţi ai Tomisului din secolul al IV-lea, pînă la Sfinţii Ierarhi
Calinic de la Cernica ( 1868), şi Iosif cel Nou de la Partoş ( 1656),
canonizaţi în anii 1955-1956; de la sfinţii mucenici Zotic, Atal, Camasie şi
Filip, din secolul IV, descoperiţi în anul 1971 la Niculiţel-Dobrogea, pînă la
marele domn martir Constantin Brîncoveanu cu cei patru fii ai săi, tăiaţi cu
sabia pentru Hristos la 15 august 1714; de la primii cuvioşi călugări din
Dobrogea şi Munţii Buzăului, începînd cu Sfîntul Ioan Cassian (c. 360 – c.
435), pînă la Cuviosul Iacob Hozevitul ( 1960) şi cuviosul sihastru anonim
descoperit în mai 1968 în incinta Mînăstirii Neamţ şi Cuviosul Paisie de la
Neamţ ( 1794), recent canonizat, constatăm că avem sute şi sute de sfinţi
autohtoni, mulţi necunoscuţi de noi, care sînt scrişi în calendarul sfinţilor
din cer şi se roagă lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos este Biserica sfinţilor şi a martirilor. Ea a fost
întemeiată pe jertfa Domnului de pe Cruce, pe învăţătura Apostolilor şi pe
sîngele a peste zece milioane de martiri. Biserica dintotdeauna a născut
sfinţi, a fost slujită de sfinţi. Biserica şi astăzi cere sfinţi, păstori cît
mai sfinţi şi credincioşi cu viaţă sfîntă.
Dintre aceştia facem parte şi noi. Dar ca fii ai lui Dumnezeu după har şi
fii ai Bisericii luptătoare de pe pămînt, sîntem datori să fim „următori
lui Hristos”, să trăim duhovniceşte pe pămînt, să ne facem vrednici de
Împărăţia Cerurilor.
Ca fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au născut în Hristos sîntem datori
să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfîntă, dragostea lor
pentru Dumnezeu, rîvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfînta
rugăciune. Nu ne putem mîntui, dacă nu imităm după putere viaţa sfinţilor. Adică
smerenia cuvioşilor, bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor, sfinţenia
drepţilor, curajul şi statornicia în credinţă a înaintaşilor, răbdarea
părinţilor care ne-au născut, blîndeţea mamelor care ne-au crescut.
Să rîvnim cu stăruinţă acestor mîntuitoare virtuţi creştine. Noi nu ne
socotim sfinţi, dar trăim şi ne mîntuim în Biserica sfinţilor. Ei ne sînt
părinţi, rugători, ajutători în necazuri şi modele de urmat. Să părăsim
mîndria, răutatea şi necredinţa care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor
sfinţilor din cer, în frunte cu Maica Domnului, pe care îi cinstim astăzi. Ei
aveau totul curat şi sfînt: şi trupul, şi mintea, şi cuvîntul, şi simţurile, şi
sufletul. De aceea făceau minuni, de aceea izgoneau diavolii, de aceea
trupurile lor rămîn nestricate şi vindecă mulţi bolnavi.
Deci, să ne pocăim de păcate, să imităm pe sfinţi, să ducem viaţă curată şi
să le cerem întotdeauna ajutorul prin această scurtă rugăciune: „Toţi
Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”
Amin.
Pingback: Mitropolitul Augustin de Florina – Predică la Duminica I după Rusalii: Să-L mărturisim pe Hristos « PELERIN ORTODOX