Pentru începători, făcând pogorământ neputinţei lor, Părinţii îngăduie împărţirea rugăciunii în două jumătăţi, spunând uneori: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, iar alteori: „Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Totuşi, aceasta e doar o îngăduinţă şi un pogorământ, şi nicidecum o poruncă şi o rânduială care cere împlinire neabătută. Este cu mult mai bine a face mereu rugăciunea întreagă, fără a ocupa şi a răspândi mintea cu grija schimbării jumătăţilor. Nici cel ce a primit această îngăduinţă neapărat trebuincioasă pentru neputinţa lui această alternare nu trebuie să şi-o îngăduie adesea. De pildă: te poţi ruga cu o jumătate a rugăciunii până la prânz, iar cu cealaltă, după prânz. Punând oprelişte asupra schimbări dese a jumătăţilor, Preacuviosul Grigorie Sinaitul spune: „Nu prind rădăcină pomii care sunt resădiţi adesea dintr-o parte în alta”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Călăuza rugătoare. Izbăvirea de durerile ostenelilor zadarnice, Editura Sophia, pp. 29-30)

https://doxologia.ro/sfantul-ignatie-briancianinov