Să nu ne răzbunați = Să ne uitați?
De ce să nu spunem că românii din Moldova de peste Prut sunt români ca și noi? Că vorbim aceeași limbă și gândim după aceleași principii ortodoxe cunoscându-l pe Iisus Hristos prin același Apostol care a încreștinat întreaga Dacie etc…
Pentru aceste convingeri mulți au murit nedorind să fie răzbunați…, dar nici uitați…
Bunici, părinți, fii, fiice, frați, surori – uciși, sechestrați, umiliți, bătuți, torturați, înfometați, înghețați, chinuiți… Aproape două decenii de suferință continuă atât fizică, cât și sufletească, la care frați de-ai noștri, români de peste Prut, au fost supuși fără ca ei să-și cunoască vreo vină pentru care pătimeau toate acestea. Este vorba despre valurile de deportări și prigoniri la care românii basarabeni au fost supuși începând cu anul 1940, an în care puternicii zilei de-atunci au hotărât ca Basarabia să fie cedată sovieticilor. Mărturia unei generații întregi vine să ne spună, prin ultimii ei supraviețuitori, despre calvarul la care au fost supuși de către ucigătoarea furie ateistă a plăgii comuniste, adaugându-se la mărturiile celor care au suferit în temnițele si lagărele de muncă din România.
Prin osteneala monahului Moise Iorgovan din județul Alba, avem astăzi șansa de a afla mai multe despre toată această durere, despre strigătul care ajunge până la noi peste decenii întregi de la cele petrecute. Sub titlul “Să nu ne răzbunați” sunt cuprinse mai multe mărturii ale unor supraviețuitori, al căror glas, prin voia lui Dumnezeu, încă îl mai putem auzi azi, glas al unor mucenici care mai pășesc printre noi. A fost realizat un film și scrisă o carte pe această temă, pe care oricine le va parcurge nu va putea rămâne insensibil la toată durerea care transpare din acestea. Pe lângă șansa pe care o avem de a ne informa asupra acestei realități din trecutul neamului nostru, în același timp putem vorbi și despre o obligație a generației tinere, de a cunoaște aceste lucruri.
La absurditatea și lipsa de sens a tuturor acestor suferințe îi vom lăsa pe cititori să mediteze după ce vor fi vizionat filmul sau lecturat cartea. Ceea ce vrem să scoatem aici în evidență este o altă absurditate și o altă lipsă de sens care probabil sunt la fel de strigătoare la cer.
ASTRADROM a dorit ca bihorenii să cunoască aceste adevăruri istorice arătate prea puțin în manualele de istorie din care se învață la ora actuală. În acest sens l-a invitat pe monahul Moise Iorgovan să prezinte volumul “Să nu ne răzbunați” organizând în același timp și o conferință publică în care să fie tratată tema cărții. Spre surprinderea și șocul organizatorilor, cu o săptămână înainte de a avea loc evenimentul, monahul Moise primește un telefon de la mai marii săi ierarhici din Alba-Iulia prin care i se transmite să renunțe la conferință și prezentarea cărții deoarece oficialitățile eclesiastice orădene se împotrivesc acestui eveniment. Mai exact consilierul eparhial Antim Oprea din Oradea a fost cel care a sunat la arhiepiscopia din Alba-Iulia transmițând interdicția ca monahul Moise să susțină vreo conferință la Oradea, Beiuș sau orice alta localitate din cuprinsul județului Bihor. Părintele Moise are binecuvântare scrisă de la mai marii săi ierarhici de a prezenta suferințele românilor basarabeni în orice loc din țară dar, pentru a nu se naște un nou scandal, l-au anunțat pe acesta să contramandeze întâlnirea. Conform regulamentelor bisericești, un cleric nu poate face misiune sau să slujească într-o altă eparhie fără acordul ierarhului locului. PS Sofronie al Oradiei a găsit o portiță prin care să interzică monahului Moise susținerea conferinței respective în eparhia sa, pe simplul motiv că “nu are binecuvântarea noastră”. Îi rugăm pe ierarhii bihoreni să ne spună și nouă de ce nu binevoiesc să acorde această binecuvântare. Au vreun motiv întemeiat? Regretabil e că atitudinea ierarhiei orădene a fost urmată și de unii preoți din Bihor (în special Beiuș și Oradea). O fi din conștiință, frică sau din fidelitate?
Într-o perioadă în care biserica se află în plin scandal, acuzată fiind de către credincioșii săi că nu afișeaza nici o reacție la toate manifestările smintitoare prin care grupările LGBT își fac reclamă sub paravanul așa zisei toleranțe, iată că un subiect mai mult decât important pentru sufletul românesc, tratat în filmul și cartea monahului Moise, provoacă o reacție din partea unor sinodali ai BOR, însă nu una la care ne-am fi așteptat noi ci una prin care este impusă o cenzură.
Nu știm ce orgolii, ce ambiții sau pur și simplu ce motive se ascund în spatele acestei reacții negative. Cu siguranță însă pe noi ne bulversează și la fel se va întâmpla cu toți cei care vor urmări filmul, comparând toată acea durere, toate lacrimile și suferința care transpar din acele imagini și mărturii cu obtuzitatea, reaua-voință, dezinteresul și lipsa de patriotism împreună cu lipsa unui minim simțământ creștinesc (dragoste este mult spus) cu care cei care se află în fruntea eparhiei Bihorului au reacționat atunci când au pus mâna pe telefon și cu mult sânge rece au cerut oprirea venirii monahului Moise în Bihor.
Acei oameni, bunici și părinți ai generației actuale, și-au dus acea suferință cu demnitate și cu fruntea sus până la capăt. Atât cei care s-au pierdut în acele ținuturi îndepărtate cât și cei care au reușit să se întoarcă la vetrele lor au avut o atitudine creștină în permanență, neputându-se citi pe fețele lor urme de ură sau reproș la adresa celor care i-au supus la toate acele cazne. Din această atitudine rezultă și acest îndemn pentru urmașii lor: “Să nu ne răzbunați!”. În acest punct ne punem însă întrebarea: oare prin aceste cuvinte ei să fi exprimat un îndemn spre uitare? Oare și-au dorit ca amintirea lor să fie ștearsă? Să treacă printr-o nouă prigoană, de data aceasta a memoriei lor? Pentru ei“să nu ne răzbunați” să fi fost sinonim cu “să ne uitați”? Sau așa înțeleg cei la care vedem această tendință în zilele noastre? Nu știm. Cu siguranță însă, strigătul lor nu va rămâne neauzit și orice încercare de a-l reduce la tăcere îl va face să se ridice și mai puternic, iar cei care cred azi că dețin puterea de a-l cenzura vor fi înghițiți ei înșiși de uitare și amintirea lor pierdută pentru totdeauna în praful istoriei.
prof. Ionela Codrean
Sursa: ASTRADROM