17.10.2009
Prima zi a întrunirii din Cipru cu proteste
Pafos – Prima zi a întrunirii Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic între ortodocşi şi romano-catolici a fost semnalată de proteste.
Membri ai Uniunilor Creştin-Ortodoxe, monahi ai Mănăstirii Stavrovunios, precum şi clerici din cuprinsul Mitropoliei Kitios au cerut Arhiepiscopului Hrisostomos al II-lea anularea întrunirii care se desfăşoară la Hotelul Sfântul Gheorghe din Pafos.
Membrii Uniunilor Ortodoxe din Grecia şi din Cipru protestează, deoarece susţin că Dialogul dintre cele două Biserici are ca scop supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Papa.
Arhiepiscopul şi-a exprimat neplăcerea faţă de manifestare şi a cerut de la clericii care au participat la manifestarea protestatară să treacă luni pe la biroul său.
Comisia Mixtă Internaţională, care este alcătuită din reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe şi ai Bisericii Romano-Catolice, are ca scop restabilirea comuniunii dintre cele două biserici. Din pricina adunării credincioşilor în afara hotelului, s-a renunţat la o parte din program care prevedea inaugurarea întrunirii printr-o rugăciune comună în Sfânta Biserică a Sf. Gheorghe.
Din partea sa, Mitropolitul Gheorghios de Pafos a accentuat că scopul Dialogului este ca ortodocşii şi romano-catolicii să găsească Credinţa (ce aberaţie! – n.tr.), pe care au avut-o în comun înainte de despărţirea bisericilor.
A mai spus că toţi sunt de acord
„că există diferenţe foarte serioase; o mie de ani de depărţire au înmulţit şi diferenţele dintre noi, iar anumite lucruri pentru care de la început a existat o interpretare diferită pe de o parte, şi pe de altă parte ne-au despărţit. Astăzi însă, vremurile impun împăcarea; cu toate că Bisericile au trecut prin ură şi ostilitate, astăzi înţelegem că trebuie să colaborăm”.
Întrunirea, care se desfăşoară la fiecare doi ani, este găzduită de Biserica Ciprului până pe 23 octombrie. Lucrările ei se desfăşoară cu uşile închise.
Congresiştii participanţi au vizitat astăzi Lefkosia şi regiunea liberă din Ammochostos.