RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA CUVIOASĂ TEODORA DIN TESALONIC
(5 aprilie/ 3 august)
Sfântă Teodora, izvorâtoare de mir și mare făcătoare de minuni, la vreme de necaz la tine alergăm cu zdrobire de inimă, știind că mult i-ai ajutat pe toți cei care ți-au cerut ajutorul cu credință.
Cum ai binecuvântat încă din timpul vieții Mănăstirea Sfântului Ștefan, așa binecuvântează toate mănăstirile și schiturile ortodoxe, pe toate monahiile și pe toți monahii, pe toți cei începători în viața monahală ca să rămână statornici pe calea cea îngustă pe care au pornit.
Tu, care te-ai folosit de sfințenia duhovnicului tău, ajută-i pe toți preoții să fie păstori pricepuți ai turmelor pe care le păstoresc. Roagă-te, sfântă, pentru toți ierarhii Bisericii lui Hristos, să rămână în dreapta credință și să o mărturisească fără teamă la vreme de prigoană sau rătăcire.
Ai grijă de toate familiile creștine, de toți părinții și de copiii lor. Îndepărtează de la ei toată tulburarea, toată ispita, toată cearta. Vezi șovăiala tinerilor care nu știu unde le e locul, în lume sau în mănăstire, și roagă-te pentru ei, ca să își înțeleagă chemarea și să facă întru toate voia lui Dumnezeu. Așa cum pe fiica ta, Sfânta Teopisti, ai ajutat-o să urce pe scara virtuților, așa ajută-ne și pe noi, că greu e războiul care ne stă înainte.
Povățuiește-ne pe calea smereniei, pe calea rugăciunii și a nevoinței. Alungă de la noi pe necuratul diavol, care vrea să ne facă de rușine, aruncându-ne în tina păcatului. Fii în fața inimilor noastre ca o icoană vie, Sfântă Teodora, ca ducând noi lupta cea bună să ne învrednicim de raiul cel gătit sfinților și de bucuria Împărăției Cerurilor, pe tine să te lăudăm, iar Dumnezeului cel în Treime lăudat să Îi aducem slavă și închinăciune în vecii vecilor. Amin.