Patriarhul Ioan al Antiohiei:
„Sunt incapabili să facă ceva?”
Duminică, 23 iunie 2013
O priveghere la lumina lumânărilor au făcut creştinii din Liban, sâmbătă, pentru cei doi mitropoliţi răpiţi în Siria în aprilie.
Participanţii au făcut un apel la răpitori pentru eliberare şi au îndemnat forţele siriene de securitate să facă mai mult pentru a reuşi să se ajungă la eliberarea lor.
Conducătorul privegherii a fost Patriarhul Ioan al Antiohiei, care a condus aproximativ 300 de persoane în apropiere de Tripole, Liban, cerând eliberarea fratelui său, Mitropolitul elen ortodox de Halep, kyr Pavel Yazigi, şi a Mitropolitului siro-iacobit Ioan Ibrahim.
Patriarhul Antiohiei a declarat că apreciază eforturile serviciilor siriene de securitate pentru eliberarea clericilor.
„Dar cu toate acestea mă mir de neputinţa lor în această chestiune. Sunt într-adevăr incapabili să facă ceva?”, a spus.
„Ne doare sufletul când vedem ceea ce se întâmplă în patrie”, a adăugat Patriarhul, referindu-se la războiul civil care a ucis aproximativ 93.000 de persoane şi a transformat 1,6 milioane de oameni în refugiaţi.
Cei doi ierarhi ortodocşi au fost răpiţi pe 22 aprilie de către persoane înarmate în apropiere de frontiera turco-siriană în timp ce se aflau în drum spre Halep într-o misiune umanitară.
Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ https://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.
Cum puteti sa numiti in articol un ierarh din Biserica si un pseudo-ierarh eretic „cei doi ierarhi ortodocsi”? Nu va este frica de confuzia dogmatica eclesiologica pe care o creati in mintile, inimile si vietile credincioşilor necunoscatori? Ati raliat si dumneavoastra la ereziile de la Chambesy semnate si de Patriarhia Antiohiei si puse in aplicare acolo? Stiti ca au ajuns la intercomuniune euharistica in cazul preotilor si credinciosilor, cu „binecuvântarea” ierarhiei locale, care nu a indraznit, insa, sa practice ea insasi inca intercomuniunea? Chestiile acestea sunt impotriva Scripturilor, Sfintilor, canoanelor. Sfantul Maxim Marturisitorul a murit luptandu-se impotriva acestor lucruri, iar dumneavoastra le promovati fara niciun comentariu, fara discernamant! Nu va este frica de Dumnezeu?
Titlul nu emite o judacata de valoare. Pentru unii ecumenismul e mare bucurie etc. Preluarea unui articol nu scuza lipsa explicatiilor aferente, mai ales cand preiei si erezia cu „cei doi ierarhi ortodocsi”! Asta ca sa va lamuriti si de situatia din Grecia, cei care ii vedeti pe greci ca fiind traditionalisti. Da, sunt unii ierarhi, preoti, credinciosi traditionalisti, foarte buni cunoscatori ai Parintilor, mult mai pregatiti patristice decat ortodocsii („traditionalistii”) nostri. Dar sunt destui ecumensti, prezenti peste tot (de la universitati si pe strada, pana in ierarhie), mult mai versati in viclenie teologica decat ecumeniştii nostri.
Si ei cred ca in felul acesta, adica prin calcarea tuturor canoanelor puse de Duhul Sfant ca ereticii sa nu se amestece in rugaciune cu ortodocsii vor face pe Dumnezeu sa elibereze pe ierarhul ortodox si pe pseudoierarhul eretic??