Joi, 6 noiembrie 2014
Autor: S.M. Pireu
Primarul Pireului, dl. Ioannis Moralis, a făcut astăzi, joi, 6 noiembrie 2014, o vizită la biroul Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Pireu, kyr Serafim.
La întâlnire au fost abordate şi discutate subiecte importante care privesc structurile şi viitorul Pireului şi – printre altele – s-a făcut un schimb de păreri în legătură cu Azilul din Pireu, tramvaiul, metroul, portul, tribunalele oraşului, cantinele Mitropoliei etc.
Atât Înaltpreasfinţitul Mitropolit, cât şi Primarul Pireului au fost de acord că forurile oraşului trebuie să-şi unească forţele pentru a revendica cele mai bune oportunităţi pentru primul port al ţării.
Înaltpreasfinţitul i-a spus primarului că „există soluţii, dar este nevoie de un program”, subliniind totodată obligaţia sa de a sprijini din toate puterile activitatea oficialităţii municipale.
La rândul său, dl. Moralis – care a fost însoţit, printre alţii, de Secretarul General al Municipalităţii, dl. Vasilios Tataropoulos, s subliniat că va găsi întotdeauna un ajutor şi o susţinere în activitatea multilaterală şi pe mai multe aspecte a Bisericii noastre locale.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştireahttps://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.